Șeful diplomației americane denunță dizolvarea ONG-ului Memorial în Rusia, considerând decizia un „afront” la adresa drepturilor omului
Statele Unite au condamnat marţi dizolvarea ONG-ului Memorial în Rusia, secretarul american de stat Antony Blinken considerând că decizia este un „afront” adus drepturilor omului, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Persecutarea” acestei organizaţii care este un pilon al societăţii civile din Rusia şi care apără memoria victimelor Gulagului „este un afront adus misiunilor sale nobile şi cauzei drepturilor omului peste tot în lume”, a transmis Blinken, citat într-un comunicat.
Curtea Supremă din Rusia a dispus marţi dizolvarea organizaţiei neguvernamentale Memorial International şi a filialelor sale regionale pentru nerespectarea obligaţiilor care decurg din statutul său de „agent al străinătăţii”.
Această etichetă, care aminteşte de cea de „duşman al poporului” din timpul perioadei staliniste a URSS, desemnează organizaţiile considerate că acţionează împotriva intereselor ruseşti primind fonduri din străinătate.
sursa foto: Twitter\ Ned Price
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii