G4Media.ro

Şeful administraţiei regionale din Lugansk declară că 80% din teritoriul regiunii se…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Şeful administraţiei regionale din Lugansk declară că 80% din teritoriul regiunii se află sub controlul Rusiei: Rusia nu se va opri aici şi va merge mai departe / Situaţia este disperată / Cu echipamentul militar necesar, Ucraina poate învinge

Serhii Haidai, şeful administraţiei militare regionale din Lugansk, declară că 80% din teritoriul regiunii se află sub controlul Rusiei. Dacă Ucraina nu rezistă, ”Rusia cu siguranţă nu se va opri aici şi va merge mai departe”, mai afirmă el. Din cei 350.000 de oameni care locuiau în Lugansk înainte de război, aproximativ 70.000 se mai află în prezent în regiune, situaţia fiind destul de ”disperată”, apreciază Haidai. Oficialul ucrainean acuză Rusia că minte constant şi susţine că dacă primesc echipamentul militar necesar, trupele ucrainene le pot învinge pe cele ruse, relatează CNN.

Haidai a precizat pentru CNN că a doua fază a războiului a început, dar a avertizat că nu este încă o ”invazie completă şi totală”.

„Cu siguranţă ei (ruşii) se răspândesc mult. Ne-am stabilit apărarea în multe oraşe. Ei încearcă să încercuiască trupele noastre, au loc o mulţime de lucruri urâte acolo… dar nu au avut succes până acum. Procedăm corect distrugându-le echipamentul”, a mai spus el.

”Este o situaţie foarte gravă aici. Întregul teritoriu Lugansk este bombardat. Nu există un oraş în siguranţă… Înţelegem că guvernul rus va merge mai departe şi va distruge totul în cale. Ceea ce facem este să încercăm să evacuăm câţi mai mulţi oameni posibil”, a adăugat oficialul ucrainean.

El a spus că din cei 350.000 de oameni care locuiau în Lugansk înainte de război, aproximativ 70.000 se mai află în prezent în regiune.

”Cei mai mulţi oameni au plecat cu propriul vehicul, cu autobuzele naţionale sau cu voluntarii. Nu avem idee când vor fi înfiinţate coridoarele umanitare, dar evacuăm în fiecare zi. Ideea este că Rusia încalcă întotdeauna acordurile. Bombardamentele, în ciuda orelor de linişte, continuă”, a mai afirmat guvernatorul regional.

Haidai a continuat spunând că bombardamentele continue au distrus reţeaua de electricitate şi toate sursele de apă. Dintre cei 70.000 de oameni rămaşi, majoritatea stau în buncăre, pivniţe şi adăposturi.

”Este a doua lună în care toţi aceşti oameni trăiesc în esenţă în subteran. Încercăm să le furnizăm un fel de ajutor, încercând să le aducem instalaţii sanitare şi apă şi să ne asigurăm că nu mor de foame… nu există aproape nicio aprovizionare stabilă de gaze, aşa că situaţia este destul de disperată”, a adăugat el.

Comparând situaţia Luganskului cu cea a Mariupolului, Haidai a spus: ”Noi putem obţine ajutor, cel puţin, şi, de fapt, putem evacua oamenii. Dar bombardamentele au loc în fiecare zi până la căderea nopţii şi, în această privinţă, este o situaţie foarte similară cu cea a Mariupolului”.

”Avem nevoie de aviaţie, echipamente de apărare aeriană, o mulţime de sisteme UAV din partea SUA şi artilerie grea, cu foc de precizie, cu rază lungă de acţiune. Cred că evenimentele recente au arătat că mult lăudata armata rusă nu este (…) cum credeam noi, aşa că este posibil ca Forţele armate ale Ucrainei să o învingă dacă primesc acel echipament”, susţine Haidai.

”Ei (n.r. ruşii) mint tot timpul. Toată lumea ştie asta. Nimeni nu îi crede. Toată lumea ştie că un acord cu Rusia nu merită hârtia pe care este tipărit. Rusia este inamicul lumii întregi astăzi, nu doar al Ucrainei. Ambiţiile lor s-au răspândit mult mai departe de Ucraina”, a conchis el.

sursa: News.ro, Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. „evenimentele recente au arătat că mult lăudata armata rusă nu este (…) cum credeam noi”

    Armata rusă e praf.

  2. Câte orașe a capturat Rusia ta în DOUĂ LUNI?
    1. Herson
    2. ???

  3. Rusnacii mint cum mint si aurolacii care sunt agentii lor aici.

    • Asa, dl .asm, spuneti tuturor care e motivul pentru care va plac atat de mult lozincile ceausiste, dvs si tovarasilor dvs de propaganda.

  4. Daca ceva trebuie sa se intample se va intampla. Cerul este albastru, apa este uda, Rusia va pierde in Ucraina si Putler va fi denazificat!

  5. Nu, scopul e sa cucereasca niste mormane de daramaturi si niste movile de gunoi, e cu schepsis, dar nu ne-am prins noi, noroc cu dvs de la propaganda pro-sovietica. Vai de capul si de soarta voastra de troli ciobiti la cap.

  6. Măcar g4media e decentă vizavi de acest război…dar ucrainienii nu înțeleg că au în față o putere nucleară…este imposibil să spui „câștig” indiferent de ce arme convenționale ai. Realitatea este că sute de soldați ucrainieni sunt uciși zilnic…de la mare distanță. Infrastructura este distrusă…orașele făcute praf…civilii măcelăriți..și ei au timp să facă miștouri și să viseze…la ce visează Biden.

    • Da, dar de pe canapeaua calda de acasa ai impresia ca joci la nivel inalt cu Biden si restul, faci geopolitica. In realitate am fi toti ca ucrainenii fara bani abandonati de Zele la mila rachetelor rusesti. Majoritatea n-au habar de urmarile unei bombe nucleare, ei cred ca daca iese urat se da restart la joc si reinvii din mouse.

  7. M-as duce cu ele pana la Paris 🖕