G4Media.ro

Șeful Romsilva: România are una dintre cele mai scăzute reţele de drumuri…

Sursa foto: Facebook / Romsilva

Șeful Romsilva: România are una dintre cele mai scăzute reţele de drumuri forestiere din Europa

România este ţara cu una dintre cele mai scăzute reţele de drumuri forestiere din Europa, cu o medie de şase metri la hectarul de pădure, iar fondurile alocate prin Plan Naţional Strategic (PNS) şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) sunt total insuficiente pentru nevoile sectorului forestier, potrivit directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Daniel Nicolăescu, citat de Agerpres.

„Din păcate, România este ţara care are una dintre cele mai scăzute, dacă nu cea mai scăzută, reţea de drumuri forestiere. Avem undeva la şase metri liniari la hectarul de pădure”, a declarat Daniel Nicolăescu.

În opinia sa, acest lucru se datorează, în principal, lipsei de fonduri pentru investiţii în acest domeniu, mai ales că sumele alocate sectorului silvic prin programele europene sunt „derizorii”.

Potrivit datelor statistice, la nivel european, Germania deţine o densitate medie a reţelei de drumuri forestiere de aproximativ 60 de metri la hectar, Austria – 36 metri la hectar, iar Franţa – 26 metri/hectar.

„Am avut parte de două programe de finanţare mari: Planul Naţional Strategic pentru România, care de curând a fost aprobat de Comisia Europeană, şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi cu toate că sectorul – şi aici nu vorbesc numai de Romsilva, vorbesc de sectorul în ansamblu – a colaborat şi împreună au fost identificate nevoile sectorului forestier, iar acestea au fost puse atât la dispoziţia Ministerului Agriculturii, care a gestionat PNS-ul, cât şi la dispoziţia Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, din păcate, finanţarea pentru silvicultură este aproape zero”, a declarat şeful Romsilva.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Mai multe drumuri forestiere = mai multe oportunitati pentru taieri ilegale

  2. O ”soparla” ieftina. Romania compenseaza asta, cu prisosinta, prin nenumaratele drumuri de TAF, care fragmenteaza padurile pana in creierii muntilor. Astia fac diferenta intre drum forestier si drum de TAF, dar vor si mai multa fragmentare, si scot inainte drumurile forestiere, alea late, pe care sa bage camioanele de lemne.

  3. In traducere, nu avem suficiente drumuri sa distrugem ce a mai ramas din padurile Romaniei. Asta este personajul care ar trebui sa protejeze padurile. Un politruc tipic pentru usl.

  4. Sunt chiar prea multe drumuri forestiere! Indigenu’ needucat murdareste, polueaza, rupe, da foc, distruge mediul. Sigur, cand va fi civilizat si atent, se va mai putea discuta, dar nu prea curand. Decenii, chiar secole vor trece…

  5. Are destule, facute cu taful.