Seidler (USR): BEC vrea să transforme România în Rusia
Decizia Biroului Electoral Central de a interzice reprezentanţilor în birourile electorale să furnizeze informaţii despre renumărare este un nou abuz al sistemului controlat de Marcel Ciolacu şi PSD, o nouă dovadă că adevărata intenţie din spatele renumărării voturilor este fraudarea rezultatelor şi deturnarea voinţei electoratului, a declarat vineri șeful de campanie al USR, Cristian Seidler, citat de Agerpres.
„Procesul de renumărare este un plan pentru fraudă cap-coadă. Circulara BEC de astăzi vorbeşte de ascunderea proceselor-verbale şi nu are nicio bază legală. Dimpotrivă, Constituţia României garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, iar rezultatul electoral al procesului de renumărare este categoric de interes public. Amintesc că renumără voturile angajaţii prefecturilor, adică ai Guvernului PSD-PNL. Suntem siguri că există printre aceştia şi oameni de bună credinţă, dar întreg procesul se desfăşoară cu încălcarea legii – fără înregistrări video, fără observatori. Acum şi cu procese-verbale ascunse sub cheie. Totul este organizat să se renumere până când iese Marcel Ciolacu în faţă? Suntem în România, nu în Rusia. Şi nici nu vrem să ajungem în Rusia. De aceea, soluţia pentru salvarea democraţiei este una singură: votarea USR, a echipei Elena Lasconi, la alegerile parlamentare. Nu există nicio altă forţă politică cu şanse reale de a salva democraţia în Parlamentul României”, a declarat Seidler.
USR atenţionează că circulara prin care BEC interzice reprezentanţilor comunicarea de informaţii nu are nicio bază legală şi este un abuz inacceptabil. USR solicită tuturor membrilor birourilor electorale, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, să comunice în timp real tot ceea ce constată cu privire la renumărarea voturilor. Nu există nicio sancţiune pentru a face publice rezultatele care sunt de interes public, conform Constituţiei.
„Tot procesul de renumărare e o fraudă cap-coadă. Atât de mare sunt disperarea din tabăra PSD şi dorinţa de a-l împinge pe Marcel Ciolacu pe locul 2 încât vedem încălcare după încălcare a oricăror norme democratice. Nu le-a ajuns că au decis ca renumărarea voturilor să fie făcută de oamenii prefecţilor, fără înregistrări audio-video şi fără observatori şi reprezentanţi ai mass-media, vor acum ca şi reprezentanţii noştri în BEJ-uri să nu poată furniza informaţii despre ce matrapazlâcuri văd că se fac la renumărare. Asta pentru că tocmai veneau informaţii din ţară cum că voturi care iniţial fuseseră numărate la Elena Lasconi sunt constatate acum ca fiind nule, pentru că, între timp, a mai apărut din senin o ştampilă pe buletin. Marcele, opreşte-te din această mascaradă! Am înţeles că vrei să mai bagi o fisă, poate a doua oară iese cum vrei tu, dar nu poţi da foc întregii ţări şi distruge imaginea României de ţară democratică, în care se organizează alegeri libere şi corecte, doar pentru că vrei tu să rămâi agăţat de putere!”, declară Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR.
În Ilfov, reprezentantul USR în BEJ a atras atenţia că mai multe voturi au fost anulate, deşi erau perfect valabile. Motivul invocat – că nu se vede bine ştampila de control.
La Sectorul 3, personalul tehnic auxiliar a renumărat voturile dintr-o secţie şi au fost trecute 3 voturi în minus la Elena Lasconi, fără să fie anunţat reprezentantul USR că a fost găsită vreo neconcordanţă. Când reprezentantul USR a observat scăderea numărului de voturi, a cerut renumărare, care s-a şi efectuat şi nu s-a confirmat scăderea celor 3 voturi. Totuşi, procesul-verbal a rămas în forma greşită, cu 3 voturi în minus la Elena Lasconi.
„Dacă asta se întâmplă la toate secţiile din ţară, câte 3 voturi în minus la Elena Lasconi, rezultatul va fi că va trebui să-l declarăm împărat pe Marcel Ciolacu? Acesta este scopul renumărării? Şi pentru astfel de procese-verbale cu date false trebuie să fie închise sub cheie? Falsul trebuie ascuns? Şi să se vadă doar după alegerile parlamentare, ca lumea să voteze în necunoştinţă de cauză? Aşa ceva ne duce spre Rusia, nu spre Uniunea Europeană civilizată”, adaugă Cristian Seidler.
Biroul Electoral Central a emis astăzi o circulară către Birourile Electorale Judeţene, Birourile Electorale ale Sectoarelor Municipiului Bucureşti şi Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate prin care îi atenţionează pe reprezentanţi că le este interzisă comunicarea de informaţii privind renumărarea.
„Atragem atenţia asupra obligaţiei de a păstra cu maximă stricteţe confidenţialitatea datelor înscrise în procesele-verbale centralizatoare privind consemnarea rezultatului renumărării voturilor valabil exprimate şi a voturilor nule”, se arată în circulara BEC. În aceeaşi circulară, BEC solicită să fie luate „toate măsurile care se impun în vederea prevenirii accesului persoanelor neautorizate la versiunile scanate şi la cele originale ale proceselor-verbale” şi atrage atenţia că documentele în versiune electronică trebuie să fie păstrate doar de preşedintele biroului electoral, în timp ce documentele în format fizic trebuie să fie închise în fişete, iar cheia să fie tot la preşedintele biroului electoral.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii