Semnal important dat de Germania: Olaf Scholz vrea să le propună celorlalte state membre ca aderarea la UE să fie mai uşoară, dar deciziile majore să nu mai necesite unanimitate
Uniunea Europeană ar trebui să facă în aşa fel încât noilor membri să le fie mai uşor să adere, a declarat Olaf Scholz într-un interviu pentru agenția germană DPA, în cadrul căruia şi-a prezentat planurile pentru a convinge blocul comunitar să-şi „modernizeze” procesele, transmite Agerpres.
Scholz a pus pe tapet și o problemă tot mai arzătoare în UE: renunțarea la unanimitate atunci când vine vorba despre deciziile majore luate de Uniunea Europeană. Acum, pentru decizii precum aplicarea de sancțiuni sau decizii privind politicile fiscale e nevoie de unanimitate, ceea ce a permis, de exemplu, unei țări precum Ungaria să blocheze instituirea unui impozit minim pe profitul companiilor sau interzicerea importului de hidrocarburi din Rusia.
Or, cancelarul Olaf Scholz a spus că a venit timpul nu numai pentru ţări candidate, ci pentru ca Uniunea Europeană însăşi să se pregătească pentru o extindere a clubului. „Pentru ca asta să se întâmple, (UE) trebuie să-şi modernizeze structurile şi procesele de luare a deciziilor. Nu va fi posibil ca tot ce este decis astăzi prin vot unanim să fie decis în mod similar în viitor”, a spus Scholz.
El a mai spus că speră să-şi prezinte propunerile la summitul UE de la sfârşitul săptămânii viitoare.
O poziție similară a avut și președintele Franței, Emmanuel Macron, care a cerut și el eliminarea regulii unanimității. Pe de altă parte, mai multe state membre, printre care și România, au respins deocamdată o astfel de posibilitate, care le-ar lăsa fără un instrument important de negociere în interiorul UE.
Liderii celor 27 de state membre urmează să decidă în cadrul reuniunii dacă le vor acorda statutul de ţară candidată Georgiei, Ucrainei şi Republicii Moldova. Decizia urmează să fie luată la o săptămână după ce Comisia Europeană a recomandat ca Ucraina şi Republica Moldova să primească statutul de ţară candidată, o opinie sprijinită de Scholz. (Sursa foto: Ludovic MARIN / various sources / AFP)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii