G4Media.ro

Șefa guvernului finlandez, Sanna Marin, nu va fi pedepsită pentru comportamentul din…

Sursa Foto: Captură Twitter/ News.ro

Șefa guvernului finlandez, Sanna Marin, nu va fi pedepsită pentru comportamentul din filmările în care apare dansând şi bând/În vară, au fost depuse plângeri că nu și-ar fi putut îndeplini atribuțiile din cauza alcoolului

Premierul finlandez, Sanna Marin, nu va fi pedepsită pentru comportament inadecvat, potrivit unei anchete oficiale, scrie The Guardian.

Sanna Marin, cel mai tânăr şef de guvern din lume, când a fost aleasă în 2019, a apărut într-o înregistrare video, postată pe reţele sociale, dansând şi bând alături de alte personalităţi în luna august.

Consumul excesiv de alcool de la petrecerea respectivă ar fi făcut-o pe Marin să nu-şi poată îndeplini atribuţiile oficiale, susţin mai multe plângeri adresate cancelarului de justiţie al Finlandei, instituția independentă responsabilă cu supravegherea legalităţii acţiunilor miniştrilor, la care orice cetăţean poate depune o plângere. Cu toate acestea, cancelarul a conchis că Marin nu şi-a neglijat atribuţiile.

”Nu a existat niciun motiv pentru a-l suspecta pe prim-ministru de un comportament ilegal în îndeplinirea atribuţiilor sale sau de vreo neglijare a responsabilităţilor sale oficiale”, a scris Tuomas Pöysti, cancelarul justiţiei, în decizia sa.

Conduita lui Marin a fost inadecvată pentru un prim-ministru şi a compromis ”reputaţia şi securitatea” Finlandei, se mai arată în plângerile adresate cancelarului.

Cancelarul justiţiei a precizat că plângerile nu au detaliat ce datorie oficială ar fi eşuat premierul să îndeplinească sau ce sarcini nu a putut să ducă la bun sfârşit dacă ar fi fost solicitată să facă acest lucru. El a subliniat că ar putea evalua doar ”situaţiile concrete”.

La acea vreme, Marin le-a spus reporterilor că este ”supărată” că înregistrările, care credea că vor rămâne private, au fost făcute publice.

”Mi-am petrecut seara cu prietenii mei, am petrecut, chiar într-un mod zgomotos, am dansat şi am cântat”, a spus ea.

Pe fondul unor informaţii nefondate conform cărora ar fi fost consumate droguri, ea a negat acuzaţia şi a efectuat un test, care s-a dovedit negativ.

”Sunt om. Şi uneori tânjesc după bucurie, lumină şi distracţie în mijlocul acestor nori întunecaţi”, a mai afirmat Marin.

Cancelarul a abordat şi plângerile referitoare la o fotografie făcută la o petrecere la reşedinţa premierului, în care modelul Sabina Särkkä şi o altă femeie se sărutau şi îşi ridicau bluzele.

Pöysti a spus că responsabilităţile sale se limitează la a judeca legitimitatea acţiunilor miniştrilor şi nu este datoria lui să evalueze dimensiunile ”morale şi sociale” ale activităţilor de recreere ale unui prim-ministru sau încrederea de care se bucură.

Astfel de întrebări sunt ”o chestiune care revine Parlamentului”, a spus el, adăugând că responsabilitatea politică ”este cântărită periodic şi în alegerile democratice”. Reşedinţa oficială a premierului poate fi folosită pentru evenimente private, a subliniat el.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Asta e mai capabilă să guverneze decât veorica dancila de un milion de ori chiar și după 3-4 sticle de tărie.

  2. Nu zice nimeni sa nu te distrezi dar nu ca o destrăbălată.

    • Cu ce te afectează pe tine modul în care se comporta un om, in privat, in casa lui? Ce înseamnă pentru tine ‘ca o destrabalata’? Ai fost acolo și ai stat tu la kurul ei de știi atât de precis ce s-a întâmplat? Doar un ratat poate comenta cum ai făcut-o tu.

    • Domnul Marian e mai de moda veche, pentru el o femeie e destrabalata si daca respira.

    • Nu stiu ce va f*te pe voi grija ce fac altii in viata lor privata? In casa ei poata sa faca si ca toate animalele, daca doreste. Dar asa e omul, il intereseaza ce fac altii cu viata lor, in loc sa il intereseze ce face el cu viata lui si incearca sa isi puna aspectele sale de viata asupra altor persoane. Nu a iesit inca comunismul din voi.

  3. Ce penibil, cum sa faci plangere pentru asa ceva? Numai frustrați pe lumea asta.

  4. E o draguta, in opinia mea a castigat mai mult decat a pierdut in urma acestui „conflict”

  5. Se zvârcolesc de durere organizațiile dreptardo-creștinopate.

  6. cu piratarea telefonului și postarea video-ului, cu reclamații. Da’ iote că nu ținu! Porcii probabil își zic că și Finlanda e „țara mea”, ha?

  7. Cred că ar trage o petrecere de s-ar duce buhu împreună cu un alt petrecăreț celebru, BoJo.