Șeful unei secții de poliție din județul Brăila, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce a oferit protecție din umbră unei femei de afaceri. O anunța de fiecare dată când firmele ei erau vizate de controale și percheziții
Curtea de Apel Galați l-a condamnat definitiv în 26 iunie pe Ștefan-Laurențiu Prioteasa, la data faptelor şef al Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila, la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (3 acte materiale) şi compromitere a intereselor justiţiei.
Şef din Poliţie, protecție din umbră pentru o femeie de afaceri. O anunța de fiecare dată când firmele ei erau vizate de controale și percheziții. Pedeapsa minoră pe care a primit-o
„În calitatea menţionată, profitând de faptul că avea cunoştinţă de zilele în care erau planificate activităţi de control ale poliţiei municipiului Brăila, inculpatul Ştefan-Laurenţiu Prioteasa ar fi oferit unei persoane informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele ce vizau două dintre societăţile comerciale administrate de persoana respectivă, precum şi un punct de lucru al unei asociaţii”, se arată în rechizitoriul consultat de G4Media.
Informaţiile nedestinate publicităţii ar fi fost oferite pe 14 septembrie, 5 octombrie şi 26 octombrie 2021, cu ocazia a trei întâlniri consecutive (care s-au desfăşurat fie în apropierea unuia dintre spaţiile comerciale deţinute de persoana beneficiară a informaţiilor, fie în interiorul autoturismului aparţinând ofiţerului de poliţie în cauză).
Anunțată despre o percheziție
În toate cele trei situaţii amintite, poliţistul ar fi avertizat persoana respectivă, o femeie de afaceri, despre controale ale poliţiei planificate pentru ziua următoare.
„La întâlnirea din data de 5 octombrie 2021, Ștefan-Laurențiu Prioteasa i-ar fi adus la cunoştinţă persoanei interesate că în dimineaţa zilei următoare, urma să fie efectuată o percheziţie la un punct de lucru al societăţii administrate de respectiva persoană, informaţie cu caracter confidenţial pe care ofiţerul de poliţie o deţinea în virtutea atribuţiilor lui de serviciu. Demersul poliţistului ar fi îngreunat atât desfăşurarea cercetărilor, cât şi completarea materialului probator într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, au stabilit anchetatorii.
Audiată în instanță, femeia de afaceri din Brăila a negat că ar fi primit informații nedestinate publicității de la ofițerul de poliție, susținând că îl cunoaște doar din vedere. „Când ne întâlnim, ne salutăm – „Bună ziua!”-„Ce mai faci? ”și „Sănătate!”, a declarat aceasta.
A fost dată de gol de mai multe angajate ale celor două firme pe care le administrează și care le-au declarat anchetatorilor că aceasta le anunța de controalele polițiștilor înainte ca acestea să aibă loc.
Cum s-a apărat polițistul
Ștefan-Laurențiu Prioteasa a negat acuzațiile procurorilor, încercând să acrediteze ideea că a încercat doar să verifice ipoteza că anumiți lucrători de poliție îi oferă femeii de afaceri informații sau îi acordă protecție.
„Apărarea nu este însă de natură a-l exonera de răspunderea penală, aceasta fiind infirmată de întreg materialul probator administrat în cauză. De altfel, deși a susținut constant că dorea doar să afle sursa informațiilor martorei …, inculpatul nu a întocmit niciun înscris prin care să aducă la cunoștința superiorilor săi, ori structurilor abilitate demersurile întreprinse și nici nu a avut vreo discuție cu o persoană anume în acest sens, acționând doar pe cont propriu”, este concluzia judecătorilor.
10.000 de euro ca să recupereze banii și mărfurile ridicate de Poliție
În acelaşi caz, procurorii anticorupţie au trimis în judecată și un avocat suspendat din Baroul Brăila, Luiza Glenda Bălan, suspectată de cumpărare de influenţă, care este judecată într-un dosar separat aflat pe rolul Curții de Apel Galați.
„La data de 7 octombrie 2021, inculpata Luiza Glenda Bălan ar fi promis unei persoane că îi va da 10.000 de euro pentru a convinge pe oricare dintre cei doi ofiţeri cu funcţii de conducere la nivelul judeţului/municipiului Brăila ca, în virtutea atribuţiilor şi autorităţii lor profesionale, să dispună atât încetarea continuării acţiunilor de control la două societăţi comerciale, cât şi restituirea sumelor de bani şi a mărfurilor ridicate de poliţie cu ocazia controalelor, ceea ce ar fi îngreunat atât desfăşurarea cercetărilor, cât şi completarea materialului probator într-un dosar penal”, explică anchetatorii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu