G4Media.ro

Şeful unei importante reţele de traficanţi de persoane a fost arestat în…

sursa foto: Poliția de Frontieră

Şeful unei importante reţele de traficanţi de persoane a fost arestat în Marea Britanie/ Este acuzat că ar fi transportat ilegal cel puțin 1900 de migranți kurzi în schimbul a 1800 de euro de persoană

Şeful unei importante reţele de traficanţi de persoane a fost arestat, după ce fugise înainte de a primi o condamnare de opt ani de închisoare în decembrie, au anunţat sâmbătă autorităţile britanice, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

Reţeaua este suspectată că a transportat în camioane cel puţin 1.900 de migranţi kurzi, cu plecare din Balcani, în Franţa sau Germania, şi unii în Marea Britanie.

Cinci membri ai reţelei au fost condamnaţi de justiţie pe 9 decembrie. Principalul inculpat, Tarik Namik, a primit o sentinţă de opt ani de închisoare.

Din cauza absenţei lui Namik de la tribunal, pe numele său a fost emis un mandat de arestare.

Namik a fost plasat în detenţie vineri la sosirea pe aeroportul din Manchester cu un zbor de la Istanbul şi va fi prezentat luni în faţa justiţiei pentru a fi condamnat oficial, a informat sâmbătă Agenţia britanică de luptă împotriva criminalităţii (NCA).

Reţeaua, căzută în 2017 sub o anchetă a NCA, avea o activitate ‘sofisticată’ şi ‘lucrativă’ ce conta în transportul de migranţi din Irak şi Iran.

Tarik Namik era în legătură cu alte călăuze din străinătate, organizaţia sa recurgând la şoferi de TIR originari în general din Turcia.

Înregistrări găsite în telefonul său sugerează că el ar putea fi implicat în transportul a cel puţin 1.900 de migranţi dinspre Balcani până în Franţa sau Germania, încasând circa 1.800 de euro pe persoană.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...