G4Media.ro

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică vizitează centrala nucleară Kursk, după ce…

Sursa foto: Genya SAVILOV / AFP

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică vizitează centrala nucleară Kursk, după ce Putin a acuzat Ucraina că a încercat să o atace

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) efectuează o vizită la o centrală electrică din regiunea rusă Kursk, în urma incursiunii Ucrainei în zonă în urmă cu trei săptămâni, relatează BBC.

Siguranţa centralelor nucleare a fost pusă în pericol în mod repetat pe parcursul războiului din Ucraina, care a început în februarie 2022, când Rusia a trimis mii de trupe peste graniţă, în Ucraina. Moscova şi Kievul s-au învinuit reciproc în repetate rânduri pentru atacurile cu drone şi artilerie asupra centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, controlată de Rusia, iar incursiunea forţelor ucrainene din 6 august în Rusia făcut ca atenţia să se îndrepte către centrala Kursk – o uzină nucleară majoră din era sovietică.

Preşedintele Vladimir Putin a acuzat săptămâna trecută Ucraina că încearcă să atace centrala Kursk, care are patru reactoare sovietice de tip RBMK-1000 moderate cu grafit – acelaşi model ca cele de la centrala nucleară de la Cernobîl, care în 1986 a devenit scena celui mai grav dezastru nuclear civil din lume.

Ucraina nu a răspuns încă la acuzaţiile potrivit cărora ar fi atacat instalaţia.

Rafael Grossi, care a avertizat în repetate rânduri cu privire la un dezastru nuclear dacă centralele nucleare vor continua să fie atacate, a fost prezentat marţi la televiziunea de stat rusă vorbind cu oficiali ruşi din domeniul nuclear la centrală.

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică a declarat înainte de această deplasare că singura modalitate de a evalua securitatea centralei şi de a valida informaţiile pe care le primeşte este de a vizita amplasamentul, care este deţinut de corporaţia nucleară de stat a Rusiei, Rosatom. „Siguranţa şi securitatea instalaţiilor nucleare nu trebuie, în niciun caz, să fie puse în pericol”, a declarat Grossi. „Siguranţa şi securitatea tuturor centralelor nucleare reprezintă o preocupare centrală şi fundamentală pentru AIEA”, a subliniat el.

AIEA a declarat la 22 august că a fost informată de Rusia că rămăşiţele unei drone au fost găsite la aproximativ 100 de metri de depozitul de combustibil nuclear uzat al centralei Kursk. Nivelurile de radiaţii din zonă erau normale, conform staţiilor de monitorizare ruseşti.

Mii de soldaţi ucraineni au străpuns graniţa rusă pe 6 august şi apoi au preluat controlul asupra unui teritoriu din regiunea Kursk din vestul Rusiei, acesta fiind cel mai mare atac străin asupra Rusiei de la al Doilea Război Mondial. Rusia susţine că Ucraina a trimis mii de soldaţi împreună cu unităţi de sabotaj, roiuri de drone, artilerie grea, zeci de tancuri şi armament occidental greu, dar Moscova dă asigurări că îi va scoate din ţară pe soldaţii ucraineni.

La doar 40 km distanţă de aceste lupte se află centrala nucleară Kursk, lângă oraşul Kurceatov, denumit după legendarul fizician rus Igor Kurceatov. Dintre cele patru reactoare din epoca sovietică de la Kursk, două sunt oprite, dar două – numărul 3 şi numărul 4 – sunt operaţionale. Reactorul numărul 4 a fost deconectat de la reţea pe 25 august pentru 59 de zile de reparaţii la sistemului de răcire.

Construcţia centralei Kursk-2, care utilizează în esenţă reactoare noi de tip VVER-510, a început în 2018. Cele două reactoare nu sunt încă operaţionale.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...