Șeful Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Regiunea de Sud-Est, achitat într-un dosar de corupție de către Înalta Curte / Fusese condamnat inițial la închisoare cu suspendare de două instanțe pentru fraudă cu fonduri UE
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat în 12 septembrie pe Radu Oprea, preşedintele Asociaţiei Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Regiunea de Sud-Est, de acuzația de participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene. Decizia este definitivă.
Curtea de Apel Galați menținuse în 22.12.2023 o condamnare a Tribunalului Galați în acest caz la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării. Judecătorii gălățeni dispuseseră anterior încetarea procesului penal în cazul acestuia pentru o altă infracțiune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că fapta s-a prescris.
Și Asociaţia Patronatului Tinerilor Întreprinzători din Regiunea de Sud-Est, o organizație patronală fondată în iunie 2010 de persoane care erau administratori sau asociați în diferite firme provenite din județele care formează regiunea de dezvoltare Sud-Est, a fost, la rândul ei, achitată de aceeași acuzație, după ce anterior fusese condamnată la o amendă penală de 180 de zile, în cuantum de 100 lei / zi-amendă (18.000 lei).
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au lasat nesoluţionată acţiunea civilă introdusă de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Sud-Est, ceea ce înseamnă că structura amintită poate deschide un proces separat pentru recuperarea prejudiciului de 44.800 de lei care i-ar fi fost cauzat.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada martie – decembrie 2015, în contextul implementării proiectului Start-Up Smart finanţat din fonduri europene, Radu Oprea ar fi întocmit mai multe documente false referitoare la cuantumul brut al retribuţiilor lunare pretins achitate managerului financiar.
Ulterior, președintele tinerilor întreprinzători i-ar fi determinat pe beneficiarii proiectului să depună o parte din înscrisurile falsificate la Autoritatea de Management pentru Programul operaţional sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Mărturia care i-a adus condamnarea
În cadrul proiectului, Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud-Est trebuia să realizeze activități de mentorat pentru elevi și studenți, activități de networking privind dezvoltarea afacerilor membrilor, sprijinirea start-up-urilor înființate de tineri prin oferirea de servicii de consultanță și să lanseze un incubator de afaceri.
Ca manager de proiect, Radu Oprea a angajat mai multe persoane care trebuiau să se ocupe de implimentarea obiectivelor asumate de asociaţia pe care a reprezenta pe parcursul derulării proiectului.
În cursul urmăririi penale, anchetatorii au audiat o femeie, care a negat că ar fi fost colaborator sau angajat în derularea proiectului implementat de Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea de Sud Est. Aceasta a susținut că a fost sunată de Radu Oprea pentru semnarea unui contract de muncă pe perioadă determinată, de 4 ore zilnic, dar nu ar mai fi primit niciun document și implicit nicio remunerație.
Cu toate acestea, numele său apare pe statele de plată întocmite de Asociaţia Patronatului Tinerilor Întreprinzători, pe foile colective de prezenţă şi dispoziţiile de plată privind drepturile salariale lunare, pentru perioada martie – decembrie 2015, din care rezultă că ar fi primit lunar suma netă de 3.143 lei, cu titlu de retribuţie pentru o presupusă activitate desfăşurată în cadrul proiectului.
Femeia a negat că actele pe care apare numele său ar fi fost semnate de ea.
„Arăt că nu a existat niciodată vreo colaborare între mine şi Asociaţia Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud-Est. Nu am primit niciodată bani de la această asociaţie.
La momentul audierii la DNA mi s-au prezentat o serie de înscrisuri printre care state de plată din care rezultă primirea unui salariu de către mine. Aceste sume nu le-am primit niciodată. (…)
Ştiu că inculpatul mi-a cerut să îndeplinesc funcţia de responsabil financiar, sens în care i-am trimis pe mail o copie a carnetului vizat la zi. Ulterior, am aflat că eram angajată în cadrul asociaţiei”, a declarat femeia în fața anchetatorilor.
Atitudine oscilantă în timpul procesului
Radu Oprea a refuzat să facă declarații în fața procurorilor anticorupție, dar a venit cu o serie de precizări legate de femeia care apare în acte ca manager financiar al proiectului.
„Nu a desfăşurat activitate specifică de responsabil financiar – manager financiar al proiectului. Nu îmi amintesc să fi avut timp să-i explic doamnei … în ce constă [sic] atribuţiile dumneaiei în cadrul Proiectului (…) În fapt, atribuţiile specifice funcţiei de manageri financiari în cadrul proiectului au fost desfăşurate de ….
Banii care erau destinaţi salarizării doamnei … erau în fapt canalizaţi/destinaţi finanţării cheltuielilor din proiect (…)” „(…) cert este faptul că pe durata derulării poiectului … Up Smart, dânsa a girat / a răspuns de întocmirea sau înregistrarea documentelor care reflectau situaţia reală a modului de folosire ori a destinaţiilor fondurilor provenite din bugetul Autorităţii finanţatoare (…)”, a fost explicația președintelui tinerilor întreprinzători.
Ulterior, în fața instanței de judecată, Radu Oprea și-a schimbat declarația, arătând (în contradicţie cu ce spusese în faza de urmărire penală) că femeia a îndeplinit efectiv atribuţiile ce îi reveneau în calitate de responsabil financiar şi că în ceea ce priveşte salariul ce i se cuvenea, aceasta a fost de acord să rămână la dispoziţia proiectului pentru acoperirea unor pierderi şi că a aflat ulterior că nu se procedase la semnarea contractului individual de muncă, deşi acesta fusese înregistrat în baza de date REVISAL.
Tribunalul Galați a taxat la acel moment atitudinea oscilantă a președintelui tinerilor întreprinzători, despre care a spus că „a avut o atitudine nesinceră încă din primele momente ale procesului penal, negând în totalitate orice responsabilitate penală”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu