G4Media.ro

Șeful Statului Major al Apărării: Eficientizarea comunicării strategice cu țările europene pe…

sursa foto: Inquam Photos/ Ovidiu Micsik

Șeful Statului Major al Apărării: Eficientizarea comunicării strategice cu țările europene pe tema evoluției pandemiei va conduce la contracararea campaniilor de dezinformare duse pe teritoriile statelor membre ale NATO

Aplicarea Planului NATO de Răspuns la Pandemie prin realizarea stocurilor de materiale şi echipamente medicale şi sincronizarea mecanismelor de reacţie civil-militare va conduce la o rezilienţă sporită a statelor în faţa evoluţiei pandemiei, a transmis, vineri, şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, la Conferinţa Comitetului Militar al NATO, desfăşurată în sistem de videoteleconferinţă. De asemenea, Daniel Petrescu a subilinat că o eficientizare a comunicării strategice aliate şi cooperarea în acest domeniu cu Uniunea Europeană vor conduce la contracararea campaniilor de dezinformare duse pe teritoriile statelor membre ale NATO, a mai arătat MApN.

Potrivit unui comunicat al MApN, lucrările reuniunii au fost deschise de preşedintele Comitetului Militar, Air Chief Marshal Sir Stuart Peach, alături de şeful Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate în Europa (SACEUR), generalul Tod Wolters, şi cel al Comandamentului Suprem Aliat pentru Transformare (Allied Command Transformation – ACT), generalul Andre Lanata.

Şefii apărării au discutat despre activităţile, misiunile şi operaţiile NATO, în special Misiunea „Resolute Support” din Afganistan şi Misiunea NATO din Irak, postura euroatlantică de descurajare şi apărare, conceptul „NATO’s Warfighting Capstone” şi răspunsul NATO pentru limitarea pandemiei COVID-19, informează sursa citată.

De asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avut o sesiune de discuţii cu reprezentanţii Consiliului Militar al NATO.

Generalul-locotenent Daniel Petrescu a subliniat importanţa concentrării eforturilor Alianţei pentru accentuarea aplicării măsurilor de asigurare prin consolidarea Prezenţei Înaintate Adaptate, menţionând, în acest sens, că regiunea Mării Negre, parte a întregului flanc estic, necesită o abordare defensivă coerentă, inclusiv prin creşterea capabilităţilor aliate în această zonă, precizează MApN, conform Agerpres.

Şeful Statului Major al Apărării a transmis că aplicarea Planului NATO de Răspuns la Pandemie prin realizarea stocurilor de materiale şi echipamente medicale şi sincronizarea mecanismelor de reacţie civil-militare va conduce la o rezilienţă sporită a statelor faţă de evoluţia pandemiei.

Totodată, generalul-locotenent Daniel Petrescu a menţionat că eficientizarea comunicării strategice aliate şi cooperarea în acest domeniu cu Uniunea Europeană vor conduce la contracararea campaniilor de dezinformare duse pe teritoriile statelor membre ale NATO, a mai arătat MApN.

Comitetul Militar al NATO se reuneşte de două ori pe an, la nivelul şefilor apărării, pentru a discuta despre misiunile NATO şi pentru a oferi Consiliului Nord-Atlantic consiliere militară, bazată pe consens, asupra modului în care Alianţa poate răspunde eficient la provocările globale de securitate.

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Ovidiu Micsik

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Cea mai mare dezinformare o fac penalii din institutii venerați de armata română cu onoruri militare și preoții din școli.