Șeful Comitetului olimpic rus: Vladimir Putin va fi la Jocurile Olimpice de la Beijing, boicotul olimpic este o prostie
Preşedintele Comitetului Olimpic Rus (COR), Stanislav Pozdniakov, a dat asigurări că preşedintele Vladimir Putin se va afla la Beijing pentru a lua parte la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă (4-20 februarie), adăugând totodată că boicotul olimpic „este o prostie”, întrucât oamenii politici nu vor mai avea nicio importanţă odată începute Jocurile, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.
„Boicotările Jocurilor Olimpice de la Moscova din 1980 şi Los Angeles în 1984 sunt poveşti foarte triste, ceva recunoscut acum chiar şi de cei care au organizat acţiunile”, a declarat Pozdniakov într-un interviu la sediul COR din Moscova.
Pozdniakov a reamintit că mulţi sportivi au suferit de pe urma acestui boicot, pentru că nu au putut fi olimpici, inclusiv actualul preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach.
„În ceea ce priveşte boicotul diplomatic anunţat de mai multe ţări împotriva Chinei, din punct de vedere sportiv nu are nicio importanţă”, a adăugat acesta, făcând aluzie la Statele Unite, aflate în fruntea unui grup de ţări care au anunţat că nu vor trimite oficialităţi la Beijing în semn de protest pentru încălcarea drepturilor omului de către China.
„Prezenţa lui Putin, care a făcut doar două călătorii în exterior de la debutul pandemiei de Covid-19 în martie 2020, este cea mai bună demonstraţie a poziţiei Kremlinului, care consideră că SUA încearcă să politizeze sportul”, a mai spus preşedintele forului olimpic rus.
„Este o mare onoare pentru toată delegaţia noastră. Preşedintele este un simbol inalienabil al statului, precum drapelul naţional sau imnul”, a concluzionat fostul mare scrimer.
Sursa foto: Kremlin.ru
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii