Șeful FIFA vrea să revoluționeze calcularea sumelor de transfer ale fotbaliștilor/ Piața, dată peste cap de banii fără număr din Arabia Saudită
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, consideră că este posibilă o revoluţionare a economiei fotbalului prin raţionalizarea sumelor de transfer cu ajutorul unui algoritm, relatează Le Figaro, citat de News.ro.
Cum se calculează valoarea de piaţă a unui fotbalist? O întrebare delicată. În timp ce criterii obiective precum vârsta, data expirării contractului, poziţia, numărul de meciuri jucate şi de goluri marcate în campionat şi numărul de selecţii la naţională dau o idee despre preţul unui jucător, piaţa dă uneori impresia că este total deconectată de realitate, potrivit Le Figaro.
Recenta creştere a preţurilor în Arabia Saudită şi sumele colosale puse pe masă de mai multe cluburi saudite pentru a achiziţiona sportivi care joacă în ligile europene au demonstrat încă o dată că negocierile sunt cele care stabilesc în cele din urmă preţul între două părţi.
O nouă revoluţie în economia fotbalului?
FIFA pare pregătită să revoluţioneze modul în care se fac transferurile în fotbal. În cadrul unei conferinţe juridice de la Tokyo, Gianni Infantino a declarat că este deschis unei revizuiri complete a sistemului actual. El a menţionat posibilitatea de a se stabili sumele de transfer pe baza unui algoritm care să ia în considerare o multitudine de date despre un sportiv.
Şeful FIFA, care doreşte să „crească transparenţa sistemului” şi „să-i ajute pe cei implicaţi” în fotbal, nu a dat însă mai multe detalii despre evoluţia unui proiect care ar putea duce la un cutremur în fotbal.
Algoritmi care se folosesc deja
Algoritmii sunt deja utilizaţi pentru a evalua valoarea jucătorilor, de exemplu pe celebrul site transfertmarkt.de, care stabileşte şi actualizează periodic preţurile teoretice a mii de jucători din întreaga lume. Observatorul de fotbal al Centrului internaţional de studii şi sport (CIES) dispune, de asemenea, de un software în care sunt introduse date pentru a stabili valorile. Dar aceste estimări sunt uneori total diferite de sumele pe care un club le pune în cele din urmă pe masă atunci când vine vorba de achiziţionarea unui jucător.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank