G4Media.ro

Şeful social-democraţilor ieşeni sesizează DNA şi Curtea de Conturi privind unele nereguli…

Sursa foto: Aeroportul Iași

Şeful social-democraţilor ieşeni sesizează DNA şi Curtea de Conturi privind unele nereguli semnalate la construirea noului terminal al Aeroportului Iaşi

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, a anunţat luni că sesizează DNA şi Curtea de Conturi pentru a demara cercetări la aeroportul din Iaşi, după ce presa locală a scris că nu ar fi fost respectat caietul de sarcini pentru licitaţia de construire a noului terminal, relatează News.ro.

Senatorul Maricel Popa susţine, într-un comunicat de presă, că „posibila trucare a licitaţiei şi schimbarea soluţiei tehnice nu mai miră pe nimeni”, în condiţiile în care şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, este implicat în mai multe dosare penale.

„Consiliul Judeţean Iaşi a devenit în numai doi ani o instituţie care a atras asupra ei doar suspiciune, neprofesionalism, erori grave şi dosare penale. Iată că un nou scandal, sesizat astăzi de presa ieşeană, stă să izbucnească în curtea Aeroportului Internaţional şi a Consiliului Judeţean Iaşi. Posibila trucare a licitaţiei şi schimbarea soluţiei tehnice nu mai miră pe nimeni atât timp cât şeful Consiliului Judeţean este judecat deja în mai multe dosare penale pentru abuz în serviciu şi fapte de corupţie. Costel Alexe a făcut atât de mult rău Iaşului încât nici nu ar mai trebui menţionat vreodată în nicio arhivă sau panoplie. Istoria trebuie să îl şteargă definitiv pe acest personaj corupt, incompetent şi şpăgar”, a afirmat liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

Totodată, senatorul Maricel Popa susţine că instituţiile de control ale statului ar trebui să se autosesizeze în acest caz şi să verifice situaţia proiectului de construire a terminalului T4 de la Aeroportul Internaţional Iaşi.

„Sesizez public instituţiile abilitate: Curtea de Conturi, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la ceea ce se întâmplă la Aeroportul Internaţional şi Consiliul Judeţean Iaşi. Ca ieşeni, suntem în pericol să plătim ani buni de acum încolo corecţiile financiare care vor fi aplicate proiectului pentru modificarea soluţiei tehnice. Această investiţie trebuie făcută cu bani europeni, nu cu cei ai ieşenilor. Acum o să fim nevoiţi să mai plătim şi incompetenţa clicii peneliste de la Aeroport şi Consiliul Judeţean, în frunte cu penalul Costel Alexe şi politrucul Romeo Vatră (director al Aeroportului Iaşi – n.r.). Aceşti farsori au distrus absolut tot ceea ce au avut pe mână”, a adăugat liderul PSD Iaşi, Maricel Popa.

Potrivit reporteris.ro, există suspiciuni în cazul derulării contractului de 70 milioane de euro privind construirea noului terminalul de la Aeroportul Iaşi.

Conform jurnaliştilor, a fost schimbat materialul din care va fi realizată structura construcţiei. În licitaţie, prin caietul de sarcini s-au solicitat stâlpi şi grinzi metalice, iar construcţia se face cu stâlpi şi grinzi din beton armat.

Un expert în achiziţii publice a precizat pentru publicaţia ieşeană că licitaţia ar trebui refăcută, pentru că „e ca şi cum ai cere mere, iar după licitaţie ai accepta pere pe motiv că sunt tot fructe”.

Expertul respectiv susţine că s-ar putea ajunge la corecţii financiare foarte mari, întrucât este vorba de un proiect european.

Noul terminal de la Aeroport va avea o capacitate de procesare de 3,3 milioane de pasageri pe an şi ar urma să fie finalizat la sfârşitul anului 2023.

Valoarea contractului este de peste 320 milioane de lei, fără TVA.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Uti, Urdăreanu? Iar? Daca da, de ce mai lucrați cu ei, tot nu vreți să înțelegeți că unde e uti e corupție, frauda din licitații trucate și lucrări „manarite”?
    La aeroportul Cluj, cum e?

    • De ce mai lucrează cu ei? Pentru că în documentația de licitație se pune condiția „experienței similare”. Dacă 5 oameni serioși fac o firmă azi, cu dotare/lucrători/etc. de excepție, mâine firma nu e eligibilă pentru că n-are experiență similară. Deci „cine-a fost, o să mai fie, cine nu, nici de azi înainte”. Că așa e legea dată de iscusiții parlamentari români.

  2. Nesimtitul de Maricel Popa (PSD) nu are niciun merit, ancheta e realizata impecabil de reporteris.ro.
    In paralel, Maricel Popa este anchetat pentru modul cum a tocat in pandemie 15 milioane de euro, bani publici, cand era presedintele CJ Iasi, impreuna cu mafiotul de Ionel „Ciorapel” Arsene (PSD Neamt), pe niste containere turcesti botezate „Spitalul modular Letcani”, spital care nu a functionat aproape deloc din cauza problemelor.

  3. „scandalul” trece .. sinecurile, contractele, afacerile imobiliare marca PSD+PNL la Iasi raman

    • Mare mizerie de om Maricel Popa. El a dat banii, pe niste containere, pe post de Spital, care ruginesc acum la marginea Letcaniului si are gura acum. Decat sa avem aeroport modern facut de rivalul lui….prefera sa cheme toate autoritatile poate poate se blocheaza totul si noi iesenii tot dintr-o hala pe post de Terminal sa zburam.