G4Media.ro

Şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, după ce prefectul Petru-Bogdan Cojocaru i-a cerut…

Şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, după ce prefectul Petru-Bogdan Cojocaru i-a cerut demisia: Amestecă funcţia administrativă cu cea politică

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, membru PNL, îl acuză pe prefectul de Iaşi, Bogdan Cojocaru, lider PSD Iaşi, că amestecă funcţia administrativă cu cea politică, afirmaţiile venind după cererea prefectului ca şeful CJ să demisioneze în urma unor nereguli găsite la un centru de plasament din judeţ, relatează news.ro

Costel Alexe a susţinut că prefectul Bogdan Cojocaru face politică zi şi noapte, el precizând că aşa se întâmplă ”când pui politruci în funcţii de demnitate publică”

”Din păcate, când pui politruci în funcţii de demnitate publică nu faci altceva, prin astfel de cazuri punctuale care în mod normal trebuiesc rezolvate, îmbunătăţite, să arunci cu o pată de neîncredere asupra întregului sistem, ceee ce nu este drept. Prefectul amestecă funcţia administrativă cu cea politică. Nu este firesc să arunci cu noroi. Este demagogie şi politicianism ieftin”, a afirmat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe.

Şeful CJ Iaşi a spus că toţi copiii care locuiesc în diverse centre din judeţ sau se află în plasament maternal beneficiază de condiţii ”cât se poate de bune”.

La rândul său, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, Ioan Florin, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu s-au realizat investiţii în Centrul de plasament „Ion Holban” întrucât acesta urmează a fi închis, iar beneficiarii să fie relocaţi în case de tip familial.

”Nici un membru al comisiei care a verificat acest centru nu a constatat situaţii de abuzuri, de neglijare, lipsa hranei, îmbrăcămintei, sau hrană insuficientă, lipsa educaţiei sau a activităţilor care trebuie să se desfăşoare zi de zi. «Ion Holban» este un centru de tip clasic, funcţionează într-o clădire de tip internat şcolar, cum erau pe vremuri. Acum 12 ani a beneficiat de o reabilitare cu fonduri guvernamentale. A fost reamenajat, recompartimentat. (…) Acest centru a fost propus pentru a fi închis. Deci este în proces de închidere”, a declarat directorul DGASPC Iaşi, Ion Florin.

El a afirmat că în cel mult trei luni noile case de tip familial vor deveni funcţionale, iar copiii vor avea condiţii mult mai bune.

Totodată, el a afirmat că se lucrează la un plan de relocare imediată pentru copiii din centrul de plasament ”Ion Holban”. Ion Florin a spus că micuţii nu vor avea de suferit, dar că trebuie ţinut cont de necesităţile fiecărui copil şi de afecţiunile acestora.

Prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, a solicitat demisia şefului Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, pe motiv că un centru de plasament unde locuiesc 62 de copii cu nevoi speciale este deschis fără a avea licenţă de funcţionare.

Prefectul Bogdan Cojocaru, totodată lider al PSD Iaşi, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că la Centrul de zi ”Ion Holban” din Iaşi, unde locuiesc 62 de copii cu nevoi speciale, nu există licenţă de funcţionare din 30 iunie, autorităţile luând decizia de nu a mai prelungi licenţa din cauza condiţiilor improprii în care locuiesc copiii.

Cojocaru a susţinut că lipsa licenţei de funcţionare a fost descoperită în timpul controlului făcut în ultimele zile de instituţiile de specialitate la Centrele de protecţie socială pentru bătrâni şi copii, relatează news.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Jet, Costele!

  2. Doar circ gratis psdnl. Atât.