G4Media.ro

Şeful Gărzii Naţionale de Mediu: Avem suspiciuni de braconaj în cazul uciderii…

sursa foto: Agent Green

Şeful Gărzii Naţionale de Mediu: Avem suspiciuni de braconaj în cazul uciderii ursului Arthur de către prințul austriac

Ancheta declanşată în cazul ursului ucis în judeţul Covasna este în curs de finalizare şi avem suspiciuni de braconaj, faţă de modul în care a fost evaluat trofeul şi că ar fi exemplarul care a creat pagube în localitatea respectivă, a afirmat, miercuri, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Octavian Berceanu.

„În mod normal trebuie să ai exemplarul foarte bine identificat, e cel care produce pagube. Fişa de descriere pleacă de la persoana care solicită sprijin, cel care e păgubit, căruia i s-a distrus un bun sau animalele din curte. El se adresează fondului de vânătoare, care face demersuri către APM (Agenţia pentru Protecţia Mediului, n.r.) şi Ministerul Mediului. De la Ministerul Mediului se constată aceste pagube şi se dă o derogare pentru exemplarul de urs care urmează să fie recoltat. În mod normal, trebuie să vină cei care au fondul de vânătoare (să recolteze exemplarul-problemă, n.r.). Avem suspiciuni faţă de modul în care a fost evaluat trofeul respectiv, avem suspiciuni că este exemplarul care a creat pagube în localitatea respectivă”, a spus Berceanu, la Digi 24.

Întrebat dacă este luată în discuţie varianta braconajului în cazul uciderii ursului din Covasna, şeful GNM a subliniat că aceasta „e principala suspiciune”.

Conform oficialului, o anchetă în acest caz a fost declanşată încă din data de 29 aprilie şi a punctat faptul că „un urs de această mărime, un mascul alfa, un exemplar atât de mare, are un teritoriu destul de bine definit în inima pădurii şi vine mai puţin către zonele locuite”.

„Am declanşat o anchetă încă din data de 29 (aprilie 2021, n.r.). Ancheta e în curs de finalizare, luăm la verificat hârtiile, locaţia unde a fost recoltat ursul să vedem dacă exemplarul corespunde cu cel din fişele de descriere. Toate aceste documente le împachetăm în urma anchetei pe care o facem şi mergem către organele de anchetă ale statului pentru a demara împreună o anchetă mai mare. Avem suspiciuni pentru că un urs de această mărime, un mascul alfa, un exemplar atât de mare, are un teritoriu destul de bine definit în inima pădurii şi vine mai puţin către zonele locuite. Acolo vin ursoaicele cu pui, urşii mai tineri… Vrem să vedem dacă a fost recoltat acolo unde spun cei care l-au recoltat, dacă e acelaşi urs care a creat pagube. E clar că există şi alţi urşi în zona respectivă care au generat pagube. E foarte greu de crezut (că pot exista confuzii între exemplarele de urs, n.r.), pentru că la locul recoltării erau şi vânători experimentaţi. Avem suspiciuni din acest punct de vedere”, a menţionat Octavian Berceanu.

Acesta a adăugat că extragerea unui exemplar de urs care produce pagube se face în baza unei derogări, dar nu pentru un trofeu, iar operaţiunea nu se face de către persoane din afara fondului de vânătoare.

„Noi când plecăm să extragem un exemplar în baza unei derogări nu mergem pentru un trofeu, ci pentru un exemplar de urs care produce pagube. Or, e puţin probabil ca acest exemplar, la prima vedere, care stă în mijlocul pădurii să producă pagube la distanţă destul de considerabilă în marginea pădurii. În mod normal nu ai cum să chemi persoane din afară să-ţi facă recoltarea unui urs care produce pagube. Avem suspiciuni faţă de perioada scursă între primele pagube înregistrate şi momentul în care a fost recoltat ursul. Sunt câteva luni de zile…”, a punctat şeful Gărzii Naţionale de Mediu.

Pe acelaşi subiect, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat, miercuri, la Digi 24, că a fost demarat un control în cazul ursului brun împuşcat în Covasna, într-o arie naturală protejată, eveniment semnalat de către organizaţiile Agent Green (România) şi VGT (Austria).

