
Şeful grupului operativ de combatere a crimei organizate în domeniul drogurilor a aflat cu stupoare că este concediat de fostul avocat al lui Trump după ce tocmai îl ajutase să redacteze un document despre noi sarcini legate de imigraţia ilegală
Şeful unui grup operativ cheie al Departamentului de Justiţie al SUA, care combate drogurile şi crima organizată, a fost concediat vineri, pe fondul unei mişcări a administraţiei preşedintelui Donald Trump de a-i îndepărta sau marginaliza pe funcţionarii de carieră, relatează Reuters, transmite News.ro.
Adam Cohen, care a fost director al Organized Crime Drug Enforcement Task Forces, a declarat într-o postare pe reţelele sociale că a fost concediat de procurorul general adjunct Todd Blanche, nimeni altul decât fostul avocat al apărării penale al lui Trump, care a fost confirmat miercuri de către Senatul SUA în funcţia de nr. 2 al Departamentului Justiţiei.
Concedierea lui Cohen a avut loc la doar 18 ore după ce Blanche a publicat o notă – pe care Cohen îl ajutase să o redacteze – care anunţa că grupul operativ pe care îl conducea va juca un nou rol principal în combaterea imigraţiei ilegale, ca parte a unei iniţiative denumite „Operaţiunea Take Back America” (Luaţi America înapoi – n.r.).
„A fost un şoc”, a mărturisit Cohen pe LinkedIn, vorbind despre concedierea sa. El a menţionat că se întâlnise în mod regulat cu conducerea pentru a discuta despre iniţiativele privind criminalitatea violentă.
„Băgarea în închisoare a răufăcătorilor a fost cât se poate de apolitică”, a scris el. „Politica mea personală nu a fost niciodată relevantă. Nu până ieri”, a adăugat el.
Concedierea lui Cohen este unul dintre cele mai recente exemple de îndepărtare sau marginalizare de către administraţia Trump a funcţionarilor de carieră din cadrul Departamentului de Justiţie, care, de obicei, îşi păstrează posturile în timpul schimbării administraţiilor prezidenţiale.
Tot vineri, trei procurori federali adjuncţi din Districtul de Sud al New York-ului, inclusiv doi care au fost implicaţi în urmărirea penală a cazului de corupţie împotriva primarului New York-ului Eric Adams, au fost plasaţi în concediu administrativ, potrivit unui e-mail intern al procurorului federal în exerciţiu Matthew Podolsky, care a fost văzut de Reuters. Suspendarea celor trei vine după ce opt procurori ai Departamentului de Justiţie din Washington şi New York au demisionat în semn de protest după ce au refuzat să depună o moţiune de respingere a acuzaţiilor de corupţie împotriva lui Adams. E-mailul a identificat procurorii implicaţi în cazul lui Adams ca fiind Celia Cohen şi Andrew Rohrbach.
„Nu am fost anunţaţi şi nici nu ni s-a cerut părerea cu privire la această decizie, cu care nu sunt de acord”, a scris Podolsky. „În acest caz şi în altele, Celia şi Andrew au făcut ceea ce trebuia, pentru motivele corecte, în modul corect – în fiecare zi”, a punctat el.
Un al treilea procuror, Alex Kristofcak, a fost, de asemenea, suspendat ca răspuns la comentariile pe care le-a făcut pe social media, se arată în e-mail. În aceste comentarii, Kristofcak l-a criticat pe procurorul general interimar din Washington D.C., Ed Martin, după ce acesta a avertizat Facultatea de Drept a Universităţii Georgetown că nu îi va angaja studenţii dacă şcoala nu va elimina diversitatea, echitatea şi incluziunea din programul său.
„Acesta este un abuz grotesc de putere”, a scris Kristofcak despre Martin. „Îmi pare foarte rău pentru colegii mei din DC care au acest şef toxic”, a menţionat el.
Un purtător de cuvânt al biroului procurorului federal din districtul de sud al New York-ului a refuzat să comenteze.
Vineri au fost concediaţi şi alţi funcţionari de carieră ai departamentului, inclusiv avocatii pentru graţieri Liz Oyer şi Bobak Talebian, care supervizau gestionarea cererilor în temeiul Legii privind libertatea de informare.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.