G4Media.ro

Șefa procurorilor, Gabriela Scutea, și-a încheiat discursul de la evenimentul DNA cu…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Șefa procurorilor, Gabriela Scutea, și-a încheiat discursul de la evenimentul DNA cu un citat din Biblie: ”Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!”/ La ce se referă de fapt Legea din Vechiul Testament

Șefa Parchetului General, Gabriela Scutea, și-a încheiat discursul de la evenimentul care a marcat 20 de ani de existență a DNA cu un citat din Biblie: ”Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!”, le-a transmis Scutea procurorilor Anticorupție.

  • Notă: Citatul este preluat din Vechiul Testament, Pslamul 106, versetul 3: “Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!” din traducerea în limba română a lui Dumitru Cornilescu, un ortodox convertit la protestantism în anii 1920. “Legea”, în accepțiunea veterotestamentară, se referă la Tora – Pentateuhul, primele cinci cărți ale Bibliei Ebraice, care conține fundamentele religiei iudaice. Această Lege, potrivit textului Bibliei, a fost primită de profetul evreu Moise de la Dumnezeu și nu are nicio legătură cu ceea ce se înțelege azi prin ”lege”, care este un atribut al autorităților laice.

Scutea a mai spus că ”energia procurorilor a fost împinsă mai departe de celebrul slogan: DNA – să vină să vă ia!”, iar încrederea societății ”este atașată misiunii DNA și ideii de bine și bunăstare pe care această instituție trebuie să o protejeze”.

Șefa PG a subliniat că din 2005, de la integrarea fostul Parchet Național Anticorupție în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competența DNA a fost modificată de 13 ori, plus Regulamentul privind Parchetul European.

”Aceasta a însemnat că efectul s-a produs în 2 locuri: la DNA și la parchetele nespecializate, pentru care primirea unor cauze cu o complexitate mai ridicată și, în mod cert, cu un volum de cercetări mai amplu a influențat major celeritatea procedurilor. Rețin, din perspectiva reglării politicilor publice, constatările tematice cuprinse în mai multe rapoarte de activitate ale DNA. Corupția nu ar fi posibilă fără vulnerabilități la nivelul administrației. Termenul „control” se regăsește în OUG nr.43/2002 de 9 ori, acesta exprimând unul din elementele care fac administrația să livreze servicii de calitate către cetățeni”, a mai spus procurorul șef.

Scutea a mai transmis și că DNA ”reprezintă o aspirație”, dar și că ”nicio altă instituție nu are ancore atât de puternice în dispoziții convenționale, pentru asigurarea independenței și pentru concentrarea pe eficiență”:

  • ”DNA reprezintă o aspirație: a societății noastre pentru buna funcționare a statului de drept. A colegilor procurori pentru o carieră dinamică. A polițiștilor pentru un mediu de lucru performant. Când mă refer la competitivitate judiciară, am în vedere pe colegii noștri care în dezbaterile din sala de judecată sunt nu de puține ori 1 procuror față de cel puțin 2 avocați de prestigiu ai unui inculpat.
  • Recent am comentat rezultatele activității MP și segmente din activitatea DNA. În exercitarea rolului legal, am permanent schimburi de opinii cu procurorul-șef al Direcției atunci când – din exterior – o sancțiune apare prea moderată și dacă este cazul promovării căilor de atac. În materia combaterii corupției, trebuie să ajungem la imprimarea percepției: crime does not pay!
  • Politicile Uniunii Europene se adresează în cea mai mare măsură și cu cele mai avansate mijloace combaterii corupției și criminalității organizate. Corupția este transnațională și viteza de reacție a organelor judiciare, mijloacele compatibile angajate în diferite jurisdicții sunt cheia investigării eficiente a cauzelor.
  • DNA este a noastră, a României. Modelul de organizare: procurori, polițiști, specialiști la un loc dă forță instituției și este inspirant pentru alte state, cu care DNA menține relații deschise de cooperare. Nicio altă instituție nu are ancore atât de puternice în dispoziții convenționale, pentru asigurarea independenței și pentru concentrarea pe eficiență. Spiritul instituției, în perioada dificilă 2017-2018, a fost unul pătrunzător, concentrat, vocal – atât cât statutul ne permite.
  • Am depășit 2 ani de pandemie și suntem la granița unui război. Doresc să închei cu un citat din Biblie, dincolo de noi și de timpuri: „Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!”, a mai spus Gabriela Scutea.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. NUMAI VORBE GOALE !

    FAPTELE ARATA ALTCEVA:
    SINGURUL PROIECT PENtRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE ESTE: „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’ ADICA TOATA PUTEREA”

    • Scutea , lasa-te de fugarit porumbei. Mai revino si pe pamant. Cauta infractorii si nu mai debita prostii cu nemiluita

    • Bolșevicii sunt neîntrecuți la furat și la mâncat kk-at 😂😂😂

  2. G4, ati tradus gresit. Fetita asta vorbea in limba lui Klaus Maus si Schmidt BMW. Mai ascultati banda o data.

  3. Nu e Scutea, e Satana.

  4. Abureli ieftine pt prosti.Ce are religia cu justitia.De eram stat musulma aducea citate sin Coran? Vorbe goale intr-un moment nepotrivit.

  5. Ce bine că nu trăiți veșnic bă alifiilor corupte… Jjaja. Tot un nimic ajungeți

  6. @Gagio:A văzut în filmele americane că prin sălile de judecată procurorii,judecătorii,avocații citează din Biblie,Proverbe etc.pentru mai multă elocvență…da’ dânsa nu-i prea dusă la biserică așa că le nimerește ca nuca în perete;oricum o așa înaltă față a împărțitorilor de dreptate din România ar trebui să știe că „lege”are mai multe accepțiuni…

  7. Mai bine spunea:”lasati justitia sa vina la mine”,tot cu conotatie biblica este,cu diferenta ca în textul biblic,e vorba despre copii.Si a venit,pentru că sunt la dispozitia acesteia un maldar de dosare grele puse la naftalina,pentru a devenii doar „scheletii din dulap”.

  8. Ce credincioși sunt oamenii care contrazic Cuvântul Etern a-L Lui Dumnezeu?
    Cei ce fac legi laice nu trebuie să fie drepți când le fac? Și toți cetățenii țării respective trebuie să le respecte inclusiv cei prin care vin legile.
    Oare noțiunea de drept de unde vine? Din laicismul care s-a dezvoltat prin evoluție? Dreptul este un atribut Divin. Legile laice sunt efectul Legii lui Dumnezeu.
    Vai de cel ce nu respectă Cuvântul lui Dumnezeu dar și legile laice.
    Dacă legile laice nu sunt perfecte sau nu sunt respectate aceasta este altă discuție și se vor suporta consecințele. Dar, totuș Legea (Cuvântul lui Dumnezeu) este infailibilă și orice om care aincalcat-o a suportat consecințele. Așa trebuie să fie și într-un stat de drept să fie respectate legile de toți.
    Dreptul la opinie nu înseamnă să vorbesc și să scriu orice. Fiecare dintre noi trebuie să avem o implicare civică activă cu efecte constructive pt societate.

  9. Fericiți sunt cei ce nu judeca = STRAMB LEGEA…Fericiți sunt cei care o aplica LEGEA…nu in FOLOSUL UNORA SI DEZAVANTAJUL ALTORA = AMENDAMENTE,NOTIFICARI.

  10. CATA IPOCRIZIE ! ESTE DE RÂSUL CURCILOR.
    STIMATA DNA STITI CE SE PETRECE IN BRASOV , orasul.dvs? Sunt batjocoriti oameni nevinovati care mor la propriu cu drepratea in mana. Dosare penale de peste 1 an jumate sunt inca pe mana unor politisti care nu.si merita functia. Distrugeti caracatita de aici dna. ESTE O NENOROCIRE IN ACEST FRUMOS ORAS. LASATI CITATELE BIBLICE CA NU NE AJUTA …

  11. Cine este pasionată de Biblie, poate să se călugărească la maicile de la Mănăstirea Secu. Nu de alta, dar dacă nu faci mai nimic în justiţie, primeşti degeaba salariu şi pensie specială.

  12. Gura păcătosului adevăr grăiește(de foarte multe ori)!Cine știe să citească astfel încît să î nțeleagă își pune î ntrebatea;Cine sînt cei care păzesc legea de cei ce înfăptuiesc dreptatea !!! Orice citat fie el din biblie,coran,talmud,etc. luat exact așa cum este scris ,nu spune nimic.Aplicate la realitate zilei spun multe !!Problema este alta:Cine???!!!

  13. Şi dă-ne nouă doamne cât mai multe pomeni de la bugetul de stat, cât mai puţine griji şi atribuţii de serviciu, cât mai multe şi mai mari pensii speciale, cât mai puţine responsabilităţi ale magistratului, cât mai multe angajări ale neamurilor „imparţiale şi independente”, cât mai puţine dosare soluţionate şi cât mai multe pensionări la 45 de ani!

    Aliiiiiluuuuuiiiiaaaaa!!! Aaaaaliiluuuuiaaaa!!!

  14. Nu mă interesează ce ciuperci mănâncă tanti asta, că oricum DNA este mort….
    Memorabil a fost discursul doamnei care s-a pensionat, când și-a povestit visul cu un impostor ( era Dragnea)!
    Nu mai țin minte cum o cheama, dar…. 👏👏👏👏👏👏👏👏👏

  15. Daca…ne SCUTEA..!INTELEAPTA RAMANEA!!!