„Am avut mai multe cereri de extragere de la acea asociaţie de vânătoare. O solicitare pentru un urs a fost aprobată. Am demarat un control pentru a clarifica ce s-a întâmplat acolo. Încă nu avem rezultatul controlului. Vom prezenta imediat situaţia cum se va finaliza controlul. Un lucru este cert: acolo sunt mai mulţi urşi-problemă. Cel puţin aşa rezultă din cererile depuse. Documentaţiile nu au fost complete, motiv pentru care doar o cerere s-a aprobat din trei. Din materialele prezentate zilele trecute pe posturile de televiziune am văzut că oamenii spun, în continuare, că anumite exemplare intră în gospodării, în intravilan, creează probleme. Aşteptăm rezultatul controlului şi vă vom informa. Sunt cereri depuse pentru mai multe exemplare care creează probleme în zonă. Primim aproape zilnic zeci de solicitări din teritoriu. Este perioada în care au ieşit din hibernare aceste animale sălbatice şi creează probleme în foarte multe zone din ţară. Acolo unde dosarele sunt complete, le analizăm şi acolo unde se impune va fi aprobarea extragerii, dar asta nu înseamnă că prin extragerea a nouă exemplare din miile de exemplare din ţară se rezolvă problemele peste tot”, a subliniat ministrul de resort.

Organizaţia Agent Green şi VGT, au condamnat, miercuri, într-un comunicat de presă, uciderea ursului brun Arthur de către vânătorul de trofee, Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în luna martie, la Ojdula (judeţul Covasna), pentru a-l împuşca.

„Arthur avea vârsta de 17 ani şi a fost cel mai mare urs observat în România şi probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană. Măsurătorile cadavrului indică faptul că Arthur avea 593 de puncte din 600 care reprezintă maximum posibil în industria vânătorii de trofee. Nu am mai auzit de un asemenea punctaj record până acum. Mă întreb cum a putut prinţul să confunde o femelă cu pui care vine la sat cu cel mai mare mascul care exista în adâncul pădurii. Este clar că prinţul nu a venit să rezolve problema localnicilor ci să omoare ursul şi să îşi ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăţa pe perete. Avem de a face cu o partidă de braconaj, de vreme ce au împuşcat ursul greşit”, a spus Gabriel Paun, preşedintele Agent Green.

Activiştii de mediu susţin că, în realitate, prinţul nu a omorât ursul-problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii şi care nu venise niciodată în apropierea localităţilor. „Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulţi ani de rangerul Agent Green din zona respectivă şi era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic şi neobişnuit cu prezenţa omului şi sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130”, precizează sursa citată.

Potrivit Agent Green, ursul brun este o specie strict protejată de legislaţia Uniunii Europene (UE) şi de Convenţia de la Berna, iar derogările sunt excepţii care se dau în cazuri extreme de la caz la caz, după o evaluare amănunţită a situaţiei, metoda letală fiind ultima soluţie atunci când alternativele (inclusiv relocarea) au eşuat şi ursul-problemă pune în pericol vieţi omeneşti şi gospodării.

Comisia Europeană (CE) a aprobat statelor membre buget pentru a compensa imediat şi just orice fermier care suferă pagube pe propriul teren sau în zone unde au contract pentru a practica agricultura, notează organizaţia.

Foto: Ursul Arthur / Sursa: Agent Green

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Și cine i-a dat voie acestui ‘prinț’ să împuște ursul în adâncul zonei protejate? În articol spune că în zonă au fost inclusiv vânători cunoscători ai locului. Aceia ce au făcut? De fapt, părerea mea e că a venit ‘prințișorul’ la pont și a făcut ce a vrut, cu complicitatea românilor.

  2. Taman seful garzii de mediu nu stia ca ,,specialii” si acolitii lor defriseasza si braconeaza in ariile protejate.

  3. Speram ca acest Octavian Berceanu este un om integru si isi va face treaba. Si mai mult de atat nu va fi dat afara

  4. Acum cateva luni Nea Ministru ne spunea ca avem prea multi ursi, ca trebuie impuscati etc….acum dorinta ii este implinita, dar iata ca se impusca trofee, pe alese. Astia sunt ursii pe care Tancszos vrea sa ii impuste cu prietenii si sponsorii din partide??? – caci toate partidele au mare ‘sportivi’ carora le place sa impuste si sa agatze animale moarte prin casa.

    Bai fratilor…astia care vanati…aveti probleme mari la mansarda dacca omorati animale nevinovate carora nu le dati nici o sansa.
    Cate despre print…nu ar fi putut face nimic daca niste carnatzi de romani nu ii aratau ursul sa apese pe tragaci. Pe astia nu ii vor gasi niciodata.

  5. NU ASTA AU NEGOCIAT PRETENARII LUI dragnetti, UDMRISTII ? SA SCOATA UN BAN DE PE LESUL LOR ?

    NU DE ASTA NU SPUNE MEDIA ? CA URSII SUNT PREA MULTI ?

  6. Din cate imi amintesc eu, Austria nu mai are printi de cand Romania, Rusia si Franta le-au scos imperiul din cap, in 1914-1918. Ala e printes, precum e Margareta rege sau Cioaba imperator.

    • „Nu sunt austriac, ci cetăţean din Liechtenstein. Există o monarhie acolo de 300 de ani. În calitate de membru al casei de guvernământ, mi se permite să port acest titlu şi este menţionat în toate documentele mele”, a declarat prințul Emanuel Liechtenstein într-un interviu pentru soj.at, potrivit Mediafax.
      Cred ca presa de la noi mai înflorește pentru a creste numărul de click-uri și a schimba percepția publicului.

    • ”de cand Romania, Rusia si Franta le-au scos imperiul din cap, in 1914-1918.” – ce fumezi? Vreau și eu.

  7. Tara de SCLAVI

    Vine un DERBEDEU care da banii si face ce vrea
    Credeti ca lui ii pasa de ceva
    Mai bine puneti-i poza si adresa mail a acestei LICHELE sa il stie toata lumea
    Asa cum se afisau poze cu regele JUAN CARLOS cu elefantii

    • Sclavii sunt de fapt cei care se cred stapani in tara si anume functionarii corupti care permit abuzuri pentru ca primesc in schimb avantaje. Ei stau la cheremul derbedeilor care ii platesc. De aceea trebuie schimbata mentalitatea si depolitizat statul impreuna cu legea salarizarii care sa elimine privilegiile.

  8. „ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat, miercuri, la Digi 24, că a fost demarat un control în cazul ursului brun împuşcat în Covasna”
    Totul, dar absolut totul, este gresit in citatul de mai sus.
    1. UDMR la mediu
    2. Urs impuscat in Covasna (deci inafara tarii, vezi punctul 1)
    Saracu, nicio sansa nu a avut.

  9. AUSTRIECII NE TAIE PADURILE SA AVEM BANI PENTRU SPECIALI ?

    • Austriecii vanesza ieftin ursi in Romania de multa vreme. Primesc poza cu trofeul, stabilesc un pret in jur de 5000 euro si stabilesc data vanatorii. Intre timp organizatorul vanatorii il ademeneste la tiitoare cu carne proaspata doua trei saptamani pana la sosirea vanatorului.

  10. Suspiciune de braconaj?Omul a încălcat legea!Trebuia să împuște o ursoaica pentru care avea derogare și a împușcat un urs, taman pe cel mai mare din Europa.
    Pentru declarația de azi, Ministrul Mediului -DEMISIA!

  11. a venit printisoru’ austro-ungar la noi in tara si binenteles slugile supuse de la mediu, adica ungurasii lui, l-au servit cu ce e mai bun si mai frumos

  12. Ce „print”? Incetati sa mai folosiți asemenea titluri fără nici o noimă. Este timpul să trecem peste aceste invenții ale potentatilor istoriei și să nu mai pomenim titluri și distincții care insultă bunul simț.

    Are individul nume? Cum îl cheamă? In afară de trupa Queen și cântărețul Prince, nu mai trebuie adăugate aceste titluri.

    Alteță, excelență, maiestate sunt umilitoare pentru cei ce le pronunță sau scriu. Prinț, prințesă, lord, baron, etc. sunt niste aberații istorice.

  13. Tanczos iti multumim pentru perspectiva pe care ne-o oferi fara ursi, fara paduri si mai nou vad ca v-a casunat si pe castori prin Secuime (a se citi mosia udmr).

  14. Printul lui peste, smecherasul asta a venit pe la noi in calitate de VIP, exact asa cum intrau boierii in gospodariile iobagilor. Exact aceeasi mentalitate o au astfel de oameni, pedepsiti aspru daca incalca regulile in tara lor, dar lasati sa isi faca de cap pe la noi. Dar cine sa il sanctioneze, daca tata e prieten cu Iohannis, cel din urma fiind decorat de catre tatal “puscasului de carton” acum cativa ani…

  15. Declaratiile ministrului suna a inceput de musamalizare. Pun pariu ca acum exista un corruption-think-tank , o celula de criza, care incearca cu disperare sa gaseasca o solutie care sa-i scoata pe toti cu basma curata. Chiar sunt curios cu ce mizerii vor veni.