Șeful PNL Constanța dezminte că l-ar susține pe Cîțu în ziua în care s-a vehiculat alăturarea a trei noi filiale în tabăra premierului: ”Prioritatea numărul 1 este organizarea alegerilor interne”
Președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a anunțat luni seara, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că filiala locală nu a luat o decizie referitoare la candidatul pe care îl va susține pentru președinția partidului la nivel central.
Precizarea șefilor liberali constănțeni vine în ziua în care, pe surse, a fost vehiculată informația conform căreia trei organizații noi s-au încolonat în spatele premierului Florin Cîțu, în cursa acestuia cu fostul premier Ludovic Orban, actual președinte al partidului.
Printre cele trei organizații care l-ar susține pe Cîțu erau enumerate filialele Constanța, Timișoara și Vaslui (condusă de Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății în cabinetul Orban).
Huțucă a transmis că prioritatea filialei pe care o conduce este reprezentată de organizarea alegerilor interne și a Conferinței Județene.
- ”În mass-media centrală au apărut informații conform cărora filiala PNL Constanța ar fi decis deja pe cine va susține la Congresul Partidului Național Liberal ce va avea loc în 25 septembrie. Informația nu este adevărată. Ca cetățean am crezut mereu în democrație. Am urmat acest crez și după ce am intrat în politică, și mai ales după ce am preluat conducerea filialei PNL Constanța. Cred că toate deciziile importante trebuie să fie luate în urma votului membrilor și ai reprezentanților săi aleși democratic, așa cum scrie și în Statutul nostru. De aceea, în această perioadă, prioritatea numărul 1 este organizarea alegerilor interne și a Conferinței Județene. Împreună vom lua apoi cea mai bună decizie pentru Constanța, pentru Partidul Național Liberal și pentru România”, a fost mesajul transmis de Bogdan Huțucă, liderul PNL Constanța.
Context
Primarul liberal al Constanței, Vergil Chițac, a transmis că Florin Cîțu reprezintă ”acea gură de prospețime de care România avea nevoie”, întărind susținerea pentru candidatura acestuia la președinția partidului, transmite Info Sud-Est.
Chițac este unul dintre liberalii care s-au fotografiat în semn de susținere alături de premierul Cîțu, la finalul consiliului în care acesta și-a anunțat intrarea în cursa pentru șefia PNL.
Primarul a mai adăugat că va încerca să convingă membrii PNL de ce este bine ca partidul să fie condus de Florin Cîțu și ”nu de ce nu este bine să fie condus de Ludovic Orban”, căruia îi recunoaște ”capacitatea și experiența politică”.
În mesajul de duminică, Chițac îi aduce mai multe laude premierului Cîțu, concluzionând că se alătură primarului Emil Boc care a spus despre Cîțu că este ”viitorul PNL”.
Alături de Vergil Chițac apar miniștri ai Executivului, dar și președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu. În fotografie nu apar însă și Bogdan Huțucă, președintele Organizației Județene a PNL Constanța, sau Septimiu Bourceanu, președintele Organizației Municipale a PNL Constanța.
Vergil Chițac și Mihai Lupu, cei care conduc primăria și consiliul județean, nu dețin funcții de conducere în organizațiile locale, iar venirea lor în linia întâi a partidului a fost controversată.
Chițac a părăsit PNL în 2017, după ce a condus pentru scurtă vreme organizația municipală, aducând mai multe acuzații filialei Constanța condusă de Huțucă.
Lupu a rămas în PNL dar și-a dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al organizației după ce partidul a pierdut alegerile locale din 2016, retrăgându-se în zona afacerilor pe care le are de trei decenii. Lupu este unul dintre liderii PNL Constanța în vremea căruia organizația de la malul mării nu făcea opoziție PSD-ului condus de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii