G4Media.ro

Şeful diplomaţiei europene propune suspendarea dialogului politic UE-Israel, în contextul incursiunilor armatei…

Sursa foto: Jalaa MAREY / AFP

Şeful diplomaţiei europene propune suspendarea dialogului politic UE-Israel, în contextul incursiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza și Liban

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a propus celor 27 de state membre ale UE să suspende „dialogul politic” stabilit între Uniunea Europeană şi Israel, au declarat joi surse diplomatice, conform agenției de știri AFP, citate de Agerpres.

Borrell, care urmează să părăsească funcţia luna viitoare, a făcut propunerea înaintea unei reuniuni a miniştrilor de externe din UE care va avea loc luni la Bruxelles.

Acest dialog politic este prevăzut în cadrul Acordului de Asociere dintre Israel şi Uniunea Europeană, care a intrat în vigoare în iunie 2000.

Această propunere a lui Borrell are foarte puţine şanse de succes. Ea a fost transmisă miercuri ambasadorilor celor 27 de state membre, reuniţi la Bruxelles, iar mai multe ţări şi-au exprimat imediat opoziţia, printre care Italia, Germania, Olanda, Danemarca, Ungaria şi Republica Cehă, potrivit unui diplomat european.

Deciziile privind politica externă necesită unanimitatea celor 27 de stat membre.

Acestea au convenit în luna mai să solicite o reuniune a Consiliului de Asociere între Israel şi UE, pentru a examina situaţia drepturilor omului în Gaza, dar această reuniune nu a avut loc încă, din cauza lipsei de acord cu privire la ordinea de zi.

Relaţiile cu Israelul divizează profund ţările din UE. Unele subliniază dreptul Israelului de a se apăra, în timp ce altele insistă asupra necesităţii de a se pune capăt luptelor şi susţin drepturile palestinienilor la statalitate.

Irlanda şi Spania au decis în mai să recunoască un stat Palestina, în timp ce alte ţări europene sunt mai reticente sau cred că nu este momentul potrivit.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...