Şeful CNCD, Csaba Asztalos: Nu voi participa la referendum, nu are nici un efect juridic/ Și în acest moment Constituția permite căsătoria doar între persoane de sex diferit
Referendumul pentru familie nu era necesar, a declarat, vineri, la RFI preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, în opinia căruia consultarea populară din 6 şi 7 octombrie nu va avea niciun efect juridic. Şeful CNCD anunţă că, personal, nu va participa la referendum. De asemenea, el nu exclude apariţia unor plângeri la CNCD, după campania pentru referendum, transmite News.ro.
Asztalos Csaba spune că a observat deja o retorică plină de ură în spaţiul public, motiv pentru care nu exclude apariţia unor plângeri la CNCD, după campania pentru referendum.
„Eu îmi exprim speranţa că această campanie se va păstra în limitele decenţei şi a respectării reciproce a demnităţii umane a celor două tabere (…). Din păcate, vedem că nici nu a început campania pentru referendum, dar avem exprimări şi manifestări care nici nu fac cinste unora, pentru poziţia pe care o ocupă în societate şi manipulează, depăşesc chiar limitele bunului simţ (…). Nu exclud să avem plângeri legate de campania privind revizuirea Constituţiei”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Şeful CNCD subliniază că, „indiferent de rezultatul referendumului, din punct de vedere juridic, nu avem nici o schimbare, pentru că şi în acest moment actuala Constituţie permite căsătoria doar între persoane de sex diferit şi noţiunea de familie o interpretează într-un sens larg, nu doar familia care rezultă din căsătorie”.
„Această revizuire a Constituţiei nu comportă nici o consecinţă juridică (…). CCR în decizia 580/2016, în care analizează dacă se îndeplinesc condiţiile de revizuire a Constituţiei, de strângere de semnături, analizează şi pe fond textul propus de iniţiatori şi acolo arată că definiţia propusă de iniţiator pentru familie se referă doar la un tip de familie şi că noţiunea de familie este mult mai largă şi că avem mai multe tipuri de familii şi în fond, familia este protejată de articolul 26 din Constituţie, care se referă la dreptul la viaţă privată şi de familie. Ca atare, din acest punct de vedere, într-o interpretare strict constituţională şi celelalte tipuri de familii sunt protejate”, a declarat Asztalos Csaba.
El a spus că nu va participa la referendumul pentru familie: „Din punct de vedere juridic şi nu o spun eu, o spune CCR, nu avem nici o consecinţă, deci în interpretarea mea nu aveam nevoie de o astfel de iniţiativă şi de un astfel de referendum, dar desigur, îmi păstrez neutralitatea, din poziţia pe care o am, de preşedinte al CNCD. Nu am să îndemn pe nimeni nici să participe, nici să nu participe la referendum, dar am să explic de câte ori este necesar ce înseamnă modificarea articolului 48 şi că nu are nici o consecinţă juridică. Eu personal, desigur, nu voi participa la referendum, pentru că nu are nici un efect juridic acest demers”. (Sursa: News.ro)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii