G4Media.ro

Seminarul European de Kyudo se desfășoară pentru prima dată în România /…

Sursa foto: Wikipedia

Seminarul European de Kyudo se desfășoară pentru prima dată în România / Kyudo este o artă marțială japoneză veche de peste 800 ani, inclusă în programa școlară

Pentru prima data in România se organizează Seminarul European de Kyudo sub egida European Kyudo Federation, anunță Turnul Sfatului.

Evenimentul se organizează sâmbătă și duminică la Sala Transilvania, un public restrâns urmând să poată asista la demonstrații tradiționale ale unui din cele mai importante sporturi din Japonia.

”Vor fi doua zile de seminar, 20 și respectiv 21 august, orele 9-17, perioada in care vor avea loc demonstrații ceremoniale de Kyudo. Pe parcursul acestor zile este permis accesul unui public restrâns pentru a asista la antrenamentele acestei arte marțiale rare”, susține organizatorul evenimentului, Ovidiu Gyarmath.

El spune că a fost ales Sibiul pentru acest eveniment pentru a le putea oferi ceva în plus invitaților, urmând să ajungă aici delegați din 11 state europene.

Arta, ca tehnică în sine, a fost dezvoltată timpuriu ca și „Kyujutsu”, tehnica de luptă a tragerii cu arcul, și a fost folosită ca și tactică și artă militară în război, până la apariția armelor de foc, când arcul și săgețile și-au pierdut relevanța.

Astăzi, Kyudo este considerat un sport educativ, extrem de sănătos pentru minte și trup fiind practicat de la vârstele fragede până la cele înaintate și este atât de apreciat în Japonia încât este inclus în curicula școlară Japoneză.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Unele tari au Istorie, altele doar Popi.