
Șeful Pentagonului, internat din nou în spital / Lloyd Austin şi-a delegat atribuţiile
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin, ale cărui spitalizări păstrate secrete au stârnit controverse, a fost internat din nou la spital duminică şi şi-a delegat atribuţiile adjunctei sale, a anunţat Pentagonul, relatează AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Demnitarul american, care a fost diagnosticat cu cancer de prostată şi a fost operat recent, a fost dus la o unitate militară de la periferia Washingtonului pentru „o problemă urgentă la vezica urinară”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, Pat Ryder.
„În jurul orelor 16.55, secretarul Austin a transferat funcţiile” biroului său secretarului adjunct al Apărării Kathleen Hicks. Ea îşi asumă „atribuţiile” lui Austin, a continuat purtătorul de cuvânt, adăugând că Austin primeşte în continuare tratament şi că situaţia a fost adusă la cunoştinţa Casei Albe şi Congresului.
Cu câteva ore mai devreme, Pentagonul anunţase că Austin „a mers la spital cu sistemele de comunicaţii clasificate şi neclasificate necesare” pentru a-şi îndeplini atribuţiile.
În cadrul unei conferinţe de presă pe 1 februarie, secretarul Apărării şi-a cerut scuze pentru că a ţinut secret că suferă de cancer, problemă care a stârnit o enormă controversă în ţară.
Pentru că în plin an electoral şi în timp ce Statele Unite, cea mai mare putere militară a lumii, urmăresc îndeaproape două conflicte majore în Ucraina şi Fâşia Gaza, Austin a fost operat şi internat de două ori în decembrie şi ianuarie fără ca preşedintele Joe Biden să ştie ceva despre asta.
„A fost o greşeală”, a recunoscut ministrul în cadrul acestui briefing de presă, precizând că recuperarea sa „va dura ceva timp”.
Austin a spus că a cerut scuze „direct” preşedintelui Biden şi că acesta din urmă a răspuns „înţelegător”.
Afacerea a provocat stupoare chiar şi în tabăra democrată şi a suscitat apeluri din partea republicanilor la demisia lui Lloyd Austin.
De această dată, ministerul său a comunicat cu promptitudine despre noua sa internare: presa a fost anunţată la aproximativ două ore după plecarea sa la spitalul Walter Reed.
Controversa asupra problemelor sale de sănătate a intervenit într-un moment în care forţele americane din Irak şi Siria sunt vizate regulat de atacuri ale luptătorilor sprijiniţi de Iran, potrivit Washingtonului.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank