Șeful diplomației UE: Este „datoria noastră morală” să protejăm afganii, dar nu toți pot fi salvați
Șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell, a afirmat că blocul comunitar nu poate salva toți afganii din țară, întrucât mii continuă să se lupte pentru a părăsi statul cu avioanele țărilor occidentale de pe aeroportul capitalei Kabul, potrivit BBC.
Borrell a spus că UE a reușit să evacueze 106 membri ai personalului UE din Afganistan, dar că „mai sunt încă 300 de oameni, personal afgan, din delegațiile Uniunii Europene blocate pe străzile din Kabul, încercând să ajungă la aeroport și încercând să obțină un loc pe unele dintre zborurile statelor membre ale Uniunii Europene. ”
„Acești oameni au promovat și apărat loial interesele UE în Afganistan de-a lungul mai multor ani, este datoria noastră morală să-i protejăm și să ajutăm la salvarea cât mai multor oameni”, a declarat Josep Borrell, care a recunoscut că UE nu va putea să salveze pe toată lumea: „Nu putem scoate toți afganii din țară”, a mărturisit șeful diplomației europene.
Borrell a adăugat că situația de pe teren a fost o „catastrofă”. „Ne-am confruntat cu o realitate nouă și dureroasă pe teren în Afganistan”, a spus el. „Aceasta este o catastrofă pentru poporul afgan, pentru valori și credibilitate occidentale și pentru dezvoltarea relațiilor internaționale”, a mai spus el.
„Era previzibil, era prevenibil? În orice caz, este un coșmar ”, a completat Josep Borrell.
Sursa foto: Consiliul European
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii