
Şefa Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova, intrată în conflict cu conducerea ţării, a demisionat. „Nu merită să te întorci acasă”, spune Veronica Dragalin care a fost procuror în SUA
Şefa Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova, Veronica Dragalin, intrată de ceva timp în conflict cu conducerea ţării pentru lipsa de rezultate, a anunţat miercuri, într-un mesaj video pe Facebook, că demisionează din funcţie, motivând că un proiect de lege propus în parlament de deputaţii puterii, prin care ar fi desfiinţată instituţia pe care o conduce, reprezintă un atac asupra justiţiei şi face imposibilă investigarea corupţiei la nivel înalt. „Transmiteţi mesajul către moldovenii din diasporă că nu merită să te întorci acasă”, îndeamnă Veronica Dragalin, care a fost educată în Statele Unite, unde a fost şi procuror înainte de a veni în Moldova, în 2022, ca să preia lupta anticorupţie, transmite News.ro.
„În ultimele zile am ajuns la concluzii dificile şi dureroase, că însăşi fundaţia eforturilor de combatere a corupţiei pe care le-am construit este acum o ameninţare gravă. Legea propusă de 29 de deputaţi în Parlament, care propune lichidarea Procuraturii Anticorupţie, este un atac asupra sistemului de justiţie. Acest proiect de lege subminează progresul pe care l-am făcut, compromite independenţa justiţiei şi slăbeşte capacitatea ţării noastre de a-i trage la răspundere penală pe cei aflaţi la putere, care încalcă legea”, spune Veronica Dragalin în postarea pe Facebook.
„Eu nu pot, cu bună ştiinţă, să continui să rămân în funcţia de procuror-şef al Procuraturii Anticorupţie, ştiind că munca pe care am depus-o şi rezultatele pe care le-am obţinut, oricât de modeste ar fi, ar putea fi anulate de o lege care va face mai greu, dacă nu imposibil, să investigăm corupţia la cele mai înalte nivele. Această lege nu este doar un atac asupra unei instituţii sau persoane. Este un atac asupra valorilor fundamentale pe care societatea noastră le preţuieşte. Astăzi am depus o cerere de demisie către procurorul general, cu speranţa că această iniţiativă legislativă nu va merge înainte”, a explicat Dragalin.
Pe 20 ianuarie, Consiliul Suprem de Securitate (CSS) – convocat de preşedinta Maia Sandu – a recomandat să fie consolidată „arhitectura instituţională a organelor responsabile de combatere a corupţiei” şi să fie fortificat „cadrul legal pentru sancţionarea mai dură a actorilor implicaţi în corupţia politică şi cea electorală”, după ce au apărut dovezi că alegerile prezidenţiale din octombrie-noiembrie 2024 au fost afectate de tentative de corupere a alegătorilor şi cumpărare de voturi din partea unor actori aflaţi sub influenţa Moscovei.
Ca urmare, nouă zile mai târziu, Ministerul Justiţiei a venit cu mai multe propuneri. Una drintre acestea a fost ca Procuratura Anticorupţie şi Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) să fuzioneze. Instituţia a a precizat că propunerile vor transmise Parlamentului, care va decide „opţiunea de urmat”, scrie NewsMaker.
Săptămâna trecută, în cadrul unui briefing de presă, deputatul PAS (partidul de guvernământ) Igor Chiriac a prezentat un proiect de lege care prevede lichidarea celor două parchete şi crearea unei noi instituţii – Procuratura Anticorupţie şi pentru Combaterea Crimei Organizate. Iniţiativa legislativă, care a fost înregistrată în Parlament, are 29 de autori. Printre semnatarii documentului nu se regăsesc trei deputaţi PAS din Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi. Unul printre aceştia, deputata Olesea Stamate, a declarat că „cel mai probabil” nu va susţine proiectul de lege.
La rândul său, Procuratura Generală şi-a expus la 13 februarie punctul de vedere asupra proiectului de lege, menţionând că, în urma unei analize preliminare, au fost indentificate „riscuri pe termen scurt, mediu şi lung”. Procuratura Generală consideră sunt necesare consultări publice „ample” şi este nevoie de „opinia instituţiilor europene competente”.
Şefa Procuraturii Anticorupţie din Republica Moldova a intrat de ceva timp în conflict cu conducerea politică a ţării. Într-un interviu acordat la începutul acestei luni, şefa Parchetului Anticorupţie declara că pentru ea este „evident” că fuziunea Parchetului Anticorupţie cu Parchetul pentru Cauze Speciale (PCCOCS) va duce la demisia sa. Mai mult, ea nu a exclus ca acesta să fie scopul reformei parchetelor anunţată de Ministerul Justiţiei, care pare să se fi decis să o înlăture din funcţie, chiar dacă pentru aceasta ar putea recurge la desfiinţarea întregii agenţii conduse de ea.
În acelaşi interviu, Veronica Dragalin nu a exclus ideea de a intra în politică. O analiză NewsMaker se întreabă dacă ea ar putea deveni o viitoare reformistă precum actuala preşedintă Maia Sandu sau dacă va călca pe urmele fostului procuror general Alexandr Stoianoglo, contracandidatul Maiei Sandu în alegerile din octombrie 2024, care a fost susţinut de opoziţia socialistă prorusă beneficiind de o aură de „victimă a sistemului”.
Veronica Dragalin a trăit şi a lucrat mult timp în Statele Unite. Acolo a fost educată şi şi-a început cariera în justiţie. În 2022 s-a întors în Moldova şi a condus Procuratura Anticorupţie. Autorităţile, reprezentate de partidul PAS şi de preşedinta Maia Sandu, au salutat numirea unui procuror cu experienţă străină. Experienţa sa în SUA include urmărirea penală a peste 300 de cazuri, inclusiv acuzaţii de corupţie împotriva unor oficiali din Los Angeles şi investigaţii internaţionale privind încălcarea legislaţiei anticorupţie. Ministrul justiţiei de atunci, Sergiu Litvinenco, a declarat că guvernul şi parlamentul o vor sprijini pe noua şefă a Procuraturii Anticorupţie în efortul său de a combate marea corupţie.
Însă, foarte curând, Dragalin a devenit principala voce contestatară din sistemul de justiţie moldovean, iar relaţiile ei cu conducerea ţării s-au deteriorat rapid în ultima vreme, în special după alegerile prezidenţiale de anul trecut. Numele ei a apărut în diverse scandaluri legate de relaţiile cu personalul din subordine sau cu alte instituţii din justiţie. Veronicăi Dragalin i se reproşează cu precădere lipsa unor rezultate concrete în lupta pe care ţara o duce cu oligarhii implicaţi în devalizarea băncilor sau care acţionează la ordinele Moscovei pentru a deraia direcţia proeuropeană.
După alegerile prezidenţiale din octombrie 2024, marcate de o ingerinţă externă dovedită, activitatea Procuraturii Anticorupţie a fost criticată chiar de preşedinta Maia Sandu. „Trebuie să recunoaştem că schimbările pe care le-am făcut în Procuratura Anticorupţie nu au dat rezultate. Recomandarea Consiliului Suprem de Securitate către guvern este de a elabora o nouă propunere de schimbare a situaţiei din Procuratura Anticorupţie, deoarece am văzut un eşec total în lupta împotriva marii corupţii, în special a corupţiei politice”, a declarat Maia Sandu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.