Şeful Comitetului Militar al NATO cere şefilor de companii să se pregătească pentru un „scenariu de război”
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China. În acelaşi timp, el a spus că aliaţii din cadrul NATO vor trebui să aloce circa 3% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru cheltuielile militare pentru a pune în aplicare noile planuri de apărare ale Alianţei Nord-Atlantice, întrucât costurile vor depăşi obiectivul actual de 2%, informează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
„Procentul total necesar pentru ca noile planuri să fie puse în aplicare este mult mai aproape de 3% din PIB decât de 2%”, a declarat la Bruxelles amiralul Bauer. „Mă aştept ca, sub noua administraţie (Donald) Trump (în SUA), să existe o discuţie mult mai intensă despre cât de mult trebuie să aloce Europa şi Canada, iar aceasta este o discuţie sănătoasă şi validă”, a adăugat el.
Exprimându-se în cadrul unui eveniment al think tankului European Policy Centre, amiralul Bauer a declarat că descurajarea merge mult dincolo de capacitatea militară, dat fiind faptul că toate instrumentele disponibile pot fi şi vor fi utilizate în război. „Dacă putem asigura ca toate serviciile şi bunurile esenţiale să poată fi livrate indiferent de situaţie, atunci aceasta va deveni un element-cheie al descurajării noastre”, a subliniat responsabilul NATO.
Referitor la şantajul practicat de Rusia, Bauer a spus: „Vedem aceasta cu numărul în creştere al actelor de sabotaj, iar Europa a văzut aceasta în domeniul aprovizionării cu resurse energetice”.
„Am crezut că avem un acord cu Gazprom, dar de fapt am avut o înţelegere cu dl. Putin (preşedintele Rusiei, Vladimir Putin – n.r.). Şi acelaşi lucru este valabil şi pentru infrastructura şi bunurile deţinute de China. De fapt, avem o înţelegere cu (preşedintele chinez) Xi (Jinping)”, a adăugat înaltul oficial NATO.
Bauer a subliniat dependenţa Occidentului de livrările din China, cu 60% din toate materialele de pământuri rare produse acolo şi unde sunt procesate 90% dintre acestea. El a afirmat că ingredientele chimice pentru sedative, antibiotice, antiinflamatoare şi medicamentele pentru scăderea tensiunii arteriale provin, de asemenea, din China.
„Suntem naivi dacă credem că Partidul Comunist nu va folosi niciodată această putere. Liderii din domeniul afacerilor în Europa şi America trebuie să realizeze că deciziile comerciale pe care le iau au consecinţe strategice pentru securitatea naţiunii lor”, a subliniat Bauer.
„Companiile trebuie să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi de distribuţie. Pentru că, în timp ce armata poate câştiga bătălii, economiile sunt cele care câştigă războaie”, a mai subliniat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.