Șeful Consiliului Concurenței avertizează că prețurile RCA vor crește după ce decontarea directă va fi obligatorie și propune un mecanism nou
Preţurile poliţelor RCA vor creşte, după ce decontarea directă va fi obligatorie, deoarece firmele de asigurări nu au încredere că-şi vor recupera banii unele de la altele, a declarat azi într-o conferință de presă Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. El a propus un mecanism nou care să crească încrederea între companii și să țină prețurile RCA scăzute.
„Analizăm şi noi proiectul privind RCA cu decontare directă, o să discutăm cu cei de la ASF. Dubiul cel mai mare vine din posibila creştere a preţurilor, pentru că ştim că această decontare este permisă din 2016, are un succes moderat, sunt doar câteva procente. Ar avea avantajul că îi schimbă pe consumatori din logica ‘eu vreau un produs foarte ieftin, că este pentru alţii’. Consumatorul va fi mai atent la ce-şi alege, pentru că el va beneficia de reparaţie în caz că e lovit. Deci, contează că e ieftin, dar şi să aibă o reţea bună de service-uri, să se facă reparaţiile la o calitate şi cu promptitudine”, a spus Chirițoiu.
„Îngrijorarea mea este legată de preţ. Decontarea directă are un sens, pentru că echilibrează piaţa, dar mi-e frică de creşterea de preţ, întrucât ofertele de decontare directă sunt ceva mai scumpe. Cred eu că sunt mai scumpe pentru că, dacă te loveşte cineva, trebuie să plătească asigurătorul tău, iar eu, ca asigurător, îţi fac reparaţia şi apoi mă duc cu factura la asigurătorul celui care te-a lovit, ca să-mi recuperez banii, dar eu nu ştiu sigur dacă acela îmi dă bani. Problemele de neplată sau reclamaţiile au fost din partea service-urilor, care au spus ‘noi am făcut reparaţiile, dar ăştia nu mă plătesc’. Firmele de asigurări între ele nu aveau aşa de multe compensaţii până acum, dar numărul acestora va creşte”, a spus șeful Consiliului Concurenței.
El a propus introducerea unui mecanism de clearance care să garanteze firmelor de asigurări că își vor recupera banii una de la alta: „Orice accident devine un regres, dacă este decontare directă. Eu bănuiesc că de-asta sunt mai scumpe poliţele cu decontare directă, că le frică de mecanism, că nu va merge acest mecanism. Soluţia mea este: haideţi să creăm un mecanism prin care să dăm încredere firmelor de asigurare că-şi vor recupera banii unii de la alţii. Ar trebui să existe un mecanism bun de clearance. Dacă am face mecanismele să meargă bine, companiile nu vor mai vedea produsul atât de riscant şi diferenţa dintre ofertele actuale şi cele cu decontare directă se va îngusta, astfel că am putea face să nu existe o creştere mare de preţ, pentru că vrem să ţinem preţurile RCA cât de jos se poate”.
Reamintim că ASF a propus o ordonanță de urgență prin care polițele RCA să fie obligatorii cu decontare directă, pentru a penaliza astfel companiile care fac dumping și nu plătesc daunele pe actualul sistem de decontare indirectă. (Foto: Accident auto / ISU)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii