G4Media.ro

Șeful NATO avertizează Europa: Nu se poate descurca singură în ceea ce…

Sursa foto: NATO.int

Șeful NATO avertizează Europa: Nu se poate descurca singură în ceea ce privește apărarea / 80% din cheltuielile de apărare ale NATO vin de la aliaţi din afara UE

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat miercuri Europa să nu încerce să se bazeze doar pe însăşi pentru apărare, după ce comentarii ale lui Donald Trump au declanşat o nouă dezbatere cu privire la faptul dacă aceasta poate continua să conteze pe protecţie din partea Statelor Unite, transmite Reuters, citată de Agerpres.

‘Uniunea Europeană nu poate apăra Europa. Optzeci la sută din cheltuielile de apărare ale NATO vin de la aliaţi NATO din afara UE’, a afirmat Stoltenberg într-un interviu pentru Reuters.

El a mai spus că este clar că securitatea Europei depinde nu doar de ea însăşi, ci şi de membri NATO precum Statele Unite, Canada, Turcia, Norvegia şi Islanda.

‘La o simplă privire pe hartă, este evident că toate aceste state, aliaţi din afara UE, sunt vitale pentru protecţia Europei’, a spus secretarul general al NATO.

‘Orice încercare de a deconecta Europa de America de Nord va diviza de asemenea Europa’, a adăugat el.

Multe ţări europene, mai ales din Europa de Est, văd în SUA principalul lor garant de securitate şi s-ar opune oricărui gest de a schimba situaţia.

Fostul preşedinte Trump, favorit să devină candidatul republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie, a declanşat critici aspre din partea unor lideri occidentali după ce a spus că SUA nu ar apăra membrii NATO care nu au cheltuit suficient pentru apărare, şi chiar ar încuraja Rusia dacă i-ar ataca.

Mulţi politicieni europeni au spus că afirmaţiile lui Trump au fost un semnal de alarmă care ar trebui să acţioneze ca un impuls pentru Europa să facă mai mult pentru a se putea apăra singură.

Stoltenberg a afirmat că membrii europeni ai NATO trebuie să facă mai mult pentru a-şi întări capacităţile de apărare, şi că acţionează în această direcţie. Însă, a spus el, aceasta ar trebui să se petreacă într-un cadru transatlantic.

În cursul zilei de miercuri, secretarul general a declarat că aliaţii europeni vor investi echivalentul a 380 miliarde în apărare în acest an, majorându-şi cheltuielile militare până la un procent estimat de 2% din PIB total în 2024, comparativ cu 1,85% în 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Omul a fost politicos să pună Islanda acolo, care practic nu are armată și e in NATO doar în calitate de portavion.

  2. cred ca uitat UK?

    • chiar si asa, e un pic cam disproportionat procentul in conditiile in care UE nu e chiar o adunare de mana a doua a treia , dpdv uman , financiat, resurse ..

  3. Europa trebuie sa-si faca socoteala ca pana vin americanii, trebuie sa se descurce singura in fata unui atac. Germania are mai putine tanguri Leopoard decat Polonia, UK are mai putine tancuri decat Polonia, Nu amintesc Franta ca-i vedem cat de capabili sunt in Africa si in Romania. Germania nu are bani pentru munitie de antrenament. Romania are vreo 60.000 de soldati profesionisti, 32 de avioane de lupta, aproape nicio nava capabila pe mare si o infrastructura de transport de doi bani.