Șeful diplomației americane și directorul OMS s-au întâlnit în Kuweit/ Antony Blinken „sprijină” aprofundarea anchetei în China privind originea COVID-19
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, s-a întâlnit miercuri în Kuweit cu directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, căruia i-a făcut cunoscut „sprijinul” în eforturile sale pentru aprofundarea anchetei în China asupra originii pandemiei, notează AFP, citată de Agerpres.
„Statele Unite sprijină proiectul OMS de a efectua studii suplimentare cu privire la originile COVID-19, inclusiv în Republica Populară Chineză, pentru a înţelege mai bine pandemia şi a le preveni pe următoarele”, a scris pe Twitter secretarul de stat american la finalul acestei întâlniri care a avut loc miercuri seară la sosirea sa în ţara de la Golful Persic şi care nu era anunţată în agenda sa.
El a mai „subliniat necesitatea ca următoarea fază” a acestei anchete să fie desfăşurată „de experţi”, în mod „transparent” şi „în timp util”, dar şi „bazată pe dovezi” şi „fără ingerinţe”, a raportat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comunicat.
Antony Blinken „a insistat asupra importanţei ca întreaga comunitate internaţională să ajungă la un acord asupra acestei chestiuni cruciale”.
Cei doi au discutat şi despre „colaborarea lor pentru a continua să reformeze şi să consolideze OMS”, din care fostul preşedinte american Donald Trump s-a retras, denunţând o agenţie ONU supusă Beijingului, şi la care succesorul său Joe Biden a revenit.
La peste un an şi jumătate de la începutul pandemiei, oamenii de ştiinţă întâmpină dificultăţi în a retrasa originea acesteia, iar subiectul a devenit un nou punct conflictual în relaţiile deja tensionate dintre Washington şi Beijing.
Teoria potrivit căreia COVID-19 ar fi putut scăpa dintr-un laborator din Wuhan, oraşul chinez în care coronavirusul a fost detectat pentru prima dată la sfârşitul lui 2019, a revenit în forţă în ultimele luni după ce mult timp a fost respinsă de majoritatea experţilor.
Dar prima fază a anchetei OMS, criticată de numeroase ţări, printre care Statele Unite, nu a reuşit să facă lumină asupra acestei probleme controversate.
China a criticat vehement solicitarea OMS de a efectua un audit al laboratoarelor din regiunile în care au fost identificate primele cazuri de coronavirus.
Casa Albă a denunţat săptămâna trecută această opoziţie a Beijingului, considerând-o „iresponsabilă” şi „periculoasă”.
sursa foto: Twitter\ Antony Blinken
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii