G4Media.ro

Șeful Comisiei Juridice din Congresul american cere marilor rețele sociale furnizeze informații…

Sursa foto: Facebook / Jim Jordan

Șeful Comisiei Juridice din Congresul american cere marilor rețele sociale furnizeze informații despre „cenzura” exercitată de guverne străine: Comisia Europeană poate impune amenzi unei platforme dacă aceasta nu se conformează cerințelor birocraților europeni

Președintele unei comisii parlamentare americane vrea ca opt mari companii de tehnologie să dea socoteală pentru eventuale tentative de „cenzură” din partea unor guverne străine, la două săptămâni după un discurs al vicepreședintelui american privind erodarea libertății de exprimare în Europa, potrivit Le Figaro.

Jim Jordan, care conduce Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților, a trimis miercuri citații directorilor Alphabet (Google), Meta, Amazon, Apple, Microsoft, TikTok, X și Rumble (platformă video).

Acesta cere ca aceste companii să furnizeze informații despre discuțiile lor cu guvernele străine, „cu privire la respectarea legilor, regulamentelor, ordinelor judecătorești sau a altor inițiative de cenzură guvernamentală în străinătate”, potrivit unui comunicat. „Comisia trebuie să înțeleagă cum și în ce măsură guvernele străine au limitat accesul americanilor la libertatea de exprimare în Statele Unite și în ce măsură administrația Biden-Harris a sprijinit sau a încurajat aceste eforturi”, a declarat Jim Jordan, citat într-un comunicat.

Europa, în vizorul SUA

În urmă cu două săptămâni, vicepreședintele american JD Vance a lansat un atac violent la adresa „cenzurii” și a „regresului” libertății de exprimare în țările europene. „În întreaga Europă, libertatea de exprimare este în regres”, a declarat el în timpul unui discurs rostit în fața elitei diplomatice mondiale, reunită la Conferința de securitate de la München, în Germania, pe tema războiului din Ucraina.

Citațiile trimise de comisie includ Regulamentul privind serviciile digitale (DSA). Acest regulament, care a intrat în vigoare anul trecut, urmărește să pună în aplicare limitele libertății de exprimare în cadrul UE, definite în general de legislația națională existentă, cum ar fi interzicerea insultelor rasiste în Franța sau a difuzării simbolurilor naziste în Germania.

„DSA autorizează Comisia Europeană să impună amenzi de până la 6% din veniturile mondiale ale unei platforme dacă aceasta nu se conformează cerințelor birocraților europeni”, a criticat Jim Jordan, înainte de a face referire la alte legi privind moderarea conținutului în Regatul Unit, Brazilia și Australia. În comunicatul de presă, el subliniază că „X s-a opus hotărârilor judecătorești anarhice din Brazilia și Australia, care impun retragerea conținutului la nivel mondial”.

X, fostul Twitter, este deținut de Elon Musk, care a devenit aliatul și mâna dreaptă a lui Donald Trump. Săptămâna aceasta, președintele american a amenințat că va impune Uniunii Europene taxe vamale de 25 %, afirmând că rațiunea sa de a fi este să „înșele” Statele Unite. UE „este cea mai mare piață de liber schimb din lume”, a răspuns miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene într-o lungă declarație. „Și a fost o mană cerească pentru Statele Unite”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Evident, în accepțiunea lui Jim Jordan, tot ce înseamnă fitru sau moderare de știri false sau minciuni patente, e ”cenzură”. Este coada de topor a marilor oligarhi ai mediilor sociale ( X, meta, etc ) care – prin inundarea cu minciuni și mesaje politice de dreptă extremă – vor să influențeze alegeri, curente și partide politice în țări independente. ( musk și afd german, cg român, etc ). Evident că orice reglementare li se pare cenzură.

  2. Dar cu cenzura impusă de proprietarii platformelor cum rămâne ?

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.