Șeful diplomației americane s-a întâlnit la Washington cu lidera din exil a opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia
Secretarul de stat american Antony Blinken a avut luni la Washington o întrevedere cu lidera în exil a opoziţiei din Belarus Svetlana Tihanovskaia, care a cerut Washingtonului să intensifice presiunea asupra regimului de la Minsk pe care îl acuză că ar fi falsificat alegerile din 2020, relatează AFP, citată de Agerpres.
„I-am mulţumit pentru sprijinul său faţă de aspiraţiile democratice din Belarus”, a scris pe Twitter Tihanovskaia, dupã întrevederea cu şeful diplomaţiei americane.
”Am cerut SUA sã intensifice ajutorul pentru societatea noastră civilă, sã accentueze presiunea economică şi politicã asupra regimului şi să ceară Rusiei sã aibă un rol constructiv pentru soluţionarea crizei”, a adăugat ea.
Şeful Departamentului de Stat, în semn de sprijin pentru opozanta belarusã în exil, s-a alãturat unei întrevederi între aceasta şi numãrul trei al diplomaţiei americane Victoria Nuland, cunoscută pentru poziţiile sale foarte critice la adresa Moscovei.
Blinken şi Tihanovskaia „au discutat despre represiunea în curs” impusã de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, a afirmat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
Statele Unite îşi vor continua (eforturile) de a fi alături de poporul belarus şi aspiraţiile sale în materie de drepturi ale omului, democraţie ş de aspiraţiile euro-atlantice mai extinse”, a declarat el presei.
În afarã de întrevederile avute cu Antony Blinken şi Victoria Nuland, Svetlana Tihanovskaia se va întâlni marţi cu înalţi oficiali ai Casei Albe.
”Întreaga lume a fost impresionatã de poporul din Belarus, inclusiv de lidera opoziţiei Svetlana Tihanovskaia, care continuă sã ceară cu curaj un rol în viitorul ţării sale, sfidând represiunea crudă”, a spus un înalt responsabil al administraţiei americane.
În vârstã de 38 de ani, Tihanovskaia s-a refugiat în Lituania dupã ce în august anul trecut a pierdut în fața lui Lukaşenko alegerile prezidenţiale pe care opoziţia belarusã şi Occidentul le consideră fraudate. Ea candidase în locul soţului ei, Serghei Tihanovski, dupã ce acesta a fost încarcerat.
SUA, Uniunea Europeanã, Marea Britanie şi Canada au impus mai multe serii de sancţiuni Belarusului în urma fraudãrii alegerilor de anul trecut şi reprimãrii manifestaţiilor opoziţiei ce au urmat, noi sancţiuni venind mai recent dupã arestarea unui blogger opozant preluat de la bordul unui avion constrâns sã aterizeze la Minsk. În acest timp, preşedintele Lukaşenko acuză orchestrarea din Occident a manifestaţiilor împotriva lui.
sursa foto: Twitter\ Svetlana Tihanovskaia
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii