G4Media.ro

Semnal dur de la București pentru guvernul de la Chișinău/ MAE: Sprijinul…

Sursa: Diplomatic Pouch

Semnal dur de la București pentru guvernul de la Chișinău/ MAE: Sprijinul financiar al României nu va continua în parametrii preconizați, se va concentra la nivel local

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu i-a transmis ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, că sprijinul României pentru Moldova va fi  ”reevaluat și recondiționat strict”. Astfel, sprijinul României va ocoli autoritățile centrale de la Chișinău și va fi direcționat către proiecte la nivel local. Cei doi miniștri s-au întâlnit în marja Consiliului Ministerial al OSCE de la Bratislava.

Într-un comunicat de presă elaborat într-un limbaj foarte ferm, atipic pentru MAE, se spune că România nu va mai sprijini Moldova ”în parametrii preconizați”. În afară de fondurile pentru proiectele de interconectivitate dintre cele două țări, banii  de la București vor fi direcționați către proiecte la nivel local, nu central.

Decizia este motivată explicit de demiterea guvernului condus  de Maia Sandu. ”Șeful diplomației române a atras atenția, cu fermitate, asupra problemelor generate de schimbarea de guvernare de la Chișinău, determinată de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, într-un moment esențial pentru reforma justiției în Republica Moldova, schimbare contrară intereselor pe termen mediu și lung ale Republicii Moldova și ale cetățenilor săi”, se arată în comunicatul MAE.

În condițiile în care ministrul Bogdan Aurescu și-a exprimat aprecierea față de guvernul Sandu în ce privește reformele necesare apropierii de UE, îndeosebi cele din domeniul judiciar, noul guvern va trebui  să demonstreze un angajament similar pe drumul reformelor.

”Ministrul Bogdan Aurescu a apreciat că sprijinul partenerilor externi de dezvoltare ai Republicii Moldova va trebui reevaluat și condiționat strict, fiind necesară ajustarea sa corespunzătoare în funcție de angajamentul real demonstrat de noul Guvern socialist în continuarea reformelor asumate mai ales privind justiția și administrația, respectiv prin Acordul de Asociere încheiat cu UE, respectiv acordul cu FMI, cu respectarea principiilor democratice și ale statutului de drept”, precizează Ministerul de Externe.

Astfel, fondurile de la București vor fi alocate doar în funcție de evaluarea progreselor făcute la Chișinău. ”Ministrul român al Afacerilor Externe a arătat că sprijinul României, inclusiv financiar, nu va putea continua în parametrii preconizați (…) Astfel, sprijinul României va continua să urmărească, cu prioritate, interesele cetățenilor Republicii Moldova, se va concentra la nivel local și va viza, pe de altă parte, continuarea realizării proiectelor bilaterale strategice de interconectare”, se mai spune în comunicat.

Foto: Bogdan  Aurescu/ Diplomatic Pouch

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Corect, deoarece pentru celelalte lucruri le da Moscova la greu!

    • Moskova nu dă, doar ia.
      Si in general e falită, nu are copeici pentru bolșevicii de la Chișinău.

  2. Da, cineva trebuie sa finanteze si proiectele adevarate, nu doar piscine noi pentru elita slugilor bolsevice.

  3. Foarte bine!

  4. Bravo ! Asta e atitudinea care ar fi trebuit adoptata de multa vreme. Dandu-le bani la nivel central nu am facut decat sa incurajam sifornarea lor si sa contribuim la oligarhizarea si/sau rusificarea mai profunda. Banii romanesti trebuie sa mearga catre democratie, stat de drept, justitie, cultura si civilizatie.

    • Bravo Aurescu! Intre timp, niste capete zbu-Ciumate din Bucuresti pactizeaza cu trimisul lui Dodoasca-Ciuma Roscata de la Chisinau. Din lipsa de scrupule, din lipsa de luciditate, din prostie endemica, canaliile mizerabile si complotiste din sectoarele 1 si 6 calca in picioare regulile moralei, memoria inaintasilor si tot ce reprezinta buna-cuviinta si promit bani unui porno-socilaist. Sper ca bucurestenii sa o beleasca pe aceasta fufa kremlineza Firea.