Șeful NATO, îngrijorat de ascensiunea Chinei: Investeşte puternic în infrastructuri critice în Europa, şi-a sporit prezenţa în Arctica şi în Africa şi în spaţiul cibernetic
NATO trebuie să înţeleagă implicaţiile ascensiunii Chinei pe măsură ce Beijingul îşi extinde puterea în lume, inclusiv în zone în care ar putea intra în competiţie cu membri ai Alianţei Nord-Atlantice, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru agenţia Reuters, publicat miercuri.
Agresivitatea sporită a Chinei, inclusiv în Marea Chinei de Sud, a ridicat temeri privind intenţiile ei, iar Statele Unite au cerut NATO să le recunoască şi să se adapteze noilor ameninţări care apar, inclusiv cea reprezentată de China.
”Nu este vorba despre o deplasare a NATO către Pacific, ci despre a răspunde faptului că China se apropie de noi”, a subliniat Stoltenberg, amintind că China ”investeşte puternic în infrastructuri critice în Europa, şi-a sporit prezenţa în Arctica şi de asemenea în Africa şi în spaţiul cibernetic”.
”Prin urmare, toate acestea arată că este important pentru NATO să ţină cont de ascensiunea Chinei, lucru pe care-l facem inclusiv lucrând îndeaproape cu partenerii noştri din regiune – Australia, Noua Zeelandă, dar şi Japonia şi Coreea de Sud”, spune secretarul general al NATO.
Beijingul susţine însă că progresele economice şi militare ale Chinei nu reprezintă o ameninţare pentru alte naţiuni.
Totuşi, tensiunile s-au amplificat sub forma unui război comercial între SUA şi China, iar secretarul american al apărării Mark Esper a vorbit despre posibilitatea amplasării unor rachete americane cu rază medie de acţiune în regiunea Asia-Pacific, declaraţie pe care nuanţat-o ulterior, Stoltenberg confirmând la rândul său că nu se întrevede deocamdată o astfel de acţiune.
”Am vorbit ieri cu secretarul Esper şi mi-a spus clar că va fi nevoie de timp pentru dezvoltarea unor noi arme cu rază medie de acţiune şi orice eventuală desfăşurare în această parte a lumii va necesita timp şi nu a fost luată nicio decizie”, a clarificat Stoltenberg.
El a vorbit şi despre compania chineză Huawei, căreia guvernul de la Canberra nu i-a permis să participe la realizarea reţelei 5G în Australia, în urma acuzaţiilor formulate de unele state occidentale care consideră că respectiva companie ar putea desfăşura acţiuni de spionaj pentru serviciile secrete chineze. ”NATO de asemenea crede că tehnologia 5G va fi piatra de temelie a societăţii şi organizaţia lucrează acum la formularea unei căi de securizare a propriei tehnologii”, a explicat secretarul general al Alianţei.
Sursă: Agerpres
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii