G4Media.ro

Semnal de alarma tras de un specialist în energie: România a fost…

Sursa foto: Pexels

Semnal de alarma tras de un specialist în energie: România a fost de două ori în acest an în pragul unei pene generale de curent

România a fost de două ori în acest an în pragul unui black-out (pana de curent generală la nivel naţional), cel mai recent caz fiind săptămâna trecută, odată cu oprirea unui reactor de la Cernavodă şi a centralei de la Brazi, a declarat, vineri, Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Downstream Gas, în cadrul unei conferinţe de profil, transmite Digi24.ro

„România a fost foarte aproape de black-out de două ori în acest an, o dată la începutul anului, în iarnă, şi a doua oară zilele trecute, când au fost oprite atât Unitatea 1 de la Cernavodă, cât şi centrala de la Brazi”, a spus Neel, prezent la conferinţa „Evoluţia preţului gazelor naturale prin restructurarea sectorului”, organizată de publicaţia Financial Intelligence.

Potrivit lui Neel, acest lucru a fost cauzat de lipsa capacităţilor de producţie.

„Nu este suficientă capacitatea de generare şi nu pot fi finanţate investiţiile în noi capacităţi de generare pentru că nu există posibilitatea încheierii unor contracte pe termen lung. Deci trebuie să vindem totul pe o piaţă parţial reglementată, nu poţi finanţa proiecte noi”, a arătat Neel, care este şi preşedintele Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze din România.

Săptămâna trecută, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost oprită începând de miercuri, timp de o săptămână, perioadă care a coincis cu o hidraulicitate scăzută şi cu o producţie mică de energie eoliană.

Aceste lucruri au dus la creşterea vertiginoasă a importurilor, România utilizând la capacitate maximă linia de interconectare cu Ungaria. De asemenea, preţul energiei pe piaţa spot din România a fost cea mai mare din regiune, de multe ori dublu faţă de celelalte ţări.

Sursa: Digi24.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Romanilor nu le pasa de asta, ei vor bani nemunciti!

  2. E de mirare ca avind turma psd-ista la guvernare si impostura generalizata asa ceva nu s-a intimplat pina acum.

  3. ia vedeti ce salarii are top manajementul pe la nuclearielectrica… de concurs…

  4. Vor urma pene dupa pene…
    Pene de curent electric, pene de gaze, pene de caldura la RADET in Capitala, pene la METROREX, pene la TARAROM, pene in traficul rutier,etc.
    Daca n-ai modernizat si dezvoltat nimic 30 de ani, cat vrei sa te tina?!!!!!!!!!