G4Media.ro

Șeful DNA: În România corupția la nivel înalt și mediu este un…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Șeful DNA: În România corupția la nivel înalt și mediu este un fenomen generalizat. Este un fenomen nociv

Șeful DNA, Crin Bologa, a declarat, într-un interviu pentru Europa FM, că, în continuare, în România corupția la nivel înalt și mediu este un fenomen generalizat. Bologa a spus că dorește al doilea mandat în fruntea instituției pentru a ”demonstra că România luptă împotriva corupției” și pentru a consolida ce s-a construit.

Ministerul Justiției a publicat, vineri, lista procurorilor care s-au calificat în următoarea etapă, cea a interviurilor, din procedura selecției viitorilor șefi ai Direcției Naționale Anticorupție, Parchetul General și DIICOT.

În procedura pentru alegerea viitoarei conduceri a DNA au fost admiși actualul șef, Crin Bologa și Ionuț Voineag, ambii urmând să fie audiați de o comisie pe 21 februarie.

Redăm mai jos fragentul din interviul cu șeful DNA, publicat pe site-ul instituției

Realizator: Deci mai aveți câteva zile v-ați înscris în procedură pentru cel de-al doilea. Deja este publică informația. Așa, de încălzire, domnule Bologa, care ar fi concluzia dumneavoastră după acești 3 ani la vârful anticorupției din România, concluzia dumneavoastră despre corupția din România?
Crin Bologa: Concluzia mea la finalul celor 3 ani este că în continuare în România corupția la nivel înalt și mediu este un fenomen generalizat. Este un fenomen nociv. Și spun acest lucru prin prisma faptului că avem foarte multe sesizări, foarte multe dosare în lucru și am și trimis instanțelor de judecată multe dosare în lucru. Și având în vedere statistica, eu zic că în continuare corupția este un fenomen care macină societatea românească și cu atât mai mult este important rolul Direcției Naționale Anticorupție.

Realizator: E un eșec al DNA faptul că după atâția ani de DNA, cu doamna Kövesi, cu dumneavoastră, iată, corupția este un fenomen generalizat, spuneți?
Crin Bologa: Rolul Direcției Naționale Anticorupție nu este să facă prevenție. Reducerea corupției se face și prin educație, se face și prin măsuri sociale, măsuri pe care trebuie să le ia celelalte puteri ale statului prin ridicarea nivelului de trai. Noi suntem datori să luptăm cu acest fenomen al corupției și să-l ținem sub control. Cei care săvârșesc altfel de fapte să știe că există DNA și că suntem puternici, putem să luptăm cu acest fenomen al corupției. (…)

Realizator: Ce vă doriți să faceți în al doilea mandat? De ce mai candidați pentru un mandat?
Crin Bologa: Pentru că nu-mi place să las lucrurile la jumătatea proiectului. Am văzut că am făcut o echipă performantă la DNA, suntem atractivi. Dacă eu simțeam că nu sunt capabil să fac performanță în această instituție, plecam sau acum nu mai candidam încă o dată. Vreau să consolidez ceea ce am construit, vreau să demonstrez că în România lupta împotriva corupției rămâne la cote înalte.

Realizator: Și corupția.
Crin Bologa: Dacă nu ar fi DNA, poate nu s-ar vedea că există corupție în România. Și este esențială această instituție pentru cetățenii noștri și avem și proiecte de țară. După ce s-a închis MCV-ul, acuma vrem să intrăm în OCDE, avem un rol important și acolo. Vrem să bifăm condiționalitățile din mecanismul „rule of law”. Deci avem provocări. Vreau să consolidez ceea ce s-a construit și să mergem mai departe.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Eu în acești 30 de ani după revoluție nu cred că a mai fost o perioadă în care CORUPȚIA a fost atât de MARE…cel mai GRAV…CORUPȚIA este și la DNA

    • Uimitor !!!
      După 3 ani în care a condus DNA si in care n a facut mai nimic, Bologa vine si ne spune că in Romania corupția la înalt nivel e generalizată.
      Păi DNA chiar asta trebuia sa faca in ultimii 3 ani, sa stârnească marea corupție.
      Și pentru ca dezastrul nu era suficient, Bologa ne mai anunta ca mai vrea sa conduca DNA încă 3 ani.
      In tot acest timp el si procurorii DNA si au luat megasalarii si megapensii speciale din banii nostri ai tuturor.
      Nu i minunat ca inca ii suportăm?

    • Corupția, acest cancer care devorează TOATE instituțiile din România, recunoscută, în sfârșit, de cine trebuie s-o combată.
      Din păcate, clasa politică dominată de borfașii grupului infracțional organizat numit PSD, nu poate sau nu stie sa scape de de corupții din interiorul ei.

    • Pentru comentatorul Dandanache: probabil ați vrut să scrieți că DNA ar fi trebuit să STÂRPEASCĂ marea corupție, nu să o „stârnească”, așa cum apare în textul dumneavoastră. Stârnită este demult !

  2. Si totusi daca coruptia este generalizata, UE cum am trecut MCV? sau din cauza pozitiei geostrategice a Romanie, in conditiile de astazi nu ia mai interesat si de coruptia de la nivelul inalt.

  3. Cum s-ar zice, omul sta pe margine si constata: bai, eu v-am zis de la inceput ca e groasa…

  4. Corupția atentează la ființa acestui neam,la existența lui ca stat,la integritatea lui.Este cel mai mare pericol la adresa poporului roman, chiar și înaintea pericolului numit război…Daca d ta nu înțelegi din poziția de șef DNA și ne spui că e nociva,atunci ce pretenție sa avem la restul …

  5. Dom’ Bologa, fool me once, shame on you. Fool me twice, shame on me! … cum zice francezu’.

    Adica in primul mandat esti pe la corijenta (unde-s realizarile?!) si acu’ vrei sa repeti cursul? Pe timpul si pe banii nostri, ha?

    Mare pishicher, domnu’ Bologa asta …
    Il punem la rubrica „glumetul zilei”. 💡

  6. A spus cineva STAT EŞUAT??? 😃

  7. Românii vor corupție, de aceea votează PSDNL 55%.

  8. Măiiiii…. tu vorbești de funie în casa spânzuratului?????

  9. Ieri , acum si pururea in vecii vecilor .

  10. Crin Bologa: „După ce s-a închis MCV-ul, acuma vrem să intrăm în OCDE, avem un rol important și acolo. Vrem să bifăm condiționalitățile din mecanismul „rule of law”.
    Individul asta ne crede prosti pe toti, precum Iohannis, Ciuca, Ciolacu?!!!
    Ce sa „bifati”, omule?!
    Romania a facut CONSTANT regrese in toate aceste capitole, in ultimii ani, mai ales dupa 2014!!!
    Regrese uriase, constant, mai mult azi statul de drept in Romania e mai stramb decat in vremea PSDragnea!
    Ati reusit sa-l strambati mai ceva decat Dragnea!

  11. De pe la Eminescu incoa tăt și tăți o apă ș un pământ. Numai zic mai înainte când boierii,baronii pe stil vechi,vindeau capul voievodului cui plătea mai bine….

  12. Inchide-i pe toti daca nu vrei sa pateasca ca nea Nicu.

  13. Seful DNA zici ca a descoperit gaura din covrig.