Şeful Mossad se întâlneşte cu premierul Qatarului şi cu directorul CIA, la Varşovia, pentru discuţii despre ostatici – presa israeliană
Şeful Mossad, David Barnea, se va întâlni la Varşovia cu directorul CIA, Bill Burns, şi cu prim-ministrul Qatarului, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, în cadrul eforturilor de a ajunge la un nou acord care să permită eliberarea ostaticilor israelieni pe care îi deţine Hamas în Gaza, relatează presa din Israel, transmite News.ro
Site-ul de ştiri Ynet citează o sursă implicată în negocieri care a declarat că discuţiile vor fi „lungi, complicate şi mai dificile decât înainte”, scrie The Times of Israel.
Vineri, şeful Mossad, serviciul de informaţii externe al Israelului, ar fi avut deja o întâlnire cu premierul Qatarului în Norvegia, potrivit site-ului de ştiri Axios.
Qatarul a fost un mediator cheie în primul acord privind ostaticii, în urma căruia 105 civili au fost eliberaţi din captivitatea Hamas în Gaza: 81 de israelieni, 23 de cetăţeni thailandezi şi un filipinez. Israelul a eliberat în schimb 240 de deţinuţi palestinieni pe motive de securitate, toţi femei şi minori.
Se crede că 129 de ostatici au rămas în Gaza – nu toţi în viaţă. Patru ostatici au fost eliberaţi înainte de primul armistiţiu, iar unul a fost salvat de trupe. De asemenea, au fost recuperate cadavrele a opt ostatici, iar trei ostatici au fost ucişi din greşeală de către armată. Forţele de Apărare ale Israelului au confirmat moartea a 20 dintre cei încă deţinuţi de Hamas, citând noi informaţii şi constatări obţinute de trupele care operează în Gaza.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu