G4Media.ro

Șeful NATO: Ne pregătim pentru o lume fără Tratatul privind Forțele Nucleare.…

NATO Secretary General Jens Stoltenberg at the Commemoration of 60th Anniversary of the Three Wise Men Report

Șeful NATO: Ne pregătim pentru o lume fără Tratatul privind Forțele Nucleare. Mai sunt două zile până la termenul dat Rusiei, dar nu există nici un semn de progres

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi la București într-o conferință de presă comună cu Klaus Iohannis că, deși mai sunt doar două zile până la expirarea termenului – limită dat de NATO Rusiei pentru a lua măsurile necesare ca să respecte Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), ”constatăm că nu există nici un semn de progres în direcția aceasta”.

”Domnul Președinte Klaus Iohannis și cu mine am discutat, de asemenea, și Tratatul INF. Rusia a implementat un nou tip de rachetă, care încalcă Tratatul. Această rachetă, SSC-8, are capacitate nucleară, este dificil de depistat, poate ajunge în orașele europene. La întâlnirea din decembrie a miniștrilor de externe NATO, Statele Unite ale Americii, care sprijină, sigur, toți aliații, au anunțat că vor da Rusiei 60 de zile la dispoziție pentru a reveni în limitele tratatului. Această perioadă expiră în două zile și, din nefericire, constatăm că nu există nici un semn de progres în această direcție. Trebuie să ne pregătim, deci, pentru o lume fără Tratatul INF și autoritățile militare NATO au început deja să se intereseze de consecințe. NATO trebuie să mențină un element eficient de descurajare, precum și o apărare foarte credibilă și puternică. Trebuie să avem în vedere însă și noi inițiative, pentru că o nouă cursă a înarmărilor nu ar fi în interesul nimănui”, a spus Stoltenberg.

Reamintim că secretarul de stat american, Mike Pompeo, a anunțat pe 4 decembrie că dacă Rusia nu îşi respectă obligaţiile din cadrul Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) în termen de 60 de zile, SUA nu se vor mai considera parte a acestui acord: „SUA declară că Rusia a încălcat tratatul şi ne vom suspenda obligaţiile în 60 de zile, cu excepţia situaţiei în care Rusia îşi va respecta obligaţiile de o manieră verificabilă”.

Și miniştrii de externe din NATO au acuzat Rusia de „încălcarea materială” a obligaţiilor asumate în cadrul Tratatului INF: „Încălcarea INF de către Rusia erodează bazele unui control efectiv al armamentului şi subminează securitatea aliată”, urmărind „slăbirea generală a arhitecturii de securitate euro-atlantice”, potrivit unei declaraţii comune a miniştrilor de externe din NATO.

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, semnat de URSS şi SUA în 1987, care a reprezentat baza arhitecturii de securitate a Europei, interzice rachetele cu o rază de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de km dotate cu focoase nucleare. În martie 2018, Rusia a prezentat noua sa rachetă de croazieră Novator 9M729, denumită şi SSC-8, care are o rază de acţiune mai mică de 500 de km, dar este mobilă.

Jens Stoltenberg a declarat joi că această rachetă poate lovi orașele Europei.

Foto: Jens Stoltenberg (Sursa: NATO)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Americanii au „simțit” manevra germană în care i-au atras și pe francezi, de renunțare la NATO și au venit să transmită, prin aliatul său strategic care deține și președinția rotativă a UE, opoziția față de acest demers. Iohanis i-a răspuns că nici vorbă de așa ceva, proiectata armată UE este ceva complementar, o valoare adăugată la NATO. Se proiectează vremuri tulburi.