Șeful ATI de la Spitalul Județean Sibiu: Legarea de pat a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienţii agitaţi până când se instalează efectul sedativelor. Sedarea se face doar la pacienţii agitaţi ca să nu-şi inducă leziuni / De la începutul pandemiei, 397 de pacienți din 570 internați la ATI au murit
Șeful Secției ATI de la Spitalul Județean Sibiu, medicul Mihai Sava, precizează, într-un comunicat de presă, că legarea de pat a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienţii agitaţi până când se instalează efectul sedativelor sau atunci când creşterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacţii adverse ameninţătoare de viaţă.
Mihai Sava mai precizează că sedarea se face doar la pacienţii agitaţi pentru ca aceștia să nu-şi inducă leziuni. Șeful secției ATI face mai multe precizări în legătură cu personalul existent în secție și cu procedurile de acolo.
„Acuzaţiile prin care se afirmă că decesele unor pacienţi s-au datorat deficienţelor terapeutice, trebuie dovedite prin probe şi analizate de către persoanele care înţeleg procedurile medicale de specialitate şi nu prin prisma unor sesizări anonime”, subliniază șeful secției ATI.
Și conducerea Spitalului Județean Sibiu a remis presei un comunicat în care precizează, între altele, că va face o anchetă privind activitatea din Secția ATI. Conform conducerii spitalului, de la începutul pandemiei, 397 de pacienți din 570 internați la ATI au murit.
Precizările vin după ce ziarul Turnul Sfatului a dezvăluit că pacienții cu Covid-19 de la spitatul județean sunt legați de paturi, sedați și intubați chiar și când nu este nevoie, doar pentru liniștea medicilor și asistentelor.
Procurorii au deschis luni, un dosar penal pentru omor, în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în urma publicării articolului.
Comunicatul de presă remis de șeful Secției ATI, medicul Mihai Sava:
1. Contenţia mecanică (legarea de pat) a pacienţilor se practică în toate secţiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienţii agitaţi până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creşterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacţii adverse ameninţătoare de viaţă.
Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilaţiei mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate în presă evidenţiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situaţii chiar dacă acesta nu a fost contenţionat mecanic. Contenţia se realizează cu centuri de contemţie, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură.
2. Secţiei ATI Covid îi sunt alocaţi un medic specialist sau primar ATI, un medic rezident an mare (an IV-V) şi doi medici rezidenţi an mic (an I-III) pe perioada turei de dimineaţă. Pe perioada gărzii pacienţii sunt supravegheaţi de către medicul de gardă specialist sau primar, un medic rezident an mare şi doi medici rezidenţi an mic.
3. Medicii alocaţi zonei roşii intră în aceasta de două ori în decursul turei de dimineaţă (de 7 ore) cu o pauză de odihnă între cele două intervenţii. În timpul acestor intervenţii sunt consultaţi pacienţii, se stabileşte conduita terapeutică şi se realizează tehnicile medicale care trebuiesc realizate de către un medic. Pe perioada gărzii medicii intră în zona roşie la fiecare internare care se face şi de câte ori este nevoie dacă starea pacienţilor o necesită.
4. Permanent în zona roşie se găsesc asistente şi infirmiere acestea putând solicita un medic în orice moment. Comunicarea între zona roşie şi zona verde se face prin intermediul telefonului mobil al secţiei cu care se pot transmite şi fotografii ale constantelor măsurate de monitoare, aparate de ventilaţie mecanică, rezultate de laborator şi investigaţii imagistice.
5. Acuzaţiile prin care se afirmă că decesele unor pacienţi s-au datorat deficienţelor terapeutice, trebuie dovedite prin probe şi analizate de către persoanele care înţeleg procedurile medicale de specialitate şi nu prin prisma unor sesizări anonime.
6. Sedarea în terapie intensivă se face doar la pacienţii agitaţi pentru ca aceştia să nu-şi inducă leziuni proprii. De asemenea sedarea are rol anxiolitic la această grupă de pacienţi supuşi unui stres psihic foarte mare. Sedarea se face cu doze cât mai mici, titrate, specifice fiecărui pacient, de medicaţie sedativă astfel ca acestea să nu inducă reacţii adverse severe.
La pacienţii cu intubaţie orotraheală (IOT) sunt necesare nivele de sedare mult mai profunde pentru ca aceştia să poată tolera tehnicile de ventilaţie mecanică.
7. Toţi pacienţii din zona roşie, care nu sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic deţin telefon mobil propriu cu care pot comunica cu aparţinătorii, cu toate că aceste telefoane, prin câmpul electromagnetic, pot interacţiona cu aparatura medicală şi sunt interzise. S-a decis această măsură din empatie pentru pacienţi şi familia acestora. Pacienţii intubaţi şi ventilaţi mecanic sunt în imposibilitatea de a vorbi, posesia unui telefon mobil fiind inutilă. Pentru toţi aparţinătorii pacienţilor sunt oferite informaţii pe linia de telefonie fixă între orele 13-14 şi 19-20 fie de către medicii alocaţi zonei roşii Covid, fie de către medicii de gardă.
Comunicatul de presă remis de conducerea Spitalului Județean Sibiu:
Încă de la începutul pandemiei, Secţia Clinică ATI s-a aflat în „linia I” a luptei împotriva Covid-19. Acum, la un an, observăm cu regret că drumul de la „eroism” la „incompetenţă” se parcurge, din păcate cu viteza redactării unui titlu de impact în presă. Respectăm şi vom respecta mereu libertatea presei, dreptul la informare al cetăţenilor şi am furnizat mereu, în termenele legale, toate informaţiile care fac obiectul interesului public. În acelaşi timp, credem însă într-o informare corectă, profesională si echidistantă. Tocmai de aceea vă transmitem următoarele precizări:
– activitatea zonei roşii ATI este organizată după proceduri stricte cu privire la alocarea de personal şi conduita terapeutică, care este stabilită de către medici;
– acuzaţiile prin care se afirmă că decesele unor pacienţi au fost cauzate de deficienţe terapeutice trebuie dovedite prin probe şi analizate de către persoanele care înţeleg procedurile medicale de specialitate şi nu prin prisma unor sesizări anonime;
– conducerea SCJU Sibiu s-a autosesizat şi va demara o anchetă cu privire la activitatea secţiei ATI-Covid, pentru a identifica şi remedia eventualele probleme;
– de la începutul pandemiei, până în prezent (08.03.2021) în cadrul secţiei ATI Covid au fost internaţi 570 de pacienţi dintre care 152 au fost transferaţi înapoi pe secţia de provenienţă cu o evoluţie favorabilă a stării de sănătate (secţia ATI nu face o externări), 397 au decedat iar 21 sunt internaţi în prezent. Subliniem că în secţia ATI ajung pacienţii în stare foarte gravă, care necesită suport respirator;
– procedurile şi protocoalele privind gestionarea pandemiei sunt într-o continuă dinamică şi sunt adaptate permanent pentru a corespunde cât mai bine specificului dintr-un moment sau altul şi a asigura cele mai bune condiţii de internare şi tratament pentru pacienţi.
Pandemia de COVID-19 a fost, la momentul debutului său, o ecuaţie cu multe necunoscute. Personalul medical şi autorităţile s-au confruntat cu un virus nou şi agresiv care, a modificat, fără îndoială, în mod hotărâtor, activitatea întregului spital, implicit a secţiei ATI. Personalul din cadrul secţiei ATI duce permanent o luptă contra-cronometru în cursa de salvare a cât mai multe vieţi omeneşti. Din păcate, acest lucru nu a fost mereu posibil. Mulţi pacienţi, cu forme foarte grave, ajunşi în ATI, nu au putut fi salvaţi, deşi medicii au făcut tot ceea ce este omeneşte posibil.
Îi asigurăm pe cetăţenii judeţului că personalul medical din toate secţiile implicate în gestionarea pandemiei precum şi personalul întregului spital îşi respectă meseria şi este dedicat tratării cu profesionalism a tuturor pacienţilor. Subliniem că generalizarea acuzaţiilor formulate aduce atingere prestigiului personal si profesional al celor implicaţi în activitatea zilnică din cadrul secţie ATI -Covid unde se duce o luptă permanentă pentru viaţă. Ne dorim ca, în urma cercetărilor care vor fi realizate la nivelul spitalului şi organelor abilitate, opinia publică să cunoască adevărul.
Sursa foto: Facebook Spitalul Județean Sibiu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii