G4Media.ro

Eduard Hellvig, despre legile securității: Societatea românească și decidenții politici să se…

Sursa foto: SRI

Eduard Hellvig, despre legile securității: Societatea românească și decidenții politici să se hotărască ce rol vor să atribuie serviciilor de informații. Nu putem fi în același timp un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins

Șeful SRI, Eduard Hellvig, a declarat, marți, într-un discurs ținut la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, că se va discuta ”din nou mult despre legile securității”, dar a menționat că societatea și decidenții politici vor trebui să hotărască ce rol vor să atribuie serviciilor de informații.

”Nu putem fi în același timp un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins. Aceasta este de fapt elefantul din încăpere și această discuție nu va putea fi evitată la nesfârșit”, a declarat Hellvig.

Pe data de 15 septembrie, G4Media.ro a scris că Guvernul a decis să amâne Legile securității naționale, care vor intra pe agendă doar după ce vor fi adoptate legile Justiției și Educației. Executivul a luat această decizie pentru a nu deschide „mai multe fronturi deodată”, au precizat sursele citate.

Redăm mai jos câteva pasaje relevante din discursul lui Eduard Hellvig ținut la Universitatea Babeș Bolyai:

  • ”Sigur că se mai fac erori. Mai știu că se va discuta din nou mult despre noile legi ale securității naționale. Iar aici repet ce am mai declarat. Ne dorim legi actualizate, dar le vrem cât mai apropiate de modelul celor din Occident. Și dacă tot am ajuns aici, ar fi de dorit ca societatea românească și decidenții politici să se hotărască ce rol vor să atribuie serviciilor de informații. Nu putem fi în același timp un fel de pompieri chemați să stingă incendiile provocate de alții și apoi acuzați că le-am stins.
  • Aceasta este de fapt elefantul din încăpere și această discuție nu va putea fi evitată la nesfârșit. Se vorbește în continuare despre oamenii din SRI ca despre securiști. Ceea ce este complet nedrept. Însă cei care populează astăzi această instituție merită să se vorbească despre ei în termeni corecți. Majoritatea sunt tineri, de 30-40 de ani, și au aflat despre vechea Securitate din cărți și din arhive.
  • De curând, a apărut în mass-media un articol în care se vorbea despre construcția unei troițe dedicată ofițerilor de informații din toate timpurile într-un cimitir din Pitești. Cu siguranță, inițiatorul acestui demers, cât și tinerii care au participat la acea inaugurare nu au auzit de experimentul Pitești, de ororile făcute de fosta Securitate în anii ’50 și cred că a fost o greșeală.
  • Eroii trebuie căutați oriunde în altă parte decât printre structurile regimului totalitar din trecut. Cu tot respectul, SRI este o instituție care își cinstește eroii săi care s-au sacrificat pentru construcția statului democratic și atât. Astăzi, sunt o mulțime de oameni extraordinari în SRI. Ei merită încurajați și apreciați, fiindcă ceea ce fac zi de zi e dificil și important.
  • Sunt oameni care ar putea câștiga mult mai mulți bani făcând mai puțin efort în alte părți, dar muncesc în această instituție neștiuți, fără să li se poată descrie public realizările, animați de cinste, onoare, patriotism, datorie și loialitate. Cuvinte care sună greu și pompos, dar pe care cred că trebuie să ne reobișnuim să le folosim cu naturalețe, fiindcă sunt valori de care avem nevoie pentru a ne ghida viitorul. Așa am revenit la discuția despre valori și despre proiecția viitorului”.

Context

G4Media a prezentat, la începutul lunii iunie, în exclusivitate, controversatele proiecte ale Legilor securității naționale, care dau puteri enorme și imunitate serviciilor secrete. Ele au fost abandonate după prezentarea lor pe larg, iar SIE a recunoscut că ele au fost elaborate în colaborare cu Administrația Prezidențială.

În esență, ele acordă puteri semnificativ sporite serviciilor de informații, acordă imunitate ofițerilor SRI și SIE, fac aproape imposibil de demis șefii celor două servicii și obligă cetățenii să colaboreze cu serviciile secrete la cererea acestora. Unii analiști au comparat puterile pe care SRI dorea să și le ia cu atotputernica Securitate de dinainte de 1989.

E vorba despre un pachet amplu de 10 legi care privesc funcționarea și organizarea serviciilor de informații, a armatei, ministerului de Interne și CSAT.

Citește aici integral discursul lui Eduard Hellvig

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Hellvig are un credit la un IFN, unde plătește o dobândă uriașă. De ce evită Hellvig băncile? Ce are de ascuns și de ce vrea superimunitate prin noile legi ale Securității? Serviciile=peșteră de hoți

  2. Am ras cu pofta. SRIistii , imbibati de securism, se sacrifica pe salarii de mizerie (si pensii speciale la fel), din patriotism . Ei , care daca ar emigra de exemplu, ar castiga inzecit , fara stres si fara bataie de cap . Sa facem o cheta pentru bilete gratuite de avion numai „dus” . Sigur ar putea respira mai usor toata tara …

  3. Vai , vai ce mila mi se face!!!!!
    Sa va faceti datoria pentru care va plateste acest popor, nu sa trageti sforile politice!

  4. Voi aţi tras în 1989! Voi aţi devalizat băncile! Voi aţi furat şi distrus industria şi agricultura! Voi aţi infiltrat justiţia şi presa cu toţi tablagiii analfabeţi şi cu toate ciurucurile! Voi faceţi jaful din energie! Aţi avut pe mână o ţară şi aţi făcut din ea colonie!

    Dorim cât mai puţini paraziţi securişti şi cât mai mulţi oameni cinstiţi, muncitori şi care respectă legile. Locul vostru e în Rusia!

  5. Problema este ca decidentii politici sunt rau intentionati si rolul vostru este sa demonstrati acest lucru !

    • Românii vor hoți la putere, de aceea au votat PSD 30%, PNL 25%.

  6. societatea vrea 100% implicarea sri in cazurile de coruptie, ☝️☝️☝️☝️☝️☝️☝️☝️ascultarea coruptilor si furnizarea probelor pentru a fi bagati la bulau..‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️✌️✌️✌️✌️✌️✌️✌️

    • Societatea vrea ca lupta împotriva corupției sa beneficieze de noile tehnologii si de sistemele integrate Big Data Analytics & more, achiziționate cu sute de milioane de euro de SRI !

      Dacă DNA este mult prea subdimensionată, subfinanțata si subdotata tehnologic sa lupte împotriva corupției, inamicul nr. 1 al dezvoltării durabile a țării si bunăstării romanilor, atunci este doar firesc ca SRI sa între in scena, iar romanii trebuie chemați la vot sa susțină acesta implicare a SRI in lupta împotriva corupției (in toate etapele ei).

      Investițiile realizate din taxele colectate de la romani trebuie sa lucreze in interesul romanilor, la capacitate optima! (a se citi: a fi folosite inclusiv împotriva coruptiei care fura anual de la fiecare roman + €10.000 euro si a determinat plecarea din țara a milioane de romani si vulnerabilizarea familiilor acestora).

  7. Bună ziua,
    Respect pentru eforturile SRI, care în opinia mea este un cumul de principii, valori și viziune.