G4Media.ro

Șefa OMV Petrom anunță că obiectivul companiei e să ajungă la producția…

Sursa foto Pixabay

Șefa OMV Petrom anunță că obiectivul companiei e să ajungă la producția de energie regenerabilă de un Gigawat

Obiectivul companiei OMV Petrom este acela de a dispune de capacităţi regenerabile în valoare de peste 1 Gigawat, aceasta urmând să fie contribuţia OMV Petrom la ţinta României de 10 Gigawaţi, a declarat joi directorul general de la OMV Petrom, Christina Verchere, citată de Agerpres.

Spre comparație, România are o capacitate de producție de 3 GW de energie eoliană și 1,5 GW de energie solară, potrivit celor mai recente date ANRE citate de Economedia.

Ea a făcut declarația la cea de-a 5-a ediţie a Forumului de Afaceri a Iniţiativei celor Trei Mări.

În acest context, Christina Verchere a menţionat parteneriatul cu CE Oltenia privind dezvoltarea a 450 de Megawaţi de capacităţi fotovoltaice.

„Cred că parteneriatul cu CE Oltenia este o combinaţie interesantă de companii. CE Oltenia este un producător de electricitate pe bază de cărbune şi noi suntem o companie producătoare de gaze. Avem deci două companii din domeniul combustibililor fosili care se unesc pentru a construi 450 de megawaţi de energie fotovoltaică în România. Avem o companie de stat şi una privată. Deci este o combinaţie interesantă de companii de stat şi private care lucrează împreună precum şi două companii din domeniul combustibililor fosili care produc energie regenerabilă în România”, a spus Christina Verchere.

Directorul OMV Petrom a vorbit, de asemenea, despre noi tehnologii precum stocarea carbonului şi despre rolul vital pe care acestea îl vor juca în procesul de decarbonizare, adăugând că OMV Petrom analizează oportunităţile existente în România având în vedere tradiţia existentă aici în industria de petrol şi gaze.

„În plus, în 2024 vom testa o tehnologie inovatoare pentru captarea şi utilizarea carbonului la rafinăria Petrobrazi, în cadrul unui program european”, a menţionat Christina Verchere.

Referindu-se la proiectul Neptun Deep, Christina Verchere a subliniat faptul că acesta este un proiect strategic pentru OMV Petrom şi pentru România, contribuind la securitatea energetică şi creşterea economică. Împreună cu Romgaz, OMV Petrom va investi până la patru miliarde de euro pentru a extrage o cantitate de până la 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, ceea ce va face din România cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.

„Avem încredere în potenţialul uriaş al României pentru dezvoltarea de noi resurse de energie, care vor asigura o tranziţie energetică lină nu doar pentru România dar şi pentru regiune”, a apreciat CEO-ul OMV Petrom.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează