G4Media.ro

Şeful fiscului din Italia îşi anunţă demisia, plângându-se că politicienii îi subminează…

Sursa foto: European Council

Şeful fiscului din Italia îşi anunţă demisia, plângându-se că politicienii îi subminează munca

Şeful agenţiei de colectare a impozitelor din Italia a anunţat vineri că îşi dă demisia, plângându-se că politicienii au „demonizat” lupta împotriva fraudei fiscale, relatează agențiile Reuters şi ANSA, citate de Agerpres.

Ernesto Maria Ruffini, aflat în frunte fiscului italian – Agenţia pentru venituri – din 2020, mai avea încă un an pentru a-şi depune contractul. Acesta a declarat pentru ziarul Corriere della Sera că s-a săturat ca munca sa să fie defăimată.

„N-am mai văzut până acum oficiali publici să fie catalogaţi ca parte a unei reţele de cămătari de stat sau că Agenţia de Venituri ţine ostatice familiile, ca şi cum ar fi un bandit”, a spus el.

„Este ca şi cum a lupta împotriva evaziunii fiscale ar însemna să ai preferinţe politice şi chiar ar fi ceva de care să-ţi fie ruşine”, a adăugat oficialul italian. „Personal, am crezut întotdeauna că evazioniştii sunt cei care le fac rău cetăţenilor cinstiţi”.

Ruffini nu a dat nume, dar cuvintele sale au apărut îndreptate către premierul Giorgia Meloni şi vicepremierul Matteo Salvini, care au acuzat amândoi agenţia sa că îi prejudiciază pe italienii de rând.

Salvini a afirmat anul trecut că vrea să-i elibereze pe „milioanele de italieni care au fost ţinuţi ostatici prea mulţi ani de către Agenţia de venituri”, în timp ce Meloni a comparat inspecţiile făcute de fisc întreprinderilor mici cu activităţile mafiote de extorcare.

Nici Meloni, nici Salvini nu au făcut comentat imediat cu privire la plecarea lui Ruffini.

În ultimele zile, susţinători ai guvernului l-au acuzat pe Ruffini că plănuieşte să intre în politică, lucru pe care acesta l-a negat vineri.

Evaziunea fiscală este o problemă cronică în Italia şi a costat vistieria statului peste 80 de miliarde de euro în 2021, potrivit celor mai recente date ale Trezoreriei.

Totuşi, în 2019 această cifră a depăşit 100 de miliarde de euro, ceea ce sugerează că fiscul a obţinut succese în lupta împotriva evaziunii şi fraudei.

Ruffini a afirmat că în prezent tehnologia poate facilita găsirea evazioniştilor şi că depinde de guvern să decidă cum să folosească aceste noi instrumente.

În ce o priveşte, Meloni a criticat planurile a ceea ce ea a numit drept măsuri „invazive” împotriva evaziunii fiscale, care le-ar permite autorităţilor fiscale să caute discrepanţe între veniturile declarate ale contribuabililor şi stilul lor de viaţă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Îl pune Georgia sa muncească?