G4Media.ro

Şeful Lufthansa le transmite producătorilor auto „să ia mâna de pe combustibilii…

Sursa: queen-of-the-skies.com

Şeful Lufthansa le transmite producătorilor auto „să ia mâna de pe combustibilii sintetici”

Companiile aeriene vor avea nevoie pentru avioane de tot combustibilul sintetic pe care lumea îl poate produce, ceea ce înseamnă că nu vor mai rămâne combustibili sintetici pentru automobile, le-a transmis marţi directorul general de la Lufthansa producătorilor germani de automobile, reuniţi la salonul IAA de la Munchen, informează Bloomberg, preluată de Agerpres.

Directorul general al Deutsche Lufthansa AG, Carsten Spohr, a subliniat că aşa-numiţii combustibili sustenabili pentru aviaţie oferă singura traiectorie funcţională pentru decarbonizarea călătoriilor cu avionul, chiar dacă oferta de combustibili sintetici este limitată.

„În condiţiile în care nu se întrevede o tehnologie care să poată înlocui carburanţii, avem nevoie cu adevărat de toată cantitatea de combustibili sustenabili pentru aviaţie existentă la nivel mondial”, a spus Carsten Spohr. „Poate că Oliver va obţine anumite cantităţi pentru ale sale 911, dar noi avem cu adevărat nevoie de volume mari”, a adăugat Spohr, făcând referire la solicitările directorului general al constructorului de automobile sport Porsche AG, Oliver Blume, de a obţine excepţii de la interdicţia referitoare la vânzarea de noi automobile echipate cu motoare cu ardere internă.

Sectorul auto din Germania, care asigură locuri de muncă pentru 800.000 de muncitori din cea mai mare economie a Europei, a făcut lobby cu succes pentru ca aşa-numiţii combustibili sintetici să fie exceptaţi de la planificata interdicţie vizând vânzarea de noi automobile echipate cu motoare cu ardere internă în Uniunea Europeană începând din 2035. Graţie lobby-ului german, interdicţia nu se va aplica autoturismelor ce vor folosi combustibili sintetici.

Însă, aceiaşi combustibili sintetici sunt văzuţi de directorii de companii aeriene, cum este şi Carsten Spohr, drept singura modalitate viabilă pentru a decarboniza călătoriile cu avionul. În timp ce vehiculele pe baterie rulează deja pe şosele, tehnologia nu va ajunge în viitorul apropiat la nivelul la care să permită funcţionarea avioanelor de pasageri şi marfă pe bază de baterii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Interesant.
    Nu neaparat ce spune, caci sunt lucruri evidente.
    Ci ca o spune. Normal, intr-o economie de piata, daca voia combustibilul sintetic atunci putea sa plateasca un pret mai mare decat ar fi oferit altii. Faptul ca o spune e o dovada (inca una) ca nu ne aflam intr-o economie de piata, ca producatorii germani de masini au o putere politica mult prea mare si, mai ales, ca pentru combaterea catastrofei climatice trebuie actiuni politice, guvernamentale si coercitive.
    Asa ca daca va pasa de copiii voștri, votați numai cu partide si candidati care pun realmente ecologia pe primul lor.

    • Sau sa re-evaluam putin politicile de mediu pentru ca obiectivele sunt mult mai ambitoase decat capacitatea Europei de a genera energie verde, DAR mai ales ieftina. Intre timp, restul globului nu prea este interesat de acest lucru sii va beneficia de o energie mult mai ieftina decat europenii si vor fi mult mai competitivi decat noi in industrie. Acest lucru este important daca noi nu vrem sa devenim dependenti de SUA si restul lumii si viitorul EU este numai turism si distractie.

    • Eu nu cred ca exista om politic caruia sa-i pese cu adevarat de ecologie. Cu atat mai putin partide. Ca vrea Porsche niste benzina sintetica pentru cateva cateva masini, e mai mult decat rezonabil. Prea a ajuns industria auto tapul ispasitor in chestiunea climei. Uitam de combustibilul consumat pentru productia de plastic, hrana, etc.

    • O tot rupem in ecologie , ok nici o problema , dar ecologistii astia de ce nu renunta la incalzire iarna, sa se mute la cort saubordei ca acum vreo 200 ani , sa dea un exemplu. Revine mereu aceeasi idee , sa se aplice dar nu pentru mine . Greta se da mare ecologista , dar umbla de colo-colo , oare rupe niste adidasi care consuma resurse sau tot co CO2 se propulseaza . In afara de asta , toti vor sa fie ecologici , dar pana la buzunar , acolo nu mai e cazul .

    • Mda, „catastrofa climatica”, produsa de om. Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, şi nu e.
      Sugestia in masa functioneaza perfect.