G4Media.ro

Șeful FRF își dorește 6 puncte în dubla naționalei cu Israel şi…

sura foto: Facebook/ Echipa națională de fotbal a României

Șeful FRF își dorește 6 puncte în dubla naționalei cu Israel şi Kosovo, din preliminariile EURO 2024/ Meciurile se vor juca pe 9 și 12 septembrie, la București

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, că obiectivul echipei naţionale este să obţină şase puncte din meciurile cu Israel şi Kosovo, care vor avea loc în septembrie, la Bucureşti, în preliminariile EURO 2024.

”Aşteptările mele sunt ca la finalul celor două meciuri, cu Israel şi Kosovo, să ne putem consolida locul de calificare pentru EURO, să putem continua forma pozitivă arătată în martie şi iunie şi la final să ne putem îndeplini visul, de a merge la EURO 2024. Obiectivul este să obţinem cele şase puncte”, a afirmat Burleanu.

Burleanu a spus că s-au vândut până acum peste 25.000 de bilete pentru meciul cu Israelul: ”Confirmăm că avem în momentul de faţă peste 25.000 de spectatori la meciul cu Israelul, a fost deschis al doilea inel pe Arena Naţională, probabil vom depăşi 40-45.000 de spectatori”.

România va juca pe 9 septembrie cu Israelul, iar pe 12 septembrie cu Kosovo, ambele pe Arena Naţională din Capitală, în preliminariile EURO 2024, în care tricolorii se află pe locul secund în Grupa I.

Burleanu a încercat să minimalizeze câştigul financiar al FRF în cazul calificării naţionalei la EURO 2024: ”Din punct de vedere financiar pentru FRF, calificarea la un turneu final nu însemnată foarte mult, este mult mai important un alt aspect, emoţia pe care o creezi în jurul fotbalului, iar echipa naţională pare că are acest potenţial de a tracta fotbalul românesc. Ne-am fi dorit ca echipele de club să se califice în grupele cupelor europene, şi nu doar în Conference League, ci şi în Liga Campionilor şi Europa League, să putem să beneficiem într-adevăr de nuclee de jucători din partea acestor echipe”.

”Persoana căreia i-am încredinţat acest vis al calificării, selecţionerul Edward Iordănescu, este optimistă. Prin urmare, şi eu sunt optimist în ceea ce priveşte luna septembrie. Vor fi două meciuri importante, dar nu decisive, iar dacă vom reuşi să gestionăm inteligent acest moment, cu siguranţă şansele noastre vor creşte”, a subliniat Burleanu.

Preşedintele FRF a spus că bonusul acordat de UEFA tuturor federaţiilor pentru calificarea la turneul final este de aproximativ 9 milioane de euro. ”În acelaşi timp, toate contractele pe care noi le avem presupun bonusuri financiare, nu foarte mare, dar pe care le-am putea întoarce în fenomenul fotbalistic. În acelaşi timp, şi cheltuielile sunt foarte mari. Experienţa din 2016, când colegii din zona operaţională au fost nevoiţi să aleagă alte hoteluri, alte facilităţi, mai bine, dar la preţuri mai accesibile decât în oferta UEFA”, a mai comentat Burleanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. D-l zBurleanu uita unde ne situam in fotbalul european si traseaza sarcini politice? Sa fie multumit cu maxim 3 puncte ca mai multe nu putem se-duce!!!