Șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București, Angela Cristea: Când vorbim de UE, vorbim de democrație, stat de drept. Procedura pentru art. 7 a fost deschisă împotriva a două state/ Ponta: Pentru șefia CE noi vom vota cu Timmermans
Șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București a declarat, vineri, la Forumul Eurosfat care are loc în Capitală, că derapajul de la statul de drept într-o anumită țară membră UE are efecte nocive și asupra celorlalte.
La conferință sunt prezenți oficiali ai partidelor politice europene din Parlamentul European și experți din zona societății civile. Printre vorbitori se numără Victor Ponta (PRO România), Eugen Tomac (PMP), Dacian Cioloș (USR-PLUS), Tudor Ionescu (ALDE) și Siegfried Mureșan (PNL).
PSD a fost singurul partid relevant care nu și-a trimis niciun reprezentant, au subliniat organizatorii, în condițiile în care Forumul Eurosfat este conceput ca o platformă de dezbatere care pune în contact politicienii și cetățenii, pe teme care țin de alegerile europarlamentare.
Principalele declarații ale Angelei Cristea, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București:
- Când oamenii nu merg la vot, fac o alegere. Dau un vot de neîncredere pentru cei care apar pe liste.
- Nu avem nevoie de genul acesta de defetism, precum neprezentarea la vot, de retragere din spațiul public într-o perioadă în care UE, și când spunem UE spunem fiecare cetățean european, are nevoie de protecție.
- Până acum, soluțiile la nivelul Europei au fost găsite întotdeauna împreună.
- Când ne referim la UE, nu putem să ignorăm fundamentele ei, valorile de bază.
- La ele s-a referit luna trecută și prim-vicepreședintele Comisie Europene, Frans Timmermans. Ele sunt democrație, stat de drept și respect pentru drepturile fundamentale. Niciuna nu poate funcționa în vid. Nu există democrație fără stat de drept, nu există stat de drept fără respect pentru drepturile fundamentale și nu există drepturi fundamentale fără democrație.
- Statul de drept este probabil cel mai fierbinte subiect în România și nu numai.
- Comisia Europeană are dreptul și obligația de a fi garantul respectării statului de drept.
- Deși nu ne-am dorit să folosim art. 7, pentru prima dată în istoria UE avem această procedură împotriva a două state membre.
- Ne punem întrebarea dacă setul de instrumente pe care le avem sunt suficiente pentru a proteja statul de drept în Uniunea Europeană.
- Un derapaj într-un stat membru afectează tooate celelalte state.
Declarațiile lui Victor Ponta:
- Pro România, împărtășind valori de stânga, social-democrate, are convingerea că drumul european (al României) este în pericol și trebuie să îl salvăm.
- Încercăm, ca partid, să îi convingem pe cei care sunt jenați să fie asociați cu corupția, analfabetismul.
- Familia social-democrată europeană ieri, în sfârșit, s-a manifestat. Nu mi-a fost ușor să-i conving.
- Cunosc suficient de mult Parlamentul European ca să înțeleg că nu este ușor să ai voci importante între cei peste 700 de europarlamentari. Recunosc că și domnul Cioloș are, și Siegrfried (Siegfried Mureșan – n.r.).
- Eu rămân în Parlamentul României.
- Europarlamentarii Pro România vor vota pentru Frans Timmermans (în cursa pentru șefia Comisiei Europene – n.r.)
Declarațiile lui Eugen Tomac:
- Uniunea Europeană are astăzi un inamic extrem de periculos în interiorul ei.
- Este un inamic care deja a făcut efecte, prin decizii la nivel european. Acest inamic este populismul. Unul dintre efecte este Brexitul, o decizie iresponsabilă cu conotații populiste.
- A fi patriot român înseamnă în primul rând să fii un pro-european convins.
- Avem un nivel de proesperitate fără precedent de când am intrat în Uniunea Europeană, iar discursul demoagogic trebuie combătut.
- Domnul președinte Băsescu pleacă la Buxelles (dacă va fi ales pe lista PMP – n.r.). Este o experiență de care Europa are nevoie.
Declarațiile lui Dacian Cioloș:
- Nu intenționăm să trimitem oameni la Bruxelles, ci să aducem Uniunea Europeană în România. Vrem să facem asta trimițând la Parlamentul European oameni competenți.
- Aceste alegeri sunt importante pentru Uniunea Europeană pentru că este pentru prima dată când majoritatea nu o vor mai forma două mari blocuri. Va fi nevoie de un al treilea partid, probabil de un al patrulea. De aceea este nevoie de intrarea în Parlamentul European a unor forțe noi pro-europene.
- Sper să se învețe din lecția Brexitului că nu e o soluție să te îndepărtezi de UE.
- Sper ca și românii să înțeleagă ce face această guvernare PSD-ALDE și să dea un semnal clar, la alegerile din 26 mai, că România este o țară care vrea să își construiască un viitor european.
- Aceste alegeri europarlamentare sunt ca un referendum prin care se va decide dacă România rămâne pe calea europeană.
- În Uniunea Europeană există români care muncesc, români care studiază acolo. Deciziile de îndepărtare a României de UE au consecințe asupra tuturor românilor. Asupra fondurilor europene pe care România le primește, dar și asupra investițiilor care crează bunăstare în România.
- România are un cuvânt de spus în UE care este proporțional cu gradul de conștientizare a faptului că noi suntem parte a Uniunii Europene.
Tudor Ionescu:
- Singurul răspuns la amenințarea reală pe care o reprezintă populismul este liberalismul.
Declarațiile lui Siegfried Mureșan:
- PNL va prezenta programul electoral în două săptămâni. Vom spune foarte clar care sunt beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană. Ne-a adus 70 de ani de pace și că de când România a aderat la Uniunea Europeană, în 2007, avantajele au fost mult mai mari decât costurile.
- De la aderare, România a absorbit 51 de miliarde euro și a contribuit cu 17 miliarde de euro.
- Una din datoriile noastre este să informăm corect oamenii și să respingem orice încercare de punere sub semnul întrebării apartenența la Uniunea Europeană.
- Viitorul Parlament European va trebui să decidă asupra bugetului Ue pe următorii șapte ani.
- Este important de știut că propunerea Comisiei Europene pentru fonduri structurale și de coeziune este de 27 de miliarde de euro pentru România, față de 25 de miliarde în exercițiul precedent.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii