G4Media.ro

Şeful Statului Major al Forțelor Navale: Peste 30 de mine marine, neutralizate…

sursa foto: MApN

Şeful Statului Major al Forțelor Navale: Peste 30 de mine marine, neutralizate în bazinul vestic al Mării Negre

Şeful Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), contraamiral Mihai Panait, a spus marţi, în cadrul unei întâlniri cu ataşaţii militari străini acreditaţi în ţara noastră, că din februarie şi până în prezent, după atacarea Ucrainei de către Federaţia Rusă, peste 30 de mine marine au fost neutralizate în bazinul vestic al Mării Negre, de către forţele navale din România, Turcia, Bulgaria şi Ucraina, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de SMFN, la întâlnire, ce are loc anual, au fost prezentate obiectivele Forţelor Navale Române pe termen scurt şi mediu, structura organizatorică, misiunile principale şi exerciţiile la care marinarii militari români au participat. Au mai fost evidenţiate activităţile de instruire bilaterale pe care Forţele Navale Române le desfăşoară împreună cu alte forţe navale partenere din Marea Neagră şi din Marea Mediterană, precum şi contribuţia FNR la asigurarea securităţii aliate în Regiunea Mării Negre, pe fondul războiului purtat de Federaţia Rusă în Ucraina.

Sesiunea de întrebări şi răspunsuri de la finalul întrevederii a cuprins subiecte cu privire la pericolul generat de minele marine aflate în derivă în bazinul Mării Negre, precum şi la proiectele de modernizare a Forţelor Navale Române.

„Încă din luna februarie anul acesta, după atacarea neprovocată a Ucrainei de către Federaţia Rusă, Forţele Navale Române şi-au redimensionat toate activităţile planificate şi au asigurat, 24 de ore din 24, o prezenţă navală constantă în zona noastră de responsabilitate, pe mare şi la gurile Dunării. Până acum, mai mult de 30 de mine marine au fost neutralizate în bazinul vestic al Mării Negre, trei de Forţele Navale Române, patru de Turcia, două de Bulgaria şi celelalte de Ucraina. De asemenea, prin Direcţia Hidrografică Maritimă, autoritate naţională în domeniu, au fost emise avize pentru navigatori, prin care se recomandă anumite rute de navigaţie pentru navele comerciale care transportă cereale şi alte mărfuri, din porturile ucrainene spre strâmtorile turceşti. Până acum, peste 900 de nave comerciale au tranzitat zona noastră de responsabilitate din Marea Neagră, de la nord la sud şi de la sud la nord, de la începutul lunii august, pe coridorul de tranzit dintre porturile Ucrainene şi Istanbul”, a afirmat contraamiralul Mihai Panait.

Conform comunicatului, despre proiectele de modernizare, şeful Statului Major al Forţelor Navale a subliniat faptul că bugetul alocat Forţelor Navale Române în ultimii ani a permis derularea unor programe importante de reparaţii şi modernizări la mai multe tipuri de nave maritime din compunerea Flotei şi de nave fluviale din dotarea Flotilei Fluviale. S-au mai derulat programe de achiziţie de tehnică nouă, printre care cele pentru Centrul de Scafandri, Regimentul 307 Infanterie Marină, Grupul de Elicoptere şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.

„La finalul întâlnirii, contraamiralul Mihai Panait le-a urat oficialilor militari străini mult succes în activitatea pe care o vor desfăşura, pe timpul mandatului, în ţara noastră, şi i-a asigurat de deschiderea Forţelor Navale Române către dialog, pentru identificarea celor mai bune soluţii, în vederea dezvoltării relaţiilor militare din domeniul naval dintre ţara noastră şi statele pe care aceştia le reprezintă”, a mai informat SMFN.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...