Șeful serviciului secret din Republica Moldova a demisionat
Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, Alexandr Esaulenco, și-a dat demisia luni din funcție, potrivit unui comunicat. Cererea sa a fost trimisă președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Esaulenco fusese numit în funcție în 2019, cu sprijinul fostei majorități formate de partidele conduse atunci de Igor Dodon și Maia Sandu.
Șeful serviciului secret a fost criticat în ultima săptămână de mai multe voci ale opoziției după perchezițiile la domiciului lui Igor Dodon, fostul președinte pro-rus al Republicii Moldova.
În cererea sa de demisie, Esaulenco a scris că demisionează pentru a trece „la alt loc de muncă”, dar noul serviciu al acestuia nu este cunoscut.
Esaulenco a fost instalat la conducerea instituției pe 25 iunie 2019. La nici un an de zile, președintele de atunci Igor Dodon l-a avansat pe 16 martie 2020 prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1511 i-a fost conferit gradul special de general-maior al SIS.
Timp de 20 de ani, între 1999 și 2019, Esaulenco a deţinut diverse funcţii în cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, inclusiv și funcția de director adjunct al instituției, începând cu luna noiembrie 2018.
Esauleco este absolvent al Facultății de Drept al Universității Libere din Moldova, speclizarea Drept penal. În anul 1999 a absolvit Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Facultatea de Drept, specialitatea Drept penal. Esaulenco are 45 de ani, este căsătorit și are trei copii.
Context politic agitat
Demisia sa vine după ce Igor Dodon a afirmat duminică că șefa statului de la Chișinău Maia Sandu a știut de perchezițiile și reținerea sa.
„Nu cred că șefii SIS, MAI, Procuraturii, CNA, nu au informat-o pe Maia Sandu despre o astfel de operațiune specială , în cadrul căreia va fi percheziționat cu mascați și reținut un fost președinte al țării”, a scris acesta Dodon pe Facebook duminica trecută.
El a mai spus că perchezițiile efectuate la domiciliul său a fost implicat serviciul special SIS, care raportează președintelui țării. El a precizat că trupele speciale ALFA de la SIS care au fost prezente la percheziții sunt antrenate „să elibereze ostatici sechestrați de teroriști, nu să dea buzna în locuințele liderilor de opoziție”.
„Știu bine că SIS, MAI, dar și alte instituții, raportează zilnic primelor persoane în stat. Este un proces instituțional obișnuit”, a mai spus Dodon.
Anterior, Maia Sandu a declarat că nu a știut despre reținerea lui Dodon, deoarece se afla în SUA, acolo unde a fost invitată să țină un discurs în fața absolvenților universității pe care a terminate și ea în 2012.
La finele săptămânii trecute, Maia Sandu, i-a răspuns lui Dodon, care a acuzat o pretinsă persecuție a opoziției prin cele patru capete de acuzare care i se aduc legate de corupție și trădare de patrie.
„Dacă crede că este cinstit, atunci nu are de ce să își facă griji”, a declarat Maia Sandu.
Problemele cu ANI
La începutul lunii aprilie, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) de la Chișinău a emis un act de constatare pe numele directorului acum demisionar al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, în care i se impută acestuia că locuiește într-un apartament pe care nu l-a inclus în declarația de avere și interese personale.
ANI a constatat că, în momentul numirii sale în funcția de director adjunct al SIS, Esaulenco deținea un apartament cu suprafața de 68,3 metri pătrați cumpărat în 2012. Totodată, reprezentantul ANI a stabilit că apartamentul cumpărat de acesta în 2019 aparține soacrei lui Alexandr Esaulenco și a costat 528.373 de lei.
În același timp, inspectorul a subliniat că soacra directorului SIS nu a obținut venituri în această perioadă și că va fi invitată să demonstreze proveniența banilor cu care a cumpărat imobilul respectiv. De cealaltă parte, Esaulenco a declarat că nu este beneficiar final al apartamentului respectiv și că, de fapt, socrii săi sunt cei care sunt proprietarii imobilului.
Foto: Directorul demisionar al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandr Esaulenco. Foto: Captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii