G4Media.ro

Șeful Sindicatului Europol: Probabil că suntem în cea mai dezastruoasă situație în…

Sursa foto: Facebook / Guvernul României

Șeful Sindicatului Europol: Probabil că suntem în cea mai dezastruoasă situație în care am fost vreodată în Ministerul Afacerilor Interne – „o prostituție profesională cum n-am mai întâlnit” și „o imixtiune a politicului cum n-am mai avut”

Președintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a afirmat, într-un podcast realizat de Recorder, că în Ministerul Afacerilor Interne se înregistrează probabil „cea mai dezastruoasă situație” de până acum, caracterizată prin „o prostituție profesională cum n-am mai întâlnit” și „o imixtiune a politicului cum n-am mai avut până în momentul de față”.

„Vedem oameni de afaceri neatinși de brațul legii, vedem oameni politici care reușesc să folosească instituțiile statului în interes personal și pentru bunăstarea personală”, subliniază Andreica.

Șeful sindicatului Europol spune că nu există județ în care să nu fie imixtiuni ale politicului în activitatea poliției și presiuni la adresa polițiștilor care încearcă să-și facă treaba. „Li se reamintește că au rate la bancă, că au o soție, că au copil și că mâine pot să fie delegați la 50 km de casă și atunci în felul ăsta sunt determinați să renunțe la vreo opoziție sau la vreo acțiune prin care să ia atitudine”, susține Cosmin Andreica.

„Nu se știe dacă intri într-un spital și mai ieși viu de acolo și nu se știe dacă vei avea nevoie de poliție și te va ajuta poliția sau va avea capacitatea operațională să te ajute”, mai afirmă acesta.

Declarațiile pe acest subiect ale președintelui sindicatului Europol, în podcastul Recorder:

  • Probabil că suntem în cea mai dezastruoasă situație în care am fost vreodată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Vorbim despre o prostituție profesională cum n-am mai întâlnit. În încercările noastre de a realiza un studiu și o documentare asupra motivelor pe care colegii noștri trec în rezervă, mulți dintre ei au spus că ar mai fi rămas în sistem, dar că ultimii ani i-au determinat să renunțe pentru că, așa cum am spus, au constatat că se practică o prostituție profesională la care ei n-au mai putut să ia parte.
  • Concret, vorbim despre o instituție șubrezită, vorbim despre o instituție care are un deficit de personal uriaș față de anii 2000, vorbim despre colegi care țin locul altor 3-4 colegi pentru munca pe care o prestează, vorbim despre o calitate slabă a serviciului pe care îl pot oferi, tocmai din acest motiv, pentru că trebuie să facă foarte multe compromisuri, vorbim despre o imixtiune a politicului cum n-am mai avut până în momentul de față. Noi am documentat de-a lungul timpului inclusiv situații în care primarul aprecia asupra polițistului care urma să fie șef de post în comună și n-am înțeles exact de unde acest interes pentru cea mai mică funcție de conducere din Poliția Română, adică să fii șef de post într-o comună.
  • Vorbim inclusiv despre numiri la vârful unor inspectorate de poliție prin împuterniciri și desemnări. Am protestat constant față de aceste practici prin care anumiți ofițeri exercită temporar funcțiile de conducere, însă nu chiar temporar și ajung să fie din șase în șase luni reîmputerniciți pe aceste funcții și practic răspund la comenzile celor care i-au numit în acele poziții.
  • În cazul cu șeful de post, pe primar îl deranja că în zonă avea colaborator sau un cerc relațional care se ocupa de procesarea lemnului, vorbim despre companii care practică evaziunea fiscală, vorbim despre contrabandă cu țigări, vorbim despre nenumărate situații în care politicul protejează oameni de afaceri, care la rândul lor cotizează atunci când trebuie. Or, faptul că ai un șef de post care nu va răspunde comenzilor tale, evident că îți strică toată afacerea din acea zonă și este doar un exemplu la scară mică.
  • Am publicat o înregistrate audio în care adjunctul IPJ Caraș-Severin, fieful domnului Vela, care e fost ministru de Interne și care nu a a avut niciun fel de reacție față de acest aspect, într-o ședință îi amenința pe polițiștii rutieri cu subiect și predicat cu privire la faptul că îi va muta și se va urca pe ei în condițiile în care mai verifică firmele în privința condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească. Vorbim despre licențe de transport sau dacă vor mai verifica firmele care transportă material lemnos. Au trecut două săptămâni, a fost trimisă structura de control intern a IGPR și n-am văzut nicio reacție și niciun rezultat.
  • Citește și Sindicatul Europol: Ancheta internă de la Caraş-Severin, declanşată după ce adjunctul IPJ a ameninţat mai mulţi poliţişti care au amendat transportatori, este concentrată pe identificarea celor care au făcut reclamaţii şi înregistrări
  • O spun ca o părere personală. Cred că România e țara tuturor posibilităților și e păcat, că e o țară frumoasă, însă până în momentul în care vei avea nevoie de două servicii: de servicii din zona sectorului de sănătate sau din zona sectorului de justiție, și aici includem și Poliția. Când ai de-a face cu cele două sisteme și când ai astfel de nevoi, este deja loterie curată. Nu se știe dacă intri într-un spital și mai ieși viu de acolo și nu se știe dacă vei avea nevoie de poliție și te va ajuta poliția sau va avea capacitatea operațională să te ajute.
  • Vedem oameni de afaceri neatinși de brațul legii, vedem oameni politici care reușesc să folosească instituțiile statului în interes personal și pentru bunăstarea personală și vedem că, așa cum s-a întâmplat și după perioada crizei economice, ca să facem o mică comparație, când nouă ni se spunea că nu mai sunt bani, când au fost tăiate salariile cu 25%, când au fost dați afară oameni din sistem, ne-am dat seama acum, după 10-12 ani, că în realitate bani existau doar că erau sifonați de către oamenii politici de la acea vreme și vedem dosarele cu sute de milioane de euro deviate către interese personale și cercuri relaționale ale oamenilor politici de la acea vreme.
  • Nu cred că există județ în care să nu avem astfel de imixtiuni, astfel de presiuni la adresa polițiștilor care încearcă să-și facă treaba și care ori nu sunt lăsați, ori sunt eliminați sau îndepărtați, și atunci evident că se complac în situație. Li se reamintește că au rate la bancă, co au soție, că au copil și că mâine pot să fie delegați la 50 km de casă și atunci în felul ăsta sunt determinați să renunțe la vreo opoziție sau la vreo acțiune prin care să ia atitudine.
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

40 comentarii

  1. Este o descriere foarte realista a militiei actuale

    • Cand politia este condusa de infractorul Despescu si extensiile lui, ce pretentii aveti?

    • Aveam o parere proasta despre liderii sindicali din Romania si mi-o mentin. Dar intalnesc acum o uimitoare exceptie!
      Politicieni imbaxiti si stricati care v-ati instalat fruntea acestei tari, luati aminte la cum gandeste omul acesta. Sunteti voi capabili sa ganditi si sa simtiti la fel?

  2. Coruptia , impostura si minciuna sunt ucigase.

  3. Poză de Famiglie cu mâna pe portofel 😂😂😂😂

  4. l ati prins pe cel care a ordonat atentatul de la Arad?
    Profesionistii lui peste prăjit!
    Ati fost praf dintotdeauna .
    si acum iesiti la pensie la 45 de ani dupa o viata in care nu ati facut nimic.
    Sunteti niste putori deranjate ca au venit alte putori desupra voastră!
    hai siktir politia română!

  5. Românii nu vor Poliție funcțională, ei vor stat mafiot, de aceea votează PSD 30%, PNL 25%. Asta e voința poporului, hoția ca mod de a trăi.

  6. Corupția ucide !

  7. USR și Drula a distrus poliția cu ranga. Asta de ce nu spuneți?

    • bratul lung al lui euglen face o la_ba interlopilor usl

    • Mai aveți un pic și dați vina pe USR și pentru mineriade, halucinanților

    • Distrugerea Poliției a început în 2012 cu Ponta și revenirea pensiilor speciale. Ticăloșirea țării continuă cu Bode și Despescu, groparii MAI ai PNL.

    • Securiștii neomarxisti USR ați vândut toată țara. Asta nu se spune nu?

    • „neomarxist”=cuvânt folosit de sclavii mafiei PSDNL pentru a descrie orice om care nu e slugă de partid. USR a fost la putere 8 luni. PSDNL e la putere de peste 20 de ani și țara e vraiște.

    • @ Eugen – Bai euglena, vorba cuiva de mai sus, deja depasesti bariera intelegerii pe care as avea-o pentru postari la comanda.
      @pentru toti ceilalti de buna credinta si mai comenteaza pe aici si chiar si cei care au pareri contrare mie, dar au un dram de bun simt, va rog eu, hai sa nu mai raspundem „bot-ului” eugen, hai sa nu nu il mai vedem, pur si simplu sa nu mai existe.

    • @kafka.
      Ai dreptate. De acord . Așa devine Eugenia istorie…

    • Poate nu ati inteles, dar Eugen face aceste remarci la misto, cu rolul de a soca si starni reactii.

  8. Secția 2 poliție București=100%CORUPȚIE

  9. Așa corupție și incompetență cum este acum în poliția României, eu nu cred că a mai existat în 30 de ani vreodată …caz concret, am depus o plângere p.e.n.a.l.ă acum 6 luni la secția 2 poliție București și nu am fost nici măcar audiat în calitate de parte vătămată…practic poliție ciu..ciu…nu mai există așa ceva, sunt în vacanță, în concediu, în greva foamei?? De râsul curcilor dar salariile le încasează, ar trebui să dea banii din salariu înapoi ..aceste ..p.u.t.o.r.i corupte…

    • Eu am o situatie conflictuala cu unu care e intr-un partid si care imi face tot felul de mizerii iar politia a gasit tot felul de scuze pentru individ. In particular, in soapta, un politist mi-a zis sa reclam peste tot pe unde pot, sa nu ma opresc.

    • Dormiți liniștiți, gașca de bandiți bolșevici PCR-USL veghează ! 😃😃😃😃

    • Asa este Militene, și corupția&incompetența „este” sport național la melețieni cu așa ministru ce vă dirijează nu e de mirare…

  10. Staţi până vedeţi „justiţia”!

    • E justiția votată de români, PSD+PNL 55%.

    • Romanii au plecat din tara pentru ca nu mai cred in romanii care au ramas in tara, nu mai cred ca milioanele ramase mai vor sau mai pot face ceva.

  11. A avut dreptate neamtu. Ro e ca vestul salbatic si nu merita nici macar in UE, darmite Schengen.

  12. Alte sindicate nu mai sunt, că situația e aceeași la toate ministerele și în Parlament și la președinție.

    • Sunt mari sindicate in Sanatate, in Educatie(puzderie!!), dar liderii de sindicat au venituri lunare uriase, mai mari decat ale presedintelui Tarii!!!
      Si tac, la fel cum tac si alti lideri de sindicat din MAI, exermplu dl Surigiu, un nabab!!!!
      Gasiti pe internet ce venituri uriase au Leonard Sorin Bărăscu este președintele Federației Sanitas(În 2020 a încasat 209.923 de lei ca președinte al Sanitas și 178.129 de lei de la CNSLR Frăția, o confederație sindicală pe care o conduce. În total, 388.000 de lei, adică 32.000 lei/lună (8.400 euro), Florea Dobrescu este președinte al Federației Naționale Drum de Fier (FNDF) și vicepreședinte al CNSLR Frăția. A obținut, în 2020, 73.000 de lei din activitatea sindicală. Un an mai devreme avea mai mult, 81.000 lei/ an, adică 6.700 de lei pe lună, plus salariu de 5.000 lei net de la CFR.
      Valentin Cătălin Mușoi este prim vicepreședinte al Federației Sindicatelor Gaz România și vicepreședinte al Sind Transport Gaz Mediaș. În această calitate a fost plătit cu 48.000 de lei, plus 16.000 de lei de la alte două confederații sindicale. În total 64.000 lei/an. 5.300 lei/lună, plus 12.000 lei/lună salariul de inginer la Transgaz SA. În 2018 primea pentru activitatea sindicală doar 43.000 lei.
      Marius Ovidiu Nistor ocupă mai multe funcții în diverse organizații sindicale din învățământ. Potrivit declarațiilor de avere, în 2020, Nistor a primit 78.000 de lei de la Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret, 72.000 de lei de la Sindicatul Salariaților din Învățământ București, 3.000 lei de la CNSLR Frăția. În total, 12.750 lei/lună.

  13. Nuuu ! Liniste !!! Shhttttt ! Sa nu ne auda Uniunea Europeana …

  14. Nu se mai satura cu privilegiile ce le au, fiind obisnuiti sa primeasca mari de salariu si alte beneficii in continuu. Iar noi, cei ce sintem calariti de porcii astia lacomi, pe care-i ingrasam absolut degeaba, ar trebui sa le plingem de mila.

  15. In toate instituțiile publice este dezastru. Profesioniștii sunt conduși de incompetenți, șantajabili și corupți puși politic.

    • Așa este.Mai trebuie precizat ca singura lor menire este să fure: de la hârtia igienică și cea de scris, până la motorină, benzină, orice .Interesul lor este comisionul la eventualele lucrări contractate . Nimic altceva. Și nimeni nu face nimic chiar dacă reclami ce și un orb, vede. Țara e în dezagregare. Meritul politicienilor.

  16. G4media, sa va fie rusine, sunteti si voi platiti de PNL sau de Iohannis?!
    Rusine, incerc de cateva ori sa postez un comentariu si nu trece: „Trimiti comentariul prea repede”!
    Sa va fie rusine!!!

  17. Pana cand stupizenia cu pensionarea cu beneficii la 45 de ani nu încetează, politia va fi lipsita de profesionisti, coloane de stabilitate ale institutiei.

  18. Mai știți măi când în timpul celei mai mari crize economice ați protestat la Cotroceni cu „Ieși afară, javră ordinară!”. Când industria, când mediu privat era la pământ, economic vorbind, voi urlați de durere că vi s-au tăiat temporar (6 luni) 25% din salarii!! Și acest lucru după ce ați fost cumpărați de PNL și PSD cu măriri enorme de salarii și personal într-o perioadă scurtă de timp.

    Prostituate ați fost, prostituate ați rămas!

  19. Sovieticii vor sa controleze tot !

  20. Și nu doar in MAI!

  21. de la ce eveniment e poza?

  22. Atâta timp cât nu vă dați demisia în grup,toți, vă complaceți în această mizerie,precum porcii la troacă!care mai apucați să vedeți pensia,p să aveți surprize mari!