G4Media.ro

CNAIR: Până la sfârşitul zilei lucrările de defrişare de pe Valea Oltului…

sursa foto: CNAIR/Facebook

CNAIR: Până la sfârşitul zilei lucrările de defrişare de pe Valea Oltului vor ajunge la peste 26% din totalul suprafeţei de pădure care trebuie defrişată

Şeful CNAIR Cristian Pistol afirmă că, până la sfârşitul zilei de duminică, lucrările de defrişare de pe Valea Oltului vor ajunge la peste 26% din totalul suprafeţei de pădure care trebuie defrişat,. ”Am verificat astăzi lucrările de defrişare pe Valea Oltului. Ritmul de lucru este bun, deşi echipele au întâmpinat, în cele 7 zile de când au început operaţiunile, o serie de dificultăţi legate de structura şi de specificul terenului. Până la sfârşitul zilei vor ajunge la peste 26% din totalul suprafeţei de pădure care trebuie defrişată”, a scris Pistol pe Facebook.

sursa foto: CNAIR/Facebook

El afirmă că în acest ritm, de săptămâna viitoare, vor începe să fie asigurate conexiuni între punctele de lucru deschise, iar ulterior vor continua defrişarea unor zone de pădure mai extinse de pe amplasamentul viitoarei secţiuni 2 a autostrăzii Sibiu – Piteşti.

”Am solicitat antreprenorului turc (Asocierea Mapa-Genghiz) să caute soluţii pentru suplimentarea pe cât posibil a numărului de utilaje şi muncitori în zonele mai uşoare, pentru a creşte randamentul lucrărilor. Antreprenorul mi-a dat asigurări ca de săptămâna viitoare va lua această măsură pentru două puncte deoarece acum platforma de lucru permite. Însă în zonele dificile aflate la înălţime, nu pot fi aduse mai multe utilaje deoarece nu este suficient spaţiu de manevră.”, a explicat şeful CNAIR.

În ceea ce priveşte lemnul rezultat, Cristian Pistol afirmă că a atras atenţia şefului de şantier să se asigure că este respectată Hotărârea de Guvern iar masa lemnoasă să fie predată Ocoalelor Silvice, primăriilor şi cetăţenilor cărora li s-au acordat despăgibiri în natură.

Circulaţia rutieră pe DN 7, Valea Oltului, s-a închis pentru o lună, începând din 8 iulie, pentru lucrări de defrişare, în vederea pregătirii terenului pentru construirea autostrăzii Sibiu – Piteşti. Maşinile nu pot circula în intervalul 06.00 – 20.00, cu excepţia celor al instituţiilor de intervenţie, care vor fi însoţite de echipaje ale constructorului. Riveranii beneficiază de două intervale speciale pentru a se putea duce/ întoarce de la serviciu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...