Șefii companiei cu capital de stat Electrica SA vor să își aprobe venituri uriașe, polițe de risc și compensații de plecare fără precedent
Membrii conducerii companiei Electrica SA, controlată de Ministerul Energiei, vor să-și aprobe beneficii financiare fără precedent, după cum arată convocatorul viitoarei ședințe a Adunării Generale a Acționarilor. E vorba despre trei paliere de beneficii care depășesc media celor existente în companii similare, fie că e vorba despre companii private sau controlate de stat.
Electrica SA este o companie controlată de ALDE chiar și după plecarea partidului lui Tăriceanu de la guvernare. Membrii conducerii companiei au fost numiți cu acordul Ministerului Energiei, controlat de ALDE în ultimii ani.
1. Creșterea valorii poliței de asigurare
Membrii conducerii – atât administratorii, cât și managerii – vor beneficia de o poliță de asigurare mărită de la 10 milioane de euro pentru întreg boardul (cum e în prezent) la 10 milioane de euro pentru fiecare persoană și pentru fiecare decizie (eveniment).
Modificarea este radicală și presupune costuri mult mai mari pentru companie, dat fiind că acestea sunt suportate de Electrica SA.
Potrivit unor surse din piața energetică, Electrica SA ar pregăti o achiziție controversată, iar creșterea valorii poliței pentru evenimente survenite ca urmare a activităţii desfăşurate de administratori și directorii executivi ar putea avea legătură cu această negociere.
2. Apariția unei compensații uriașe la încheierea mandatului
Pe ordinea de zi a ședinței apare și o prevedere potrivit căreia administratorii vor beneficia de o Compensaţie de neconcurenţă în cuantum de 12 Remunerații Lunare Fixe Brute. Compensaţia de neconcurență se va putea aplica numai în situaţia în care Administratorii nu vor mai deţine nicio funcţie în cadrul Companiei şi/sau în cadrul Grupului Electrica ulterior încetării Contractulelor de Mandat.
Cu alte cuvinte, membrii Consiliului de Administrație vor să-și asigure o primă la plecarea din funcție de circa 70.000 de euro.
3. Creșterea nelimitată a numărului de ședințe la care își pot lua indemnizație
Șefii Electrica vor să elimine din actul constitutiv al societății și limitarea numărului de ședințe plătite. Până acum, numărul anual de ședințe pentru care era acordată indemnizația este limitat la 12 în cazul Consiliului de Administrație și la 6 ședințe pentru fiecare comitet în parte – oricum o prevedere controversată, având în vedere că șefii companiei mai beneficiază și de un salariu fix.
Eliminarea limitării ar da practic mână liberă administratorilor și directorilor Electrica SA să își convoace oricâte ședințe vor.
Sefii Electrica SA care ar urma să beneficieze de aceste beneficii financiare fără precedent sunt: Valentin Radu, Gicu Iorga, Bogdan Iliescu, Ramona Ungur, Dragoș Andrei, Niculae Havrileț și Radu Florescu (membrii Consiliului de Administrație), și Georgeta Corina Popescu, Mihai Darie, Livioara Șujdea, Anamaria Acristini, Cătălina Popa, Bibiana Constantin și Mircea Modran (directorii executivi – doar pentru politele de asigurare).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii