G4Media.ro

Şeful unei organizaţii umanitare din Norvegia afirmă că suspendarea ajutorului extern al…

sursa foto: Farooq Naeem / AFP

Şeful unei organizaţii umanitare din Norvegia afirmă că suspendarea ajutorului extern al SUA va fi „dezastruoasă” pentru Afganistan

Secretarul general al organizaţiei umanitare independente Consiliului Norvegian pentru Refugiaţi (NRC), Jan Egeland, a declarat marţi că ordinul preşedintelui american Donald Trump de a suspenda pentru 90 de zile toate programele de asistenţă externă a SUA va avea consecinţe imediate şi dezastruoase pentru Afganistan, unde operaţiunile de ajutorare sunt deja insuficiente, relatează agenția de știri Reuters.

Imediat după preluarea mandatului, Trump a semnat luni un ordin executiv prin care suspendă temporar toate programele de asistenţă externă a SUA, în aşteptarea unor evaluări pentru a se stabili cât de eficiente sunt acestea şi dacă ele sunt aliniate la obiectivele sale politice, transmite Agerpres.

Nu este deocamdată clar cât de extins este acest ordin şi ce programe, ţări, organizaţii neguvernamentale şi organizaţii internaţionale vor fi afectate de această măsură, inclusiv dacă se aplica finanţării umanitare a Afganistanului, care este canalizată prin intermediul ONG-urilor şi a agenţiilor Naţiunilor Unite.

Jan Egeland a declarat pentru Reuters că decizia a bulversat agenţiile umanitare în condiţiile în care acestea se pregăteau pentru reduceri suplimentare din partea celui mai mare donator pentru Afganistan.

„O suspendare de 90 de zile a tuturor ajutoarelor, fără noi subvenţii, fără noi transferuri de fonduri, va avea imediat consecinţe dezastruoase… pentru o operaţiune de ajutor deja insuficientă pentru fetele, femeile şi civilii foarte săraci şi vulnerabili din Afganistan”, a declarat el în cadrul unui interviu video de la Kabul, marţi seara.

În ţara distrusă de război trăiesc peste 23 de milioane de oameni care au nevoie de asistenţă umanitară – mai mult de jumătate din populaţia ţării -, dar ajutorul s-a redus pe măsură ce donatorii se confruntă cu crize globale recurente, în timp ce diplomaţii îşi exprimă îngrijorarea cu privire la restricţiile talibanilor impuse femeilor în majoritatea domeniilor vieţii publice, inclusiv educaţia şi sănătatea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